Economic

Producţia de medicamente poate urca la un miliard de euro

Ziarul de Vrancea
29 sep 2014 996 vizualizări
Aprecierea îi aparţine lui Ioan Nani, directorul Antibiotice Iaşi

Romania nu are strategie pentru industria farmaceutică, nici tradiţie în domeniu, sectorul dezvoltandu-se odată cu tranzacţiile de la Terapia şi Sicomed, spune Ioan Nani, directorul Antibiotice Iaşi, potrivit căruia această situaţie se poate schimba, producţia locală avand un potenţial de 1 mld euro. "Nu aş vrea să greşesc, dar şi acum dacă mergem la Institutul Naţional de Statistică vom găsi acolo ceva despre industria chimică şi petrochimică, unde suntem asimilaţi şi noi, ca producători de farmaceutice. Romania nu a avut specialitate în industria de medicamente, ci în industria constructoare de maşini, agricultură. Eforturile susţinute ale unor comunităţi de oameni în cazul nostru sau ai unor acţionari care au venit la Terapia, la Sicomed, au determinat pană la urmă existenţa unei producţii de medicamente în Romania. Nu există o tradiţie, să sperăm că în perspectivă va exista, pentru că s-a dovedit că industria farmaceutică aduce contribuţii importante la bugetul de stat şi susţine o bună parte din sistemul de sănătate din Romania", a declarat Ioan Nani, la ZF Pharma Summit '14. El a arătat că, în prezent, producţia în Romania se situează la 600-650 milioane euro, iar capacitatea reală de producţie a primilor 4-5 producători romani este cu cel puţin 40% mai mare. "Eu consider că actualele platforme din Romania pot ridica producţia undeva la 1 miliard de euro, dar trebuie să ţinem cont de un aspect important: un produs romanesc se vinde în medie cu 1,75 lei, faţă de un produs vandut în general în piaţa din Romania de 3,5 lei per unitate. Producţia din Romania poate ajunge la 50% din consum, dar trebuie să vedem cum este împărţită pe clase terapeutice", a mai spus Nani. Printre principalii producători de medicamente din Romania se numără Terapia Ranbaxy, Zentiva (fostul Sicomed), Antibiotice Iaşi, Labormed Alvogen şi Biofarm. O fabrică importantă de pe piaţa locală era şi Europharm Braşov, dar această unitate urmează să fie închisă anul viitor, în urma deciziei grupului britanic GSK, proprietarul unităţii.

Digi va furniza servicii de telefonie mobilă în Ungaria

Digi, parte a grupului RCS&RDS, devine al patrulea furnizor de servicii de telefonie mobilă din Ungaria, adăugandu-se celor trei furnizori existenţi, Magyar Telekom, filială a Deutsche Telekom, Vodafone şi Telenor, după ce a obţinut dreptul de a folosi frecvenţele scoase la licitaţie de guvern. Digi va plăti 10 miliarde de forinţi (32 de milioane de euro) pentru dreptul de folosire a frecvenţelor, iar pentru dezvoltarea reţelei va avea nevoie de un an şi jumătate, se arată în comunicatul autorităţii pentru reglementare a media, NMHH. Pană în prezent, Digi furniza în Ungaria servicii de televiziune prin cablu, internet şi telefonie fixă. Alături de Digi, Magyar Telekom, precum şi subsidiarele locale Vodafone şi Telenor din Norvegia au caştigat dreptul de folosire a unor blocuri de frecvenţe neutilizate, potrivit comunicatului. Cele patru companii au drept de folosire a frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz timp 20 de ani, pană în 2034. Acţiunile Magyar Telekom au urcat cu 2,3% după anunţul privind cumpărarea frecvenţelor. Magyar Telekom va plăti 58,7 miliarde de forinţi, Vodafone 30,2 miliarde de forinţi, iar Telenor 31,7 miliarde de forinţi. Sumele trebuie achitate în următoarele zece zile, potrivit NMHH. În total, guvernul Ungariei a obţinut 530 de milioane de dolari (130,6 miliarde de forinţi) din alocarea blocurilor de frecvenţe nefolosite, depăşind astfel ţinta stabilită anterior, de 104 miliarde de forinţi. Ungaria a anunţat, în mai, organizarea unei licitaţii pentru alocarea blocurilor de frecvenţe nefolosite, după ce rezultatele unei licitaţii anterioare au fost anulate de către o instanţă judecătorească locală, care a invocat "încălcări grave ale procedurilor".

Sedinţă specială de Guvern destinată rectificării bugetare

Guvernul intenţionează să se reunească, astăzi, în şedinţă specială, pentru a aproba a doua rectificare bugetară din acest an, au declarat surse oficiale. Programul stabilit la acest moment prevede că Guvernul se va reuni marţi pentru aprobarea rectificării bugetare, iar miercuri va fi organizată şedinţa obişnuită. Conform proiectului celei de-a doua rectificări din acest an, bugetele Ministerelor Muncii, Administraţiei Publice, Apărării, Justiţiei, de Interne şi Externe vor fi majorate, iar tăieri de fonduri din cheltuielile bugetului de stat vor fi operate la Sănătate, Agricultură, Transport, Mediu. Alocările distribuite Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Academiei şi ministerelor Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului din bugetul de stat vor fi de asemenea reduse, de fonduri suplimentare urmand să beneficieze serviciile de informaţii, Senatul, Avocatul Poporului. Primarii vor primi de alegeri, la a doua rectificare, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi circa 100 de milioane lei pentru investiţii în cămine culturale şi săli de sport, prin tăierea cofinanţării fondurilor UE. Guvernul va tăia aproape 4 miliarde lei (circa 900 de milioane euro) din cheltuielile bugetului de stat prin care sunt cofinanţate proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile postaderare, din care peste un miliard de lei de la autostrăzi. În acelaşi timp, Executivul va permite ca sumele defalcate din TVA alocate autorităţilor locale la prima rectificare bugetară, în cuantum de 600 milioane lei, să fie folosite inclusiv pentru acoperirea pierderilor rezultate din serviciul public de distribuţie a energiei termice pentru populaţie.

Lenovo încheie preluarea diviziei de servere IBM

Compania chineză Lenovo va încheia miercuri tranzacţia de 2,1 miliarde de dolari de preluare a diviziei de servere a IBM, după ce a obţinut aprobarea autorităţilor americane, în urma investigaţiei legate de utilizarea serverelor de către instituţii ale SUA, precum Pentagonul şi FBI, relatează CNBC. Preţul final al achiziţiei este mai mic decat cel anunţat iniţial în luna ianuarie, de 2,3 miliarde de dolari, după reevaluarea stocurilor, se arată în comunicatul Lenovo, citat de CNBC. Aproximativ 1,8 miliarde de dolari vor fi plătite în numerar, iar restul în acţiuni.CEO-ul Lenovo, Yang Yuanqing, a declarat că această tranzacţie reprezintă un nou "motor de creştere" pentru compania sa, explicand că estimează ca divizia de servere să aducă venituri de 5 miliarde de dolari în primul an. Deşi afacerea diviziei de servere IBM se află încă în spatele celor similare ale HP şi Dell, Yang a precizat că este încrezător că va putea creşte cota de piaţă a unităţii, "combinand tehnologia preluată de la IBM cu operaţiunile eficiente ale Lenovo".

Primul ghid din Romania al tranzacţiilor imobiliare

Primul ghid din Romania al tranzacţiilor imobiliare locale realizat pe baza tranzacţiilor reale efectuate în Cluj-Napoca a fost lansat, luni, de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din Romania (ANEVAR) şi Primăria Cluj. Preşedintele ANEVAR, Adrian Vascu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, la Cluj-Napoca, că este vorba despre un proiect pilot care ar putea fi extins în toate oraşele din Romania, "într-un efort de a transparentiza piaţa imobiliară la nivel naţional". "ANEVAR şi Primăria Cluj-Napoca, prin Direcţia de Impozite şi Taxe, au lansat primul ghid imobiliar local din Romania realizat pe baza tranzacţiilor reale efectuate în piaţă, încheiate între vanzători şi cumpărători pe raza municipiului în perioada mai - decembrie 2013. Este vorba despre un proiect pilot pe care îl vedem replicat la nivelul tuturor oraşelor din Romania, într-un efort de a transparentiza piaţa imobiliară la nivel naţional. Intenţionăm ca al doilea ghid să apară în prima parte a anului 2015 pentru anul 2014, iar atunci se va putea urmări o tendinţă", a spus Vascu.
 





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.