Economic

Administrator judiciar, amendat cu 5000 lei în dosarul Jitea

Gabriel Sava
4 iun 2014 2198 vizualizări
Instanţa de la Tribunalul Galaţi a amendat lichidatorul pentru că nu a angajat apărător pentru societatea Trust LF Trade u societatea familiei Jitea a cerut intrarea în insolvenţă în martie 2013, pe fondul cercetărilor penale demarate de procurorii Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate

Ieri, la Tribunalul Galaţi a avut loc un nou termen în dosarul Jitea şi unde, conform încheierii din 6 mai, instanţa a dispus ca SC Trust LF Trade SRL Focşani să îşi angajeze apărător. Pentru că acest lucru nu s-a întamplat, preşedintele completului, judecătorul Anişoara Cucoş, a dispus amendarea lichidatorului judiciar cu suma de 5.000 lei pentru că nu s-a conformat solicitării instanţei. Şi asta chiar dacă angajarea unui avocat în actuala situaţie juridică a societăţii presupune acordul dat de adunarea creditorilor în scopul angajării unor cheltuieli în fara celor de administrare specială. Societatea Trust LF Trade SRL aparţinand omului de afaceri Liviu Jitea, principalul inculpat din acest dosar, a fost introdusă în cauză în urma rechizitoriului cu care, anul trecut în august, a fost sesizată instanţa gălăţeană. Societatea are toate activele puse sub sechestru şi, drept urmare, în martie 2013, administratorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei. Problemele financiare ale fabricii de alcool au început la scurtă vreme după descinderea procurorilor DIICOT Galaţi, în martie 2013, cand a şi început “partea vizibilă” a urmăririi penale din acest dosar. Aurelian Jitea, în calitate de administrator al Trust LF Trade SRL Focşani, a solicitat apoi deschiderea procedurii insolvenţei şi numirea unui administrator judiciar în persoana practicianului în insolvenţă Bordea Ştefan. "După cum vom demonstra, societatea noastră se află în stare de insolvenţă, cauzată de anchete penale. Astfel, în urma unor cercetări penale, secţiile de producţie ale societăţii au fost sigilate, fiind în imposibilitatea ca la momentul actual să ne mai îndeplinim obiectivele de activitate. De asemenea, s-a instituit şi măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor societăţii, a stocului de marfă şi, în aceste condiţii, nu putem obţine valorificarea stocurilor şi achita datoriile curente şi scadente. Asupra conturilor societăţii a fost instituită măsura popririi asigurătorii, nefiind astfel în măsură să efectuăm plăţi către furnizorii de utilităţi, furnizorii de materii prime, bugetul statului şi asigurărilor sociale precum şi instituţii bancare. La data depunerii cererii, datoriile faţă de creditori sunt în cuantum de 44.974.736 lei”, se arată în cererea de intrare în insolvenţă a societăţii Trust LF Trade SRL. Conform documentelor depuse la dosarul cauzei, sechestrul asigurător a fost pus pe toate clădirile, anexele şi bunurile situate la sediul societăţii Trust LF Trade din Focşani, dar şi pe bunuri situate la Tătăranu, Jariştea şi Dumbrăveni. Dosarul de insolvenţă al Trust LF Trade se află pe rolul Tribunalului Vrancea, unde are un nou termen pe 25 iunie. Următorul termen în dosarul de la Galaţi a fost stabilit pentru 10 iulie pentru ca lichidatorul să poată face demersuri pentru a angaja un avocat care să reprezente societatea. Cei 19 inculpaţi din acest dosar sunt acuzaţi că au amplasat instalaţii neautorizate înaintea contoarelor liniilor de producţie alcool şi au extras ilegal peste 1,4 milioane de litri, în valoare de peste 13,6 milioane de ei. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de peste 58,4 milioane de lei reprezentând accize, taxe şi impozite. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cristiusla, acum 3606 zile, 21 ore, 59 minute, 17 secunde
JITOI...UN TEPAR....
cristiusla, acum 3606 zile, 22 ore, 5 minute, 4 secunde
Acest personaj..numit JITOI....un tepar de 2 bani,care a crezut ca isi construieste un imperiu pe spatele amaritilor pe care ii platea cu un salariu de mizerie de 500 de lei...o gasca de subalterni citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.