Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Băsescu tună şi fulgeră la adresa Standard&Poor's

Ziarul de Vrancea
11 mai 2014 1066 vizualizări
Preşedintele consideră că agenţia de rating a procedat încorect faţă de Romania fiindcă menţine evaluarea de "junk", adică ţară nerecomandată pentru investiţi, în ciuda progreselor evidente

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este "revoltat" că agenţia de rating Standard & Poor's încă menţine Romania la evaluarea de "junk", adică ţară nerecomandată pentru investiţii, opinand că această agenţie este "extrem de incorectă" faţă de Romania. Şeful statului a spus, într-un discurs susţinut la Arad, la o dezbatere organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară", că este revoltat că există o casă de acordare a ratingurilor, Standard & Poor's, care "încă menţine Romania la evaluarea de junk, de ţară nerecomandată pentru investiţii."  "Sunt trei agenţii de rating în lume, recunoscute, două din ele, Moody's şi Fitch au dat Romaniei investment grade-ul de mult, iar Moody's nici măcar pe perioada crizei nu l-a retras", a mai spus Traian Băsescu, precizand că această casă de acordare de ratingurilor, Standard & Poor's, chiar şi astăzi, după ce Romania are deficit sub 3% şi creştere economică de 3,5% anul trecut, "îşi permite să menţină Romania la calificativul junk, nerecomandat investiţiilor".  Şeful statului a ţinut să precizeze că este "revoltat de comportamentul acestei agenţii de rating".  "Sunt revoltat de comportamentul acestei agenţii de rating şi am vrut să o spun public, pentru că, totuşi, este o explicaţie care romanilor le trebuie dată, pentru că romanii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creşteri de TVA, iar o agenţie de rating nu-şi poate permite să se joace cu calificativul unei ţări care şi-a făcut treaba", a menţionat el. "Noi nu am fost din categoria ţărilor care şi-au prelungit criza pană în zilele noastre, din 2008, tot vedem că şi Grecia, şi Portugalia, şi Spania, şi Irlanda abia au ajuns, unele din ele, pe la jumătate şi cer reeşalonări şi regandiri de program. Romania a avut curajul să îşi ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-şi poată relua creşterea. De aceea acest, Standard&Poor's mi se pare extrem de incorect faţă de Romania, nedandu-i calificativul de ţară sigură pentru investiţii", a mai spus Traian Băsescu.

Ponta face promisiuni de care cel mai probabi nu se poate ţine

Aflat într-o vizită cu scop electoral la combinatul siderurgic ArcelorMittal de la Galaţi, premierul a spus că preţul energiei şi cel al gazelor pentru marea industrie ar putea să scadă

Preţul energiei electrice şi cel al gazului folosit în industrie ar putea să scadă, a anunţat premierul Victor Ponta, sambătă, la Galaţi, în timpul unei vizite la combinatul siderurgic ArcelorMittal. Premierul a mai spus că Guvernul intenţionează să susţină întreaga industrie grea prin măsuri legislative într-un context în care, la nivel european, cea mai mare provocare este preţul la energie. Premierul nu a arătat şi cum poate Guvernul concret să constrangă producătorii să scadă preţul energiei şi al gazelor, el s-a rezumat doar la declaraţii electorale. "Preţul energiei a scăzut deja, dar trebuie şi poate să scadă în continuare, în special prin aplicarea schemei de la 1 iulie referitoare la reducerea cu pană la 85 la sută a certificatelor verzi, reducerea taxei de cogenerare, sunt alte mijloace prin care putem să reducem în continuare preţul energiei electrice. În privinţa preţului la gaz avem o strategie comună prin care relaţia între cei doi mari producători, Petrom şi Romgaz, sigur şi importurile, să păstreze preţurile la gaze în aşa fel încat marii producători să rămană într-o marjă de competitivitate", a declarat Victor Ponta, după ce a avut o discuţie de cateva zeci de minute cu conducerea combinatului siderurgic de la Galaţi. El a mai spus şi că, în această situaţie, trebuie colaborat cu forurile europene astfel încat liberalizarea preţului la gaze să se facă în contextul unei pieţe care funcţionează, pentru că astfel se riscă apariţia unui monopol şi dispariţia contextului în care poate funcţiona o piaţă liberă.  Întrebat cum comentează anunţurile repetate ale reprezentanţilor combinatului siderurgic potrivit cărora lipsa de sustenabilitate (unitatea siderurgică de la Galaţi produce pierderi de la apariţia crizei economice şi pană azi) ar putea duce la relocarea operaţiunilor din Romania, premierul a spus că Guvernul va trebui să se preocupe de asigurarea unui cadru competitiv pentru marea industrie şi trebuie să facă lucrul acesta în acord cu forurile europene. "Nu au spus că închid, dar au spus un lucru care este valabil pentru orice business; cat timp sunt competitivi şi au o perspectivă pe termen mediu şi lung vor rămane. Altfel, nu pot să piardă tot timpul, nu poţi să ceri niciunui investitor privat să piardă bani în Romania. Cei de la ArcelorMittal, în condiţiile în care Romania asigură condiţii de competitivitate fac investiţii şi sunt hotăraţi să rămană. Mai ţine şi de capacitatea Europei de a nu distruge marea industrie, pentru că măsurile luate în ultimii ani la nivel european au fost extrem de anti-competitive, motiv pentru care a şi existat o reducere semnificativă în Europa a marii producţii industriale, o delocalizare în afara Europei", a declarat Ponta.

Poştaşii au protestat în faţa Guvernului

Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Romană din toată ţara au protestat, duminică dimineaţă, la sediul Guvernului, prezentandu-şi fluturaşii de salariu şi cerand demiterea conducerii.  Manifestanţii au venit din toată ţara, fiecare filială a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Romania (SLPR) trimiţand la Bucureşti mai multe zeci de reprezentanţi. Ei au purtat veste vişinii cu sigla sindicatului şi au fluturat steguleţe roşii cu Poşta Romană. Sindicaliştii au cerut demiterea directorului general al Poştei Romane, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv Rosita Alexe şi au anunţat că, dacă pană săptămana viitoare, cei doi nu vor fi demişi, liderii de sindicat vor intra în greva foamei. Oamenii s-au plans de salariile extrem de mici, în condiţiile în care conducerea companiei încasează salarii de ordinul miilor de euro, fiind dat ca exemplu directorul Ion Smeeianu care, potrivit sindicaliştilor, caştigă 11.000 de euro pe lună. De altfel, mai mulţi angajaţi ai Poştei au venit la protest cu fluturaşul de salariu în care arătau că, pentru şase ore de muncă pe zi, au primit lunar salarii cuprinse între 224 de lei şi 331 de lei. Ei s-au plans şi că, pe langă faptul că primesc foarte puţin, muncesc foarte mult, în contextul în care Poşta Romană are în acest moment 1.500 de posturi vacante care sunt "îngheţate" de conducere pentru reducerea costurilor. Pe o pancartă, verde, pe care era ilustrată iarbă, se putea citi "Nu călcaţi pe salariile noastre, tundeţi-le pe-ale voastre!". Totodată, protestatarii au scandat: "Jos Smeeianu!", "Jos Rosita!", "Hoţii!", "Smeeianu mincinos! Jos! Jos!" şi "Unitate", au suflat în fluiere şi vuvuzele, iar caţiva chiar au cantat la tobă şi instrumente de suflat. Sindicatul Lucrătorilor Poştali din Romania (SLPR) a anunţat, marţi, că vor fi organizate patru zile de proteste care urmăresc, în principal, demiterea conducerii instituţiei şi creşterea salariilor personalului cu 20 la sută. Duminică a fost a doua zi de proteste, după ce, miercuri, în Capitală, peste 100 de persoane au protestat în faţa sediului central al Poştei Romane, iar în ţară au fost anunţate pichete la sediile prefecturilor.Marţi va fi grevă japoneză în toată ţara, iar joi oamenii vor ieşi din nou în stradă şi vor picheta, de ora 10.00, sediile oficiilor judeţene de Poştă şi sediul Poştei Romane din Capitală, a anunţat în conferinţa din 6 mai liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Romania, Matei Brătianu.

Poşta vrea să facă anul acesta 618.000 lei din asigurări

Veniturile totale ale S.C. 'Poşta Romană Broker de Asigurare' SRL, filială a Companiei Naţionale 'Poşta Romană' /CNPR/, sunt estimate în acest an la 618.000 lei, în timp ce numărul de angajaţi va fi de 3, fiecare dintre aceştia urmand să caştige, în medie, aproape 4.500 de lei/lună, prevede Ordinul privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii nou înfiinţate, publicat în Monitorul Oficial. Conform datelor, veniturile totale sunt estimate la 618.000 lei, în timp ce cheltuielile se vor cifra la 617.000 lei, din care 365.000 de lei vor fi direcţionate către capitolul 'Bunuri şi servicii', iar 251.000 pentru personal, cea mai mare parte (160.000 lei) pentru cheltuieli salariale. De asemenea, 36.500 de lei vor fi alocaţi cheltuielilor aferente contractului de mandat şi a altor persoane de conducere şi control, comisii şi comitete. Numărul mediu de salariaţi din cadrul S.C. 'Poşta Romană Broker de Asigurare' SRL va fi de 3, în timp ce caştigul mediu lunar determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, va fi de 4.447 lei/persoană. Compania Naţională Poşta Romană /CNPR/ a devenit, începand din data de 9 decembrie, broker de asigurări, dar se mai aşteaptă parcurgerea unor etape printre care şi confirmarea deciziei din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/. Noua societate va intermedia, pentru început, asigurări din segmentul non-life, principala ţintă fiind obţinerea unui volum semnificativ din segmentul poliţelor obligatorii, dar şi din alte tipuri de asigurări non-life. Poşta Romană este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de 5.680 de oficii poştale. Statul roman deţine 75% din acţiuni la Poşta Romană, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

Londra este oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume

Londra este oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume, iar Marea Britanie are cei mai mulţi miliardari pe cap de locuitor, cei mai bogaţi fiind fraţii Sri şi Gopie Hinduja, originari din India, cu o avere de 11,9 miliarde lire, potrivit unui studiu comandat anual de publicaţia The Sunday Times. Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a crescut pentru prima oară la peste 100, potrivit Sunday Times Rich List 2014. Astfel, numărul miliardarilor a ajuns la 104, iar averile lor cumulate sunt de peste 301 miliarde de lire sterline, faţă de 245 miliarde de lire în 2013. În Londra locuiesc 72 de miliardari, mai mulţi decat în oricare alt oraş din lume, capitala britanică fiind urmată la mare distanţă de Moscova, unde trăiesc 48 de miliardari. Pe locul al treilea se află New York, cu 43 de miliardari, San Francisco cu 42, Los Angeles cu 38 şi Hong Kong cu 34. Cei 104 miliardari care locuiasc în Marea Britanie au averi cumulate de 301,13 miliarde de lire (368,75 miliarde de euro). Potrivit topului de anul trecut, în Marea Britanie erau 88 de miliardari, cu averi cumulate de 245,66 miliarde de lire (300,8 miliarde de euro). În prezent, averile cumulate ale miliardarilor din Marea Britanie sunt peste nivelul dinainte de declanşarea crizei financiare, de 201,99 miliarde de lire (247 miliarde de euro), înregistrat în 2008. În schimb, conform datelor publicate vineri, PIB-ul pe cap de locuitor din Marea Britanie, indicator folosit la măsurarea averii medii a populaţiei, a scăzut de la un maxim atins în 2008. pe care nu îl va depăşi, conform estimărilor, înainte de 2017. Potrivit organizaţiei umanitare Trussell Trust, cea mai importantă bancă de alimente din Marea Britanie, numărul persoanelor care au solicitat ajutoare alimentare de urgenţă a crescut cu 163% în decurs de un an, la sfarşitul lunii martie fiind în această situaţie 913.000 de persoane. Cifra este considerată şocantă de Trussell Trust, întrucat nu include persoanele care au cerut ajutor altor organizaţii şi nici pe cei cărora le-a fost ruşine să solicite acest tip de sprijin. În fruntea topului miliardarilor se află fraţii Sri şi Gopie Hinduja, originari din India, care conduc Hinduja Group şi au o avere estimată la 11,9 miliarde de lire. Magnatul rus Alişer Usmanov, acţionar la clubul de fotbal Arsenal, deţinătorul unei averi de 10,65 miliarde de lire, a căzut pe poziţia a doua. Cel mai bogat britanic este ducele de Westmister, cu o avere de 8,5 miliarde de lire, aflat pe locul 10.

Oficial SUA: Băncile din Rusia trebuie sancţionate

Băncile din Rusia trebuie să fie supuse sancţiunilor împotriva Rusiei, a declarat ieri preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, republicanul John Boehner, care vede necesar ca preşedintele Barack Obama să insiste mai mult pentru a obţine un răspuns mai dur din partea naţiunilor europene. "Trebuie să mergem împotriva băncilor. Sunt îngrijorat că nu i-am presat suficient pe europeni să adopte o poziţie fermă împotriva ruşilor. Aliaţii noştri din regiune sunt speriaţi de moarte", a afirmat Boehner într-un interviu acordat Fox News Channel, citat de Bloomberg. Oficialii americani au discutat despre ţintirea cu sancţiuni a anumitor sectoare economice ale Rusiei, cum ar fi cel al energiei şi cel financiar, dar pană în prezent au fost incluse pe lista sancţiunilor doar 45 de persoane şi 19 companii, între care SMP Bank şi Bank Rossiya. Potrivit unor oficiali ai Uniunii Europene, UE se pregăteşte să penalizeze companiile ruseşti care au expropiat active în Crimeea şi ar putea aproba o listă la începutul săptămanii viitoare. Boehner a mai spus că acţiunile lui Putin fac lumea, şi în mod cert Europa, mai puţin sigure.

China trebuie să se adapteze unei creşteri economice normale

Preşedintele chinez Xi Jinping consideră că China trebuie să se adapteze unei "noi normalităţi" a ritmului de creştere economică şi să îşi păstreze luciditatea, pe fondul încetinirii expansiunii, relatează Bloomberg. "Fundamentele care susţin creşterea economică a Chinei nu s-au schimbat, iar ţara se află încă într-o perioadă de oportunităţi strategice extraordinare. În acelaşi timp, guvernul trebuie să prevină riscurile şi să ia măsuri la timp pentru reducerea posibilelor efecte negative", a spus Xi, citat de agenţia de presă Xinhua. Oficialii chinezi încearcă să prevină încetinirea creşterii economice sub ţinta premierului Li Keqiang pentru acest an, de circa 7,5%, şi să ţină sub control şi creditarea care, potrivit băncii centrale, poate submina sistemul financiar. Guvernul a restrans facilităţile fiscale şi a mărit investiţiile în infrastructură şi locuinţe sociale. Li a declarat săptămana trecută că atenţia guvernului va rămane pe calitatea creşterii şi pe schimbarea structurii economiei. "Autorităţile au o toleranţă mai mare faţă de încetinirea creşterii, ca o condiţie necesară pentru aplicarea reformelor structurale şi controlul riscurilor financiare", potrivit analiştilor Banco Bilbao Vizcaya Argentaria.

Citigroup a detronat Deutsche Bank la tranzacţii valutare

Citigroup a detronat Deutsche Bank din poziţia de cel mai mare trader valutar la nivel mondial, pe care a ocupat-o nouă ani, din cauza volatilităţii scăzute care a redus tranzacţiile cu euro, potrivit datelor Euromoney Institutional Investor, transmite Bloomberg. Citigroup, care a mai fost lider pe piaţa valutară în 2002, are o cotă de 16,04%, potrivit clasamentului pe 2014 realizat de Euromoney Institutional Investor, peste cea a Deutsche Bank, de 15,67%. În 2013, cota de piaţă a Citigroup era în urma Deutsche Bank cu doar 0,28 puncte procentuale. Banca britanică Barclays se află pe poziţia a treia, cu o cotă de 10,91%. Cei mai mari dealeri pe piaţa valutară cu un volum de 5.300 de miliarde de dolari pe zi se confruntă cu un declin al veniturilor din cauza măsurilor adoptate de băncile centrale în urma crizei financiare mondiale, care au restricţionat sursele de caştig ale traderilor şi investitorilor. Acest fapt s-a adăugat concurenţei dintre bănci, care au sporit tranzacţiile prin intermediul platformelor electronice, pentru a-şi mări cota de piaţă.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3608 zile, 17 ore, 58 minute, 11 secunde
Basescu e ***. "Cresterea" Romaniei e doar din pix iar perspectiva e catastrofa. Nu avem nimic care sa ne permita o crestere durabila.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.