Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Credit ipotecar la pachet cu o pisică

Ziarul de Vrancea
31 aug 2014 787 vizualizări
Asta propune cea mai mare bancă din Rusia clienţilor săi u "comandă o pisică pentru inaugurarea casei tale şi adu fericire şi noroc în căminul tău", acesta este sloganul sub care se desfăşoară campania societăţii financiare

Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, oferă clienţilor care accesează un credit ipotecar mai mare de 100.000 de dolari posibilitatea de a împrumuta şi o pisică, animal despre care tradiţia rusă spune că aduce noroc, dacă se plimbă într-o casă nouă, relatează Bloomberg Businessweek. "Comandă o pisică pentru inaugurarea casei tale şi adu fericire şi noroc în căminul tău". Acesta este mesajul sub care banca deţinută de stat îşi promovează noua campanie, prin care încurajează clienţii să ia acasă o pisică, pentru cateva ore, atunci cand împrumută bani pentru o nouă locuinţă. Pisicile împrumutate clienţilor aparţin unor oameni, inclusiv angajaţi ai băncii, care au fost de acord ca animalele lor să facă parte din "proiecte speciale", a explicat unul dintre purtătorii de cuvant ai Sberbank, Anastasia Vakhlamova. Ea a precizat că banca a început să primească cereri pentru pisicile "de împrumut" imediat după lansarea campaniei, la mijlocul lunii august. Clienţii Sberbank pot alege dintre zece rase de pisici, printre care siameze, tabby sau fără păr. Totuşi, nu orice client al băncii poate lua o pisică acasă. Acest serviciu este oferit doar primilor 30 de clienţi care iau un credit imobiliar de minimum 116.000 de dolari, în perioada promoţiei, adică pană la jumătatea lunii decembrie. Mai mult decat atat, oferta este valabilă pentru 15 clienţi din Moscova şi 15 clienţi din alte localităţi din Rusia. Sberbank a raportat un profit cu 13% mai mare la finalul celui de-al doilea trimestru, faţă de trimestrul precedent, după ce împrumuturile către consumatori au crescut cu 11%, la 87 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, instituţia bancară întampină dificultăţi. După ce banca centrală a Rusiei a urcat rata dobanzii, Sberbank, deţinută în proporţie de peste 50% de către guvern, a anunţat creşterea dobanzii la majoritatea creditelor ipotecare la minimum 12,5%. De asemenea, ţările din Uniunea Europeană şi Statele Unite au sancţionat această bancă în urma tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, astfel că Sberbank nu poate strange capital în aceste jurisdicţii.

POZA: M:ă04_economicădanut.constantinăPOZEăSberbank.jpg  LEGENDĂ: Clienţii Sberbank pot alege dintre zece rase de pisici, printre care siameze, tabby sau fără păr.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Vacanţele în Europa se ieftinesc cu pană la 50% din septembrie
u odată cu începutul toamnei hotelierii scad preţurile pentru a reimpulsiona cererea

Vacanţele şi city breakurile în principalele oraşe din Europa au, din septembrie, preţuri cu pană la 50% mai mici faţă de cele din perioada verii, iar un city break care include trei nopţi de cazare şi transport cu avionul poate fi achiziţionat chiar şi cu mai puţin de 150 euro, potrivit Vola.ro.  Scăderea se datorează atat ofertelor de early booking în cazul majorităţii destinaţiilor, cat şi actualizării preţurilor după 1 septembrie, cand se consideră că începe extrasezonul pentru vacanţe. "Cele mai multe persoane îşi iau concediu vara, de aceea, odată cu începutul toamnei, hotelierii scad preţurile pentru a reimpulsiona cererea. Acelaşi lucru, dar într-o proporţie mai mică, este valabil şi pentru preţurile companiilor aeriene. Aceşti doi factori combinaţi fac ca scăderea pentru un pachet de genul city break sau vacanţă să poate ajunge la cateva zeci de procente faţă de preţurile din plin sezon", a declarat Manuela Melinescu, directorul de marketing al portalului de turism Vola.ro. Spre exemplu, preţul pentru un city break la Milano în luna octombrie porneşte de la 128 de euro de persoană, faţă de 230 de euro la începutul verii. Tot în Italia, un city break la Roma costă doar 150 de euro, în loc de 245 euro în luna iulie. O alta destinaţie cautată, Londra, este cu aproximativ 30% mai ieftină, un city break care include bilet de avion, trei nopţi de cazare cu mic dejun şi asigurare medicală costand de la 195 de euro. De asemenea, un sejur mai lung la început de noiembrie în Benalmadena, pe Costa del Sol (Spania), costă 181 de euro, în preţ fiind incluse biletul de avion, cazare timp de şapte nopţi într-un apartament şi asigurare medicală. Aceeaşi destinaţie, în luna iulie, era aproximativ 350 de euro, cu 50% mai scumpă. Săptămana viitoare, pe 3 septembrie, Vola lansează trei noi destinaţii de city break, Copenhaga, Valencia şi Perugia. "Preconizăm ca şi aceste destinaţii vor starni interesul, datorită tarifelor accesibile. Dar pentru toamnă aceasta ne asteptăm ca în topul preferinţelor romanilor sa fie tot marile capitale europene, Roma, Londra, Viena, Paris", a arătat Manuela Melinescu. Vola.ro, cu afaceri de peste 20 milioane euro, este cea mai mare agenţie de turism online din Romania, care oferă servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car. Portalul a fost înfiinţat în 2007 de Daniel Truică, care avea atunci 27 de ani, şi de doi tineri polonezi.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Inspectoratul în Construcţii trece sub aripa lui Dragnea

Inspectoratul de Stat în Construcţii, aflat pană în prezent în subordinea Guvernului şi în coordonarea premierului, va trece de la 1 ianuarie 2015 în subordinea Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei şi va fi finanţat integral din venituri proprii, conform unei ordonanţe aprobate de Executiv. Ministerul Dezvoltării este condus de Liviu Dragnea, unul din cei mai influenţi lideri PSD. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) se afla din luna mai 2012 în subordinea Executivului şi în coordonarea premierului Ponta, printr-un consilier de stat, şi era finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Conform noului act normativ, ISC va trece în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), urmand a se finanţa integral din diversele taxe pe care le percepe. Din aceste fonduri, 30% vor fi virate ca şi pană în prezent către MDRAP, în vederea elaborării reglementărilor şi studiilor în construcţii şi urbanism, precum şi pentru diferite lucrări de intervenţie în construcţii.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

CFR Călători "a vandut" 16 trenuri charter

CFR Călător a onorat, în perioada ianuarie - iulie 2014, comenzi pentru 16 trenuri charter, informează compania. Potrivit sursei citate, trenul charter este un serviciu special al CFR Călători prin care un tren poate fi "închiriat" pentru a fi la dispoziţia exclusivă a unui client persoană fizică sau juridică, precum firme, case de producţie, agenţii de turism, tour — operatori etc. Trenul charter este un serviciu care poate fi personalizat, clientul fiind cel care alege rutele, orele de circulaţie, gradul de confort, trenul putand fi format din diverse tipuri de vagoane cu posibilităţi de a beneficia în timpul călătoriei de servicii de dormit, cuşetă, bar bistro, restaurant şi altele. Astfel, fiecare solicitare de tren charter este unică, iar preţul este personalizat, fiind stabilit în funcţie de opţiunile alese de client.  De exemplu, pentru varianta de tren charter pe ruta Bucureşti Nord — Braşov şi retur (în aceeaşi zi), avand în compunere două vagoane clasa a I-a (salon) şi un vagon restaurant, tariful de transport porneşte de la 25 euro/tren kilometru. "Desfăşurarea unor evenimente într-un tren în mişcare poate conferi originalitate şi succes multor tipuri de acţiuni: conferinţă de presă, lansare de produs, filmări, team building-uri, petreceri private, revelioane sau poate reprezenta, pur şi simplu, începutul unui pachet turistic 'altfel'", precizează CFR Călători.  CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Patronul Bancpost, pierderi de 10,8 milioane de euro în Romania

Eurobank, proprietarul Bancpost, a înregistrat în Romania pierderi nete de 10,8 milioane de euro în trimestrul al doilea, calculate înainte de deducerea elementelor excepţionale, continuand evoluţia negativă din trimestrul precedent, potrivit datelor publicate de instituţia financiară. În primul trimestru, Eurobank a consemnat pierderi nete de 4,1 milioane de euro. Banca a înregistrat în trimestrul al doilea pierderi înainte de taxe şi elemente minoritare în valoare de 16,2 milioane de euro, comparativ cu un rezultat negativ de 2,7 milioane de euro în trimestrul precedent. Banca nu a prezentat date referitoare la rezultatele pentru primele şase luni din acest an în raportul publicat vineri. În primul semestru al anului trecut, Eurobank a consemnat pierderi înainte de taxe şi elemente minoritare de 21,1 milioane de euro. Instituţia financiară nu a raportat anul trecut date referitoare la rezultatele obţinute în trimestrul al doilea în Romania. Activele băncii elene în Romania se situau la sfarşitul lunii iunie la 3,46 miliarde de euro, în scădere de la 3,7 miliarde de euro în primul trimestru. În decembrie 2013, activele se ridicau la 3,85 miliarde de euro. Soldul brut al creditelor a scăzut cu 20% comparativ cu sfarşitul anului trecut, de la 2,71 miliarde de euro la 2,17 miliarde de euro. La sfarşitul primului trimestru, soldul creditelor era de 2,65 miliarde de euro. Banca înregistra la sfarşitul trimestrului al doilea credite cu întarzieri la plată mai mari de 90 de zile în valoare de 820 milioane de euro, în creştere de la 783 de milioane de euro în primul trimestru şi 758 milioane de euro în decembrie 2013. Portofoliul de depozite al Eurobank pe piaţa locală era la sfarşitul lunii iunie de 1,89 miliarde de euro, în urcare de la 1,8 miliarde de euro în primul trimestru şi 1,87 miliarde euro în decembrie. Banca a înregistrat în trimestrul al doilea cheltuieli operaţionale de 26,8 milioane de euro, în scădere faţă de 30 de milioane de euro în trimestrul precedent. Instituţia financiară deţine în Romania 187 de unităţi de retail.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Banca Europeană schimbă tactica de luptă

Banca Centrală Europeană (BCE) este pregătită să modifice politica monetară în zona euro, în sensul finanţării băncilor, pentru a încuraja acordarea de credite către consumatori şi companii, a explicat Benoit Coeure, membru în Consiliul Guvernatorilor BCE, relatează Bloomberg. "BCE este pregătită să ofere lichidităţi suplimentare băncilor, cu condiţia ca băncile să crească numărul de credite în economia reală", a declarat Coeure. Comentariile oficialului BCE urmează, astfel, linia declaraţiilor făcute de preşedintele instituţiei, Mario Draghi. Acesta a afirmat că, pe fondul încetinirii inflaţiei din zona euro, BCE ar putea fi obligată să ia măsuri precum relaxarea monetară, care presupune cumpărarea de obligaţiuni de pe piaţă pentru menţinerea unei rate scăzute a dobanzilor."Principala provocare cu care ne vom confrunta în anii următori este să împiedicăm ca vulnerabilităţile zonei euro să iasă din nou la suprafaţă", a explicat Coeure. Totodată, oficialul a precizat că este necesar ca şi la nivel naţional să fie întreprinse reforme financiare importante, pentru a se asigura revenirea economică din zona euro. Consiliul Guvernatorilor BCE se întruneşte în 4 septembrie la Frankfrurt, într-o şedinţă în care se va decide direcţia politicii monetare a instituţiei în perioada următoare.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Novartis va face opt miliarde de dolari din insuficienţa cardiacă

Novartis ar putea începe producţia unui medicament pentru tratarea insuficienţei cardiace, după ce testele clinice au avut rezultate mai bune decat s-a anticipat, iar compania urmează să ceară aprobarea autorităţilor americane, vanzările fiind estimate la 8 miliarde dolari anual, relatează Bloomberg. Noul medicament, testat de către compania elveţiană pe 8.442 de persoane, a avut ca efect reducerea ratei decesului şi a spitalizării din cauza insuficienţei cardiace cu 20% faţă de tratamentul standard cu enalapril, care a fost singurul utilizat pentru bolile cardiace în ultimii 25 de ani. Peste 26 de milioane de pacienţi din toată lumea care suferă de insuficienţă cardiacă ar putea beneficia de un nou tratament. Novartis a anunţat, de asemenea, că încearcă să obţină aprobarea autorităţilor din Statele Unite în acest an, pentru a începe producţia medicamentului. Noul medicament ar putea genera vanzări de pană la 8 miliarde de dolari pe an pentru compania farmaceutică, potrivit unui analist al Sanford C. Bernstein & Co din New York, Timothy Anderson.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Ucraina primeşte o perfuzie de 1,4 miliarde dolari

FMI a aprobat Ucrainei o nouă tranşă de 1,4 miliarde de dolari dintr-un program de finanţare pe doi ani în valoare de 17 miliarde de dolari, în pline tensiuni cu Rusia din cauza separatiştilor din estul ţării, transmite AFP. Programul de finanţare de 17 miliarde de dolari a fost aprobat de FMI în luna aprilie, iar instituţia a furnizat atunci o primă rată de 3,2 miliarde de dolari, pentru a ajuta Ucraina să iasă din criza economică. Board-ul FMI şi-a dat acordul vineri în urma unui audit asupra finanţelor Ucrainei şi intervine într-un moment în care criza din estul ţării se amplifică. Statele occidentale acuză Rusia că intervine direct în conflictul din Ucraina, iar NATO a cerut vineri Moscovei să oprească acţiunile militare ilegale. Preşedintele rus Vladimir Putin cere în schimb ca Ucraina să fie obligată să negocieze cu separatiştii pro-ruşi. Recesiunea din Ucraina s-a agravat în trimestrul al doilea, cu o contracţie a PIB de 2,3%, după un declin de 2% în trimestrul anterior.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.