Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Leul s-a întremat de ziua muncii

Ziarul de Vrancea
2 mai 2014 491 vizualizări
Cursul a coborat la 4,4350 lei/euro şi a atins un nou minim al ultimelor cinci luni

Cursul de schimb a scăzut la 4,4350 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri şi a atins un nou minim al ultimelor cinci luni, unde a fost şi în prima parte a zilei de marţi, însă spre deosebire de sesiunea de marţi, volumele de tranzacţionare de vineri au fost foarte reduse. În prima parte a şedinţei de marţi cotaţiile au scăzut pană la 4,4370 lei/euro, pentru prima dată în ultimele cinci luni, însă în a doua parte a zilei cursul s-a întors uşor peste 4,45 lei/euro. Fluctuaţiile au venit pe cel mai ridicat rulaj din ultimele două luni, potrivit dealerilor, care considerau atunci că volumul de tranzacţionare în creştere a fost determinat de vanzări de valută şi constituirea de depozite în lei sau de unele companii care au vandut euro şi au cumpărat lei. Rata de schimb a fluctuat uşor miercuri în jurul nivelului de 4,45 lei/euro, însă în prima oră a sesiunii de vineri, paritatea a coborat din nou sub 4,44 lei/euro, iar cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4350 lei/euro. "Întoarcerea cotaţiilor sub 4,44 lei/euro s-a petrecut pe rulaje foarte reduse. Volumele de tranzacţionare sunt foarte mici pentru că joi piaţa a fost închisă cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, dar şi pentru că jucătorii nu iau încă poziţii înainte de publicarea în a doua parte a zilei a unor date privind piaţa muncii în SUA. Probabil că creşterea volumelor în şedinţa de marţi a fost determinată de BNR care a vandut valută de la Ministerul Finanţelor Publice", a afirmat un dealer. La deschiderea şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,44 lei, cu 0,65 - 0,9 bani (0,15% - 0,2%) sub cotaţiile de la închiderea şedinţei de miercuri, de 4,4465 - 4,4490 lei/euro. După prima oră de tranzacţionare, euro era cotat la 4,4360 - 4,4382 lei, cu 1,05 - 1,08 bani (aproximativ 0,24%) sub închiderea de miercuri. În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro. Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a Romaniei (BNR) a crescut cu un ban (0,23%), la 4,4503 lei/euro, după ce marţi a scăzut la 4,4403 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele cinci luni. Cursul de referinţă leu/dolar a crescut, miercuri, cu 1,65 bani (0,52%), la 3,2194 unităţi. În ziua anterioară, rata de schimb a atins cel mai redus nivel din 14 noiembrie 2011. Leul a scăzut, miercuri, şi faţă de francul elveţian, rata de schimb urcand cu 0,91 bani (0,25%), de la 3,6397 lei/franc la 3,6488 lei/franc. O cotaţie mai mică decat cea de marţi a fost înregistrată în 8 ianuarie 2014. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian. Dobanzile publicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să scadă uşor şi au ajuns la 3%- 3,5% pe an. Ratele medii ale dobanzilor afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut uşor, de la 3,49% - 3,99% pe an la 3,38% - 3,88% pe an.

Vacanţa de 1 mai: 70.000 de romani au ales pensiunile

Majoritatea turiştilor au ales trei nopţi de cazare, de joi pană duminică

Aproximativ 70.000 de romani petrec minivacanţa de 1 Mai la pensiuni, cererea dublandu-se în ultimele zile datorită vremii frumoase, a anunţat vineri Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) într-un comunicat. "Dacă iniţial erau confirmate circa 35.000 de rezervări, numărul turiştilor care au ales pensiunile s-a dublat pe ultima sută de metri. Este o tendinţă normală, ţinand cont că prognozele meteo iniţiale nu au fost cele mai favorabile. Unii turişti au renunţat la alte destinaţii în favoarea turismului rural, iar alţii s-au hotărat cu cateva zile înainte. Pe de altă parte, a contat mult faptul că romanii au beneficiat de patru zile libere", a declarat Mişu Chiruc, preşedintele executiv al ANTREC. Potrivit ANTREC, în Romania sunt circa 6.000 de pensiuni autorizate în aproape toate regiunile ţării. Bucureştenii aleg prioritar zona Bran-Moieciu, clujenii - Maramureş sau zona Apusenilor, iar ieşenii - Neamţ şi Bucovina. Delta Dunării a înregistrat, pentru cele circa 100 de pensiuni din zonă, un grad de ocupare de 60%. "Vremea a fost totuşi favorabilă şi să nu uităm că în perioada aprilie-mai asistăm la spectacolul întoarcerii păsărilor migratoare. Turiştii au optat pentru excursii în pădurea Letea, la Caraorman, Sf. Gheorghe, Sulina şi au putut admira fauna şi vegetaţia luxuriantă", a spus Silviu Gheorghe, preşedintele ANTREC, filiala Tulcea. În judeţul Braşov, pensiunile au înregistrat un grad de ocupare cuprins între 90 şi 95%, cea mai solicitată regiune fiind Bran - Moieciu - Fundata. "Majoritatea turiştilor au ales trei nopţi de cazare, de joi pană duminică. Ca activităţi de divertisment, aceştia au optat pentru drumeţii, plimbări cu bicicleta ori cu căruţa sau pentru picnicuri la marginea pădurii", a afirmat Mioara Stoian Vişan, preşedintele ANTREC, filiala Braşov. Cele mai solicitate zone de turism rural, pentru perioada 1 Mai, au fost Bran - Moieciu - Fundata, Bucovina, Neamţ, Vrancea, Maramureş, nordul Olteniei, Mărginimea Sibiului, Apuseni, dar şi Delta Dunării. ANTREC a mai anunţat totodată că programul "Vacanţă la ţară" se reia în perioada 4 mai - 13 iunie Astfel, pachetele de 5 nopţi de cazare în cameră dublă, de vineri pană duminică, vor putea fi cumpărate cu 175 de lei de persoană la pensiunile de două margarete, 224 de lei la trei şi patru margarete şi 290 de lei la 5 margarete.

Creditele de consum revin pe plus după doi ani

După revenirea din retailul de mancare, îmbrăcăminte şi electroIT, a urmat plusul din auto, iar acum creşte şi creditarea. Creditarea de retail începe să dea semne mai consistente de revenire, dovadă că populaţia capătă încredere să treacă din nou pragul sucursalelor bancare pentru împrumuturi ipotecare şi mai nou pentru credite de consum. După doi ani în care soldul a scăzut de la lună la lună, creditele de consum revin pe plus în martie faţă de februarie. De asemenea, martie a fost cea mai bună lună din istoria creditului imobiliar în lei, înregistrand un plus de 420 milioane de lei, ceea ce echivalează cu vanzarea a circa 2.500 de credite. Băncile aveau la sfarşitul lunii martie un portofoliu de credite imobiliare în lei de 4,5 miliarde de lei, dublu faţă de nivelul din vara anului trecut şi de trei ori peste nivelul înregistrat cu numai doi ani în urmă

Rezervele valutare au săltat cu un milliard de euro

Rezervele valutare ale Romaniei totalizau 32,44 miliarde euro, la 30 aprilie, în creştere cu 1,164 miliarde euro, de la 31,276 miliarde euro, la 31 martie, a anunţat, vineri, Banca Naţională. Rezervele internaţionale (valute plus aur) totalizau 35,557 miliarde euro, faţă de 34,410 miliarde euro, la 31 martie. Intrările de valută au fost de 2,510 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice, cu scadenţă în anul 2024, în valoare nominală de 1,250 miliarde euro.  Ieşirile au totalizat 1,346 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobanzi în contul datoriei publice denominate în valută.  Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,117 miliarde euro.  Plăţile scadente în luna mai 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 2,370 miliarde euro.

Exxon a făcut profit cat 5% din PIB-ul Romaniei în doar trei luni

Exxon Mobil a obţinut în primul trimestru un profit de 9,1 miliarde dolari, în scădere de la 9,5 miliarde dolari în urmă cu un an, dar peste aşteptările analiştilor, iar pentru acest an a alocat pentru investiţii 39,8 miliarde dolari, inclusiv în Rusia, unde perspectivele sunt umbrite de sancţiuni. Profitul din primul trimestru a scăzut cu 4,2%, dar a fost totuşi susţinut de vanzarea unor active în valoare de 1,1 miliarde de dolari, relatează Bloomberg. Profitul obţinut de compania petrolieră echivalează cu aproximativ 5% din PIB-ul Romaniei.  Veniturile au coborat cu 1,5%, la 106,77 miliarde de dolari, de la 108,35 miliarde de dolari în urmă cu un an. Preşedintele şi directorul executiv al Exxon, Rex Tillerson, coordonează proiecte de petrol şi gaze din Canada şi pană în Papua Noua Guineea, care de anul viitor ar trebui să contribuie la creşterea producţiei, potrivit companiei. În Rusia, care anul trecut a fost cel mai mare furnizor de ţiţei la nivel mondial, Exxon desfăşoară cel mai mare proiect al său de exploare a hidrocarburi din afara SUA, în parteneriat cu Rosneft. Exxon a alocat pentru acest an 39,8 miliarde de dolari pentru investiţii, inclusiv în proiectul din Marea Kara, în nordul Rusiei, în cadrul unui parteneriat semnat cu compania rusă de stat Rosneft, în 2011. Deocamdată, sancţiunile internaţionale impuse unui grup de persoane şi companii din Rusia, inclusiv directorului general al Rosneft Igor Secin, ca reacţie la implicarea autorităţilor de la Moscova în evenimentele din Ucraina, nu au descurajat Exxon şi alţi producători străini de energie să investească în sectorul petrolier al Rusiei. Totuşi, preşedintele Vladimir Putin a avertizat marţi că riscurile la adresa proiectelor acestor companii au crescut. Companiile americane pot face încă afaceri cu Rosneft, a declarat, luni, un oficial al Trezoreriei SUA. Proiectul de explorare cu Exxon este cel mai important dintre colaborările Rosneft cu parteneri străini, printre care Statoil din Norvegia şi ENI din Italia.

Semn bun: Numărul şomerilor a scăzut iar în zona euro

Numărul şomerilor din zona euro a scăzut în martie la 18,913 milioane de persoane, de la 18,935 milioane în februarie, dar rata şomajului s-a menţinut la 11,8%, pentru a patra lună consecutiv, deoarece regiunea îşi revine lent din cea mai îndelungată perioadă de recesiune, arată date publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite AP. Comparativ cu martie 2013, cand rata şomajului se ridica la nivelul record de 12%, numărul şomerilor din zona euro a scăzut cu 316.000 de persoane. În Uniunea Europeană, rata şomajului s-a menţinut la 10,5% în martie. Comparativ cu situaţia din februarie 2014, numărul şomerilor în UE a scăzut cu 66.000 persoane, iar comparativ cu martie 2013 a scăzut cu 929.000 persoane.  În randul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului se înregistrează în Grecia (26,7% în ianuarie 2014) şi Spania (25,3%).  La polul opus, se situează Austria (4,9%), Germania (5,1%) şi Luxemburg (6,1%).  În martie 2014, rata şomajului în SUA era de 6,7%, stabilă comparativ cu februarie 2014, dar în scădere faţă de 7,5% în martie 2013. Romania se situează sub media UE, cu o rată a şomajului de 7,2% în martie.

Sony a avut pierderi de 1,3 miliarde de dolari anul trecut

Sony a înregistrat o pierdere netă de 1,3 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 31 martie, succesul consolei PlayStation 4 fiind eclipsat de scăderea vanzărilor de televizoare, computere şi alte electronice de consum. Sony, producătorul gamei de smartphone-uri şi tablete Xperia, a anunţat ieri o pierdere netă preliminară de 130 miliarde yeni (1,3 miliarde de dolari) pentru perioada aprilie 2013 - martie 2014, după ce estimase iniţial un profit de 30 miliarde yeni. "Profitabilitatea continuă să scadă. Nu pot trece într-o fază de creştere, iar revenirea pare tot mai dificilă. Dacă nu vor prezenta vanzările diviziei de televizoare, piaţa nu va lua Sony în serios", comentează pentru Bloomberg un analist japonez. Sony a anunţat în luna februarie vanzarea diviziei de computere personale, care produce laptop-urile Vaio, către fondul japonez Japan Industrial Partners. De asemenea, grupul intenţionează să separe divizia de televizoare într-o companie separată şi nu exclude vanzarea acesteia. Acţiunile Sony au închis vineri în scădere cu 0,6% pe bursa de la Tokyo.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.