Economic

Fostul contabil a cerut noi obiective în cele două expertize din dosarul Mera

Gabriel Sava
17 sep 2014 1919 vizualizări
Ionel Chipăilă, fost contabil al Primăriei Mera, a cerut suplimentarea obiectivelor celor două expertize din dosar u la final, între acesta şi unul dintre avocaţi s-a lăsat cu scandal

Ieri a avut loc un nou termen în dosarul în care, mai mulţi angajaţi ai primăriei Mera, primarul şi fostul viceprimar, precum şi administratori ai unor societăţi din localitate au fost trimişi în judecată pentru deturnare de fonduri. După ce instanţa a dispus, la termenul din aprilie, efectuarea a două expertize în această cauză, ieri, fostul contabil Ionel Chipăilă a solicitat Tribunalului suplimentarea obiectivelor de expertiză cu cinci puncte, din care a renunţat între timp la unul. Acestea se referă la modul în care s-au făcut lucrările la două dintre podurile peste raul Milcov, cele din satul Priveghi şi din Linia, la lucrările de pietruire ale drumurilor comunale din perioada campaniei electorale din 2012 dar şi cu privire la modul în care au fost încredinţate şi decontate aceste lucrări. “ Eu sunt contabilul primăriei Mera, m-au dat de trei ori afară, de două ori am şi caştigat. Acum sunt în litigiu cu primăria”, a spus fostul contabil Ionel Chipăilă. Acesta a indicat faptul că, în cazul lucrărilor de la cele două poduri, într-unul dintre cazuri, devizul ar fi fost suplimentat cu circa 100.000 lei, iar în cazul altuia s-ar fi decontat diverse materiale, deşi acestea erau deja achiziţionate, fiind în gestiunea sa. Referitor la balastări, Chipăilă a indicat faptul că acestea au fost făcute în perioada campaniei electorale, în perioada toamnei 2012, după care lucrările au fost decontate ca fiind realizate de firma Danes. Referitor la solicitările sale, apărătorii din acest dosar au cerut respingerea acestora ca urmare a faptului că acestea ar extinde cadrul procesual stabilit prin actul de sesizare al instanţei. Instanţa a admis totuşi suplimentarea obiectivelor celor două expertize, cu precizarea ca experţii să răspundă la solicitări în limitele acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu inculpaţilor. Situaţia a creat încă din sală o stare de tensiune între Ionel Chipăilă şi avocatul Nicuşor Ţurcan.

Scandal cu acuzaţii de “hoţ şi turnător”

Rămas şi fără avocat ales, Ionel Chipăilă a lansat atacuri verbale la adresa avocatului Nicuşor Ţurcan, care reprezintă una dintre părţile din acest dosar. În replică, avocatul a cerut instanţei să consemneze faptul că, la un moment dat, Chipăilă i-ar fi cerut să participe la o întalnire în cartierul Sud din Focşani unde i-a cerut să ia legătura cu primarul Ion Sticlaru. “M-a sunat să vin în zona de Sud a Focşaniului pentru a-I comunica primarului Sticlaru să-i plătească prestaţia pe un an pentru că altfel va face declaraţii şicanatoare precum cele de azi”, a precizat avocatul Ţurcan. Conflictul a continuat şi în afara sălii de judecată cand Chipăilă i-a cerut avocatului să se jure pe copiii săi, la care acesta i-a replicat că este “un hoţ şi un turnător”. Conflictul s-a stins cu greu în faţa Tribunalului. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.