Economic

Persoanele juridice vor putea obţine cazierul “pe loc”

Dan Chiriac
15 mai 2014 736 vizualizări
Măsura a intrat în vigoare ieri, odată cu implementarea sistemului ROCRIS

Începând de ieri, ghişeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar vor putea emite “pe loc” certificate de cazier către persoanele juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele juridice cu antecedente penale, documentul se eliberează în termen de trei zile. Acest lucru se întampla pană acum doar în cazul persoanelor fizice. Cererea-tip pentru obţinerera certificatului de cazier judiciar se depune la orice unitate sau subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), inclusiv la IPJ Vrancea. În prezent, la nivel naţional, se eliberează certificate de cazier judiciar prin intermediul ROCRIS în 225 de centre, activitate ce va fi extinsă şi în viitor. Această realizare a avut loc în urma implementării proiectului ROCRIS - Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ce a avut ca obiectiv crearea unei baze de date informatizate a persoanelor înscrise în evidenţele cazierului judiciar naţional care să poată fi capabilă să se interconecteze, să respecte şi să asigure funcţionarea ECRIS (Sistemul European de informaţii cu privire la cazierele judiciare). “Sistemul informatic ROCRIS a creat premisele ca, în limitele legii, toate instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie să aibă acces, în mod operativ, la baza de date creată, prin transferarea pe suport magnetic a evidenţelor manuale ale cazierului judiciar. De asemenea, ROCRIS permite, în sistem automatizat, în condiţii de siguranţă şi în mod operativ, din orice punct de acces la sistem, eliberarea de certificate de cazier judiciar securizate pentru persoane fizice, cetăţeni români, străini sau apatrizi şi persoane juridice, în condiţiile legii şi copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţie”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Romane. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.