Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Recepţia construcţiilor, condiţionată de plata taxelor

Ziarul de Vrancea
3 iun 2014 1493 vizualizări
Guvernul a introdus această condiţie din cauză că plata taxelor cuvenite la construcţii a scăzut drastic

Recepţia unei construcţii realizate de un constructor care nu a achitat pană la acea dată taxele de 0,70% din cheltuielile pentru executarea lucrărilor şi de 0,1% din valoarea autorizaţiei va fi amanată pană la momentul plăţii, măsură impusă de Guvern pentru a-şi asigura încasarea efectivă a taxelor. Argumentul Guvernului pentru introducerea unei astfel de condiţionări este că, începand cu 2009, nivelul încasării acestor sume s-a redus constant, pe fondul reducerii drastice a numărului de personal al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) de la 1.500 la 618 inspectori, ceea ce a pus instituţia în imposibilitatea de a mai urmări încasarea sumelor, precum şi din cauza crizei economico-financiare și a contracției pieței construcțiilor. Conform legii, investitorii sau proprietarii unei construcţii trebuie să vireze lunar către ISC o sumă echivalentă cu 0,70% din cheltuielile pentru executarea lucrărilor, singura sancţiune valabilă pană în prezent fiind o penalitate de 0,15% pe zi de întarziere, fără depăşirea sumei datorate. În afară de cota de 0,70%, investitorii şi proprietarii mai sunt obligaţi să plătească şi o cotă de 0,1% din valoarea autorizaţiei de construcţie, sub sancţiunea aceleiaşi penalităţi în caz de întarziere. Taxele au fost introduse ca sursă care să permită ISC să îşi îndeplinească atribuţiile, respectiv să acopere cheltuielile statului la verificarea construcţiilor. Ulterior, pe fondul crizei economice, prin schimbarea regimului de finanțare, s-a decis ca aceste sume să reprezinte venituri ale bugetului de stat. Constatand însă că sumele efectiv încasate din aceste taxe, pentru care singura sancţiune este aplicarea unei penalităţi, au scăzut vertiginos în ultimii cinci ani, Guvernul a decis, prin hotărare adoptată în ultima şedinţă, să condiţioneze recepţia unei lucrări de dovada achitării acestor taxe. Astfel, legislaţia în domeniu a fost completată cu o regulă care stabileşte că membrii comisiei de recepţie vor examina obligatoriu nu doar respectarea autorizaţiei de construire, ci şi "documentele doveditoare de la ISC care să certifice că au fost confirmate plăţile efectuate", respectiv că investitorul a făcut dovada achitării cotelor de 0,70% şi de 0,1%. În cazul în care nu sunt prezentate aceste documente doveditoare, comisia va recomanda amanarea recepţiei. Guvernul consideră că, prin obligativitatea prezentării, la data efectuării recepţiei în momentul terminării lucrărilor, a datelor doveditoare privind achitarea de către investitori a cotelor de 0,1% din valoarea autorizației de construire şi de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor şi prin interdicția impusă comisiei de recepţie de a propune admiterea receptiei fară documentele doveditoare privind achitarea acestor taxe, gradul de încasare va fi îmbunătăţit, iar veniturile la bugetul de stat vor creşte.

FMI pune condiţii care fac aproape imposibilă reducerea CAS
 instituţia financiară a cerut Guvernului să identifice alte surse de finanţare care să suplimenească scăderea încasărilor din taxa socială

Instituţiile financiare internaţionale nu au o problemă cu măsura reducerii CAS, şi-au însuşit-o 100%, ceea ce se va discuta cu Ministerul de Finanţe fiind legat de măsurile care să asigure sustenabilitatea adoptării reducerii CAS, a declarat, ieri, vicepreşedintele Comisiei de buget din Cameră. "Reprezentanţii FMI şi CE au spus că şi-au însuşit deja faptul că această măsură este necesară în Romania, singura problemă ce urmează a fi clarificată e legată de sustenabilitatea implementării sale. În cursul misiunii se va insista foarte mult pe modul în care urmează să fie realizate veniturile bugetare şi dacă există garanţia că prin reducerea încasărilor la bugetul de asigurări sociale prin această măsură de reducere a fiscalităţii nu se creează un gol de nesuportat", a precizat vicepreşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Cameră, Viorel Ştefan, după întrevederea dintre delegaţia FMI şi parlamentarii din Comisiile de Buget-Finanţe reunite. El a precizat că din punctul de vedere al necesităţii implementării reducerii CAS şi al efectului asupra mediului de afaceri există consens cu instituţiile internaţionale şi că subiectul privind modul în care va fi susţinută în execuţia bugetară această măsură este un subiect deschis asupra căruia se va afla poziţia FMI la finalul misiunii sale în Romania. Viorel Ştefan a precizat că prezentarea făcută de către reprezentanţii FMI a fost una pozitivă, care apreciază corespunzător progresele pe care le-a făcut Romania în materie de creştere economică, de atractivitate pentru pieţele financiare, creştere a investiţiilor străine directe, cursul puternic al leului, ratele de dobanzi scăzute. "Acestea toate la un loc sunt indici că în Romania lucrurile, din punct de vedere economic, merg spre bine", a mai spus Viorel Ştefan. O misiune a Fondului Monetar Internaţional este prezentă, începand de luni, la Bucureşti pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importantă temă de pe agenda discuţiilor cu autorităţiile vizand posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumătatea anului. Misiunea va analiza în principal execuţia bugetară din primele cinci luni ale anului, precum şi perspectivele privind creşterea economică şi încasările la bugetul de stat. La finele lunii martie, Consiliul Director al FMI a aprobat prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu Romania, punand la dispoziţia statului două tranşe cumuland 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totală disponibilă Romaniei prin acordul de împrumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST), a anunțat FMI printr-un comunicat.


Ministrul Energiei: Borza să restituie banii încasaţi de la Hidroelectrica

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, îi cere avocatului Remus Borza, şeful Euro Insol, să restituie cele 2,2 milioane de euro încasate pentru scoaterea din insolvenţă a Hidroelectrica în 2013, dacă vrea să primească bani şi pentru închiderea celei de-a doua insolvenţe a companiei. "Domnul Borza a făcut o serie de lucruri bune pentru Hidroelectrica. Mi-aș dori să continue. Pentru a putea însă să acceptăm să fie discuți noii termeni financiari ai colaborării, domnul Borza trebuie să accepte să restituie primul bonus. Nu putem accepta să dăm două bonusuri pentru același lucru: scoaterea din insolvență a Hidroelectrica", a declarat Nicolescu. Hidroelectrica este în insolvență pentru a doua oară în mai puțin un an, după ce a trecut printr-o procedură similară în intervalul iunie 2012 - iunie 2013. Euro Insol a încasat un onorariu de 2,2 milioane de euro pentru perioada iunie 20121- iunie 2013. Borza declara săptămana trecută că Hidroelectrica va ieşi din a doua insolvenţă în mai sau iunie 2015, iar dacă Departamentul pentru Energie nu îi aprobă un onorariu de aproape 1 milion de euro îşi depune mandatul de administrator. Inițial, Borza a cerut un onorariu de 2 milioane de euro pentru a închide a doua procedură de insolvență. Nicolescu a declarat de mai multe ori că "nu i se pare în regulă" ca Borza să primească două comisioane pentru același lucru. Hidroelectrica este controlată de stat prin Departamentul pentru Energie. Producătorul de electricitate a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 700 milioane euro, mai mari cu 28%, și un profit net de 162 milioane de euro, de la pierderi de 114 milioane de euro în 2012.

Renault trage din conturile Dacia 71 milioane euro

Constructorul auto Automobile Dacia va începe la 15 iunie să distribuie dividende din caştigul anului trecut, suma repartizată acţionarilor fiind de 320,8 milioane de lei, echivalentul a 95% din profitul net de 337,4 milioane lei consemnat în 2013. Grupul francez Renault deţine 99,42% din capitalul constructorului auto roman, astfel încat va încasa dividende de 319 milioane lei, restul banilor urmand să fie alocaţi celor aproximativ 145.000 de acţionari minoritari. Diferenţa de 16,6 milioane lei din caştigul anului 2013 va fi constituită rezervă legală. Automobile Dacia a distribuit dividende şi pentru profitul înregistrat în exerciţiile financiare 2009 - 2012. Compania nu a distribuit dividende pentru perioada 1998 - 2004, din cauza pierderilor, iar între 2005 şi 2008 caştigul a rămas în companie, acţionarii hotărand să reîntregească activul net prin recuperarea pierderilor contabile. Anul trecut, compania a distribuit dividende în valoare de 260 milioane lei din caştigul net de 277,2 milioane lei din 2012. Grupul francez Renault este proprietarul uzinei din Mioveni din 1999. Afacerile Automobile Dacia au crescut cu 44% anul trecut, la 18,4 miliarde lei.

Tranzacţie de opt milioane de euro în doar un minut

Două pachete de acţiuni reprezentand cumulat 4,96% din acţiunile SIF Moldova (SIF2) au fost tranzacţionate marţi în decurs de un minut, pentru 35,3 milioane lei (8 milioane euro), la un preţ cu 8,73% peste închiderea de luni şi cu aproape 10% peste cotaţia de la acel moment din piaţa principală. Deal-urile au fost realizate la ora 16:36, la preţul de 1,37 lei/titlu, cu 8,73% peste ultima cotaţie de luni şi, cu 9,6% peste preţul la care erau acţiunile SIF Moldova la ora menţionată, de 1,25 lei. Raportat la preţul la care au fost realizate tranzacţiile negociate, SIF Moldova este evaluată la 711,1 milioane lei (161,7 milioane euro). După efectuarea celor două deal-uri, preţul acţiunilor SIF Moldova a revenit pe creştere uşoară, iar la ora 17:25 aceste titluri erau cotate la 1,264 lei, cu 0,32% peste închiderea de luni. La acest preţ, compania este evaluată la 656,1 milioane lei (149,2 milioane euro). Cu acţiunile SIF Moldova au fost realizate în total 108 transferuri pe piaţa principală, în valoare cumulată de doar 460.000 de lei, al cincilea rulaj din piaţă.

Vouchere de vacanţă pentru angajaţii de la stat

Voucherele de vacanţă pentru angajaţii companiilor de stat, aprobate ieri de Camera Deputaţilor, vor avea un efect moderat, urmand să aducă un surplus de aproximativ 250.000 de turişti, dar dacă ar fi fost scutite de impozite ar fi avut un efect de patru-cinci ori mai mare, potrivit ANAT. "Nu am textul proiectului de lege în faţă, dar, ca noutate, ştiu că se elimină intermediarul - societăţile de tichete, care ar fi luat un comision în plus. Din cate ştiu, nu s-a revenit la forma iniţială a ordonanţei din 2009, cand şi angajatorul, şi angajatul erau scutiţi de taxe. Cred că această măsură va duce la o creştere în turism, dar nu atat de mare pe cat ar fi fost dacă se eliminau impozitele", a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). El a estimat că faţă de cei 6 milioane de turişti romani care îşi fac anual vacanţele în ţară, dacă s-ar fi eliminat impozitele pentru vouchere, s-ar fi înregistrat o creştere de circa 20%, respectiv 1,2 milioane de turişti. Surse din Autoritatea pentru Turism au declarat că voucherele vor fi scutite de plata contribuţiilor sociale, vor fi deductibile de la plata impozitului pe profit, dar vor fi impozitate pe venit.

Niţă: Nu închidem Oltchim

Oltchim nu va fi închis şi dacă nu va fi privatizat în 6 iunie, aşa cum s-a angajat Guvernul, combinatul chimic va fi vandut altă dată, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă.  "Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (...) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică", a afirmat Niţă într-un forum pe teme energetice. Ministrul a adăugat că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi, iar pentru a realiza acest obiectiv trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie. "Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, controlat de OMV Petrom, n.r.). Avem discuţii şi cu OMV Petrom", a mai spus Niţă. Multiplele încercări de vanzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, cand statul nu a primit nicio ofertă de cumpărare. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013.

Apple dă liber la tranzacţii cu monede virtuale

Compania americană Apple şi-a schimbat politica în privinţa monedelor virtuale pentru a permite includerea acestora în aplicaţii şi a deschis astfel calea apariţiei unor noi monede, precum bitcoin, pe iPhone-uri şi iPad-uri, transmite Bloomberg. Apple nu a menţionat direct bitcoin, însă regulile pentru dezvoltatori permit acum anumite "monede virtuale aprobate". Aplicaţiile care folosesc monedele virtuale trebuie să respecte legislaţia, arată termenii Apple pentru dezvoltatori. Bitcoin este cea mai populară monedă virtuală. "Este un semn că ecosistemul se maturizează şi dobandeşte credibilitate. Cred însă în continuare că bitcoin este la început ca tehnologie, dar este acceptat din ce în ce mai mult", a declarat Bill Lee, investitor în BitGo, care asigură utilizatorilor posibilitatea de a efectua tranzacţii securizate cu bitcoin. Antreprenorii cu interese legate de bitcoin se aşteaptă la o "explozie" a activităţii, în urma deciziei Apple, scrie Bloomberg. Preţul unui bitcoin s-a prăbuşit pană la 360,84 dolari în aprilie, după ce anul trecut a depăşit 1.000 de dolari. Moneda şi-a revenit după minimul din aprilie şi se tranzacţiona luni la circa 667 de dolari.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.