Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: PSD vanează voturi printre rău platnicii la creditele bancare

Ziarul de Vrancea
4 aug 2014 911 vizualizări
Datornicii la creditele ipotecare scapă temporar de executarea silită u vor putea beneficia de această facilitate persoanele care au doar o singură locuinţă şi fac dovada că nu realizează mai mult decat venitul minim garantat pe economie

Persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, pană la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune, potrivit unei iniţiative legislative aflată în consultare publică, iniţiată de patru parlamentari PSD. Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesara în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie, nu deţin un alt imobil cu această destinaţie şi fac dovada că nu realizează mai mult decat venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei. Potrivit acestui proiect de modificare a Codului de procedură civilă, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Iniţiatorii subliniază că, în acest moment, legislaţia din Romania nu conţine dispoziţii de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie, avand în vedere criza economică, sau norme de amanare a executării silite pentru o anumită perioadă de timp, în care să i se ofere debitorului posibilitatea de a se redresa economic şi de a fi în măsură să achite ratele. Ei propun, de asemenea, prin iniţiativa legislativă, ca, în contractele de credit ipotecar în care creditorul a efectuat evaluarea bunului cu bani din acest credit, creditorul să nu poate extinde executarea silită asupra altor bunuri aparţinand debitorului său. "Avand în vedere că bunul ipotecat a fost evaluat la momentul acordării împrumutului ca acoperitor al creanţei băncii, aceasta nu poate impune debitorului să suporte riscul diminuării de valoare a bunului într-o eventuală vanzare", arată iniţiatorii. Propunerea legislativă, semnată de liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru, preşedintele Comisiei pentru administraţie din Senat, Darius Valcov, şi deputatul Daniel Bărbulescu, urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este primă Cameră sesizată.

BNR a redus dobanda cheie pană la 3,25%

Banca centrală a păstrat însă ratele rezervelor minime obligatorii la 16% pentru pasivele în valută şi la 12% pentru lei

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a Romaniei (BNR) a decis în şedinţa de politică monetară de luni să reducă dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an, şi să menţină ratele rezervelor minime obligatorii la 16% pentru pasivele în valută şi la 12% pentru lei. "În şedinţa din 4 august 2014, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Romaniei a hotărat reducerea ratei dobanzii de politică monetară la nivelul de 3,25% pe an de la 3,50% începand cu data de 5 august 2014", se arată într-un comunicat al băncii centrale.Tăierea de dobandă era aşteptată de o parte dintre analişti, după ce nivelul acesteia a fost menţinut la şedinţa de politică monetară din iulie la 3,5%, fiind diminuate atunci ratele RMO pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit, de la 18% la 16%, şi menţinute cele în lei la 12%. Analiştii estimau, potrivit opiniilor exprimate într-un sondaj intern al Asociaţiei AnaliştilorFinanciar-Bancari din Romania (AAFBR), că banca centrală ar putea reduce dobanda cheie la 3,25% pană la finalul anului, jumătate dintre aceştia fiind de părere că scăderea ar putea fi decisă în şedinţa CA din 4 august. Ei preconizează că scăderea ar continua pe parcursul anului viitor astfel încat să ajungă la un nivel de 3% la finele lui 2015. De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a admis, după şedinţa CA din iulie, că banca centrală ar putea decide o nouă reducere a dobanzii cheie, în măsura în care traiectoria de scădere a inflaţiei este una de durată. "A fost bine poziţionată pană acum (rata dobanzii de politică monetară, situată la 3,5% -n.r.), suntem într-un proces de considerare, ca să nu zic de reconsiderare, să vedem în ce măsură traiectoria (inflaţiei - n.r.) este una de durată", arăta Isărescu. Guvernatorul a punctat că membrii CA vor ţine cont la deciziile viitoare privind dobanda cheie de faptul că dobanzile la depozite au ajuns real negative în multe ţări, iar băncile locale se grăbesc să reducă dobanzile la economii, nu la credite, atunci cand BNR operează reduceri ale dobanzii de politică monetară. "Trăim într-o perioadă în care în multe ţări are loc o represiune financiară, cel care economiseşte este într-un fel penalizat cu dobanzi real negative. Personal - şi am văzut că majoritatea membrilor CA, ca să nu spun toţi, împărtăşesc acest punct de vedere - nu văd deloc necesară, ca să nu spun că mi se pare neeficient sau chiar periculos, o alunecare în direcţia în care şi Romania să descurajeze economisirea. Este un punct de vedere foarte important în deciziile noastre viitoare, mai ales că ştim că băncile, dacă noi vom mişca rata de politică monetară, primul lucru pe care îl fac este să reducă rata dobanzii la depozite, nu la credite", preciza şeful BNR.


27.000 de turişti ruşi sunt blocaţi în străinătate

"Toţi turiştii sunt blocaţi, fără bilete de întoarcere, după de agenţia Labirint a anunţat sambătă că a oprit activitatea", arată oficialii ruşi

Circa 27.000 de turişti ruşi sunt blocaţi în străinătate după falimentul unei agenţii de turism touroperatoare, provocat de problemele economice determinate cel puţin parţial de criza ucraineană, a anunţat luni Asociaţia naţională a agenţiilor de turism din Rusia, transmite AFP. "Toţi turiştii sunt blocaţi, fără bilete de întoarcere, după de agenţia Labirint a anunţat sambătă că a oprit activitatea", potrivit Touraid, care încearcă să ajute turiştii să obţină locuri în avioane operate de alte companii. Labirint este al patrulea touroperator rus care a intrat în faliment în ultimele trei săptămani, din cauza contractării pieţei turistice din Rusia provocată cel puţin parţial de criza ucraineană. Conflictul dintre Rusia şi Occident pe tema crizei din Ucraina a contribuit la deprecierea rublei, ca efect al retragerilor masive de capital, iar economia este în pragul recesiunii. "Situaţia economică şi politică a avut un efect nefast asupra numărului de rezervări, iar deprecierea rublei a redus puterea de cumpărare a ruşilor", se arată într-un comunicat al agenţiei Labirind, în care explică motivul opririi activităţilor. Purtătorul de cuvant al Agenţiei federale de turism a Rusiei, Irina şcegolkova, a declarat la postul de radio Echo din Moscova că acesta este doar începutul. "Turcia a început să evacueze turiştii ruşi din hoteluri, iar majoritatea turiştilor noştri călătoresc în această ţară, în total circa 3,5 milioane", a spus şcegolkova. Ea a felicitat în schimb atitudinea Bulgariei şi a Greciei care au decis să nu penalizeze turiştii pentru falimentul agenţiei de turism. Noile sancţiuni occidentale adoptate săptămana trecută au un impact progresiv, în timp ce rubla s-a depreciat deja cu 11% faţă de un maxim atins în septembrie 2013. Sancţiunile europene au determinat, duminică, oprirea activităţilor companiei Dobroliot, divizia low-cost a operatorului aerian naţional al Rusiei, Aeroflot.

Profitul Băncii Transilvania a urcat cu aproape 18%

Banca Transilvania (TLV) a consemnat în primul semestru un profit net de 212,1 milioane lei, în creştere cu 17,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar activele au urcat cu 5,7%, la 33,89 miliarde lei, în contextul scoaterii din bilanţ a unor credite neperformante de 320 milioane lei. În primele şase luni ale anului trecut, BT a avut un profit de 180,19 milioane lei, iar activele totale cumulau 32,065 miliarde lei. La finele lunii iunie, banca avea un profit brut de 246,1 milioane lei, cu 17,5% peste nivelul din perioada corespunzătoare din 2013. Veniturile operaţionale au crescut cu 24%, la 907 milioane lei, se arată într-un comunicat al BT transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Eficientizarea activităţilor şi controlul costurilor au condus la o îmbunătăţire a raportului cost/venit cu peste 7 puncte procentuale, la 44,6%. Soldul creditelor a ajuns la 19,77 miliarde lei, în urcare cu 3,8% faţă de finele anului trecut, iar soldul depozitelor a avansat cu 4,3%, la 26,9 miliarde lei. Astfel, raportul credite/depozite se situa la 73,5%. BT are în continuare un exces de lichiditate, cu un cu un indicator de lichiditate structurală de 51,5%, peste media sistemului bancar. În primele şase luni au fost acordate peste 66.300 de împrumuturi noi, în valoare totală de 5,2 miliarde lei, pentru persoane fizice şi companii. Numărul de clienţi activi s-a menţinut la 1,76 milioane, nivelul de la finele anului trecut, banca concentrandu-se pe retail şi IMM-uri, dar şi pe segmente specializate, precum agricultura şi domeniul medical. "Semestrul I 2014 a adus creșteri consistente pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail fiind acordate credite în valoare de 956 mil. lei. În ceea ce privește companiile, în cursul semestrului I al anului curent, banca a acordat aproximativ 12.400 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 450.000 lei", se spune în comunicat.

Arabia Saudită a interzis importul de bovine din Romania

Comisia Europeană a informat autorităţile romane în legătură cu faptul că Arabia Saudită a decis suspendarea temporară a importului de bovine din Romania, după înregistrarea unui caz atipic de boala vacii nebune, a precizat, ieri, ANSVSA. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor precizează că a primit un e-mail din partea Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene, prin care i s-a adus la cunoştinţă că Ministerul Agriculturii din Arabia Saudită a notificat Organizaţia Mondială a Comerţului privind suspendarea temporară a importului de bovine din Romania, începand cu 13 iulie. În notificarea autorităţilor saudite nu este menţionată perioada pentru care este valabilă această suspendare. "ANSVSA va transmite Ministerului Agriculturii din Arabia Saudită un raport complet privind apariţia primului caz de ESB (encefalopatie spongiformă bovină, numită şi boala vacii nebune - n.r.) în Romania, dupa finalizarea tuturor investigatiilor", se arată în răspunsul autorităţii. Aceasta subliniază că, potrivit reglementărilor europene şi internaţionale privind Encefalopatiile Spongiforme Transmisibile, "Romania nu are impuse restricţii privind comerţul intracomunitar sau exportul în ţări terţe de animale, cu excepţia celor provenind din exploataţia de origine a animalului pozitiv". ANSVSA mai precizează că a luat "toate măsurile legale pentru apărarea sănătăţii consumatorilor, astfel încat sănătatea publică nu este şi nu a fost pusă niciun moment în pericol". Conform unui comunicat al autorităţii, o probă recoltată de la o bovină sacrificată într-un abator autorizat a prezentat "rezultat pozitiv la testarea efectuată pentru supravegherea Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB)". Testarea a avut loc pe 1 mai. Potrivit procedurii, proba a fost trimisă în vederea confirmării diagnosticului către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Encefalopatii Spongiforme Transmisibile (EST) din cadrul IDSA, care a confirmat, la 15 mai, diagnosticul privind boala vacii nebune.

China renunţă la softurile Symantec şi Kaspersky Lab

Guvernul chinez a renunţat la achiziţia de softuri antivirus ale companiilor Symantec şi Kaspersky Lab, din motive de securitate, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Excluderea a avut loc după ce Ministerul pentru Securitate Publică a avertizat în iunie că programele antivirus ale Symantec prezintă vulnerabilităţi de securitate, au spus sursele. Agenţia pentru achiziţii a Chinei a eliminat programele antivirus ale celor două companii de pe o listă a softurilor aprobate, care include şi produse ale unor companii locale, precum Qihoo 360 Technology şi Kingsoft. China a intensificat verificarea companiilor străine, după dezvăluirile lui Edward Snowden referitoare la programul de spionaj al Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA, şi inculparea a cinci ofiţeri de armată chinezi pentru sustragerea de informaţii. Google şi Apple au fost criticate de presa de stat chineză pentru că ar fi colaborat cu autorităţile americane în activităţi de spionaj, în timp ce Microsoft a fost exclusă de la o comandă de achiziţie a guvernului chinez. "Symantec nu include funcţii ascunse în tehnologia sa, nici pentru NSA nici pentru oricare altă entitate guvernamentală", potrivit unui comunicat al companiei.

Afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 8,6%

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia celui cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 8,6% în primul semestru, ca serie brută, susţinut de vanzările de produse nealimentare (plus 12,6%), produse alimentare, băuturi şi tutun (plus 7,7%) şi de comerţul cu carburanţi (plus 2,7%). Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a crescut cu 8,2% faţă de primele şase luni din 2013, datorită creşterii vanzărilor de produse nealimentare (plus 12,3%), vanzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (plus 7,3%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (plus 3,8%), se arată într-un comunicat al INS. Comparativ cu luna mai, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a crescut în luna iunie cu 0,4% ca serie brută şi cu 0,3% ca serie ajustată. Faţă de luna iunie a anului trecut, afacerile din comerţul cu amănuntul au înregistrat un avans de 10,2% în serie brută, respectiv de 10,3% ca serie ajustată.

Hidroelectrica renunţă la liniile de finanţare pe bandă rulantă

Producătorul de electricitate Hidroelectrica, aflat în insolvenţă, a închis la sfarşitul lunii iulie o linie de credit de 30 de milioane de euro deschisă la RBS Bank în 2008, aceasta fiind a cincea finanţare închisă de companie în ultimele cinci luni. Împrumutul de 30 de milioane de euro, destinat finanţării capitalului circulant, contractat de la RBS Bank în 2008, a fost prelungit succesiv în intervalul 2009 - 2013, ca urmare a insuficienţei fondurilor proprii necesare închiderii la maturitate. Linia de credit contractată de la RBS Bank este a cincea finanţare închisă în decurs de numai cinci luni de zile, fiind precedată de linia de credit acordată de Alpha Bank, în valoare de 80 milioane lei, închisă în data de 31 martie, linia de credit acordată de Banca Transilvania (120 milioane lei) închisă în aprilie, şi creditul de investiţii acordat de BERD (110 milioane euro), rambursat tot în aprilie, dar şi creditul de investiţii acordat de Citibank (75 milioane euro), rambursat integral în luna iunie. "Seria finanţărilor închise urmează a fi completată, pană la sfarşitul anului 2014, de un credit, în cuantum de 60 de milioane de euro, care urmează a ajunge la maturitate în luna noiembrie. Rambursările masive de credite şi linii de credit, efectuate în ultimii doi ani, au contribuit la diminuarea gradului de îndatorare", a anunţat Hidroelectrica într-un comunicat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.