Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Vacanţe ieftine pe litoral pană pe 15 mai

Ziarul de Vrancea
24 apr 2014 1115 vizualizări
în cadrul programului "Litoralul pentru toţi" sunt disponibile peste 5.000 de locuri de cazare u preţurile pleacă de la 200 de lei de persoană

Peste 5.000 de locuri de cazare vor fi disponibile, între 5 mai şi 15 iunie, în cadrul ediţiei de primăvară a programului "Litoralul pentru toţi", în ofertă fiind incluse unităţi de cazare din toate staţiunile din judeţul Constanţa. Programul a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este diversificată şi include, în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete all inclusive.  "Programul «Litoralul pentru toţi» se află la cea de-a 14-a ediţie, ca program tradiţional în care patronatele hoteliere şi agenţiile de turism şi-au dat mana în vederea atragerii turiştilor în perioada de extrasezon pe litoralul romanesc, în condiţiile în care nicio altă destinaţie externă nu vine cu o ofertă atat de avantajoasă", a spus preşedintele ALDD, Corina Martin. Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiştilor lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie - octombrie 2013, "ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare". Astfel, pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea turiştii trebuie să plătească 205 lei de persoană, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele. Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază şi de varianta all inclusive care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi, acces la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plaja. Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de cinci nopţi de persoană ajung pană la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi pană la 985 de lei de persoană la o unitate de cinci stele. Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a "Litoralului pentru toţi" sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi de persoană vor fi cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei de persoană la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri similare cu cele de la ediţia de anul trecut a programului. "Pană acum s-au înscris în program 38 de hoteluri din staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 5.408 locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vandute în peste 70 de agenţii de turism din toată ţara, ceea ce înseamnă că la sfarşitul ediţiei de primavară a programului, cel puţin 32.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral la tarife reduse", a mai spus Corina Martin.

Isărescu: Romania nu este expusă la riscuri semnificative

Aşa arată un raport prezentat de guvernatorul băncii centrale

Cu exporturi limitate către Rusia şi Ucraina, o dependenţă relativ redusă de gazele ruseşti şi fără legături directe între sectorul bancar romanesc şi instituţiile financiare din cele două ţări, Romania nu este expusă la riscuri semnificative în contextul conflictului geopolitic recent. Eventuale restricţii economice sau perturbarea schimburilor comerciale ar putea afecta exporturile Romaniei sau aprovizionarea cu gaze, însă riscurile generate de tensiunile Rusia-Ucraina în ceea ce priveşte Romania "par gestionabile", potrivit prezentării "Romania: Recent Macroeconomic & Banking System Developments" a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, susţinută săptămana trecută la întalnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice la invitaţia ambasadorului Malaeziei, Dato'Nik Mustafa Kamal Nik Ahmad. Exporturile Romaniei către Rusia şi Ucraina reprezintă numai 4,7% din exporturile totale, astfel că o scădere de 10% a acestor schimburi ar reduce cu 0,16 puncte procentuale rata de creştere a Produsului Intern Brut, se spune în prezentare. Totodată, în timp ce gazele naturale importate provin exclusiv din Rusia, Romania acoperă din producţia internă, în medie, 80% din necesar. Anul trecut, doar 15% din gazul consumat a fost de import, Romania ocupand astfel locul al treilea în topul ţărilor UE cu cea mai redusă dependenţă de importuri de energie. O blocare totală a importului de gaze nu ar avea efecte tangibile pană în perioada noiembrie - decembrie, potrivit prezentării BNR. Investitorii ruşi au o prezenţă semnificativă în Romania, fie direct, fie prin holdinguri înregistrate în alte state UE, însă nici una dintre companiile cu acţionariat rus nu are "importanţă sistemică", notează guvernatorul, făcand referire la industria siderurgică (grupul rus TMK), metalurgia (Alro Slatina şi Alor Oradea) sau sectorul rafinării (LukOil, care deţine rafinăria Petrotel Ploieşti). Sectorul bancar romanesc nu are legături directe cu Rusia şi Ucraina. Băncile din Romania nu au acţionari ruşi sau ucraineni, iar expunerile băncilor romaneşti pe entităţi din cele două ţări sunt "neglijabile", notează BNR. Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din Romania la criza geopolitică din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de "revărsare", avand în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina. Solvabilitatea şi lichiditatea confortabilă din sistemul bancar romanesc ar trebui să acopere astfel de riscuri, dacă ele se vor materializa, arată BNR.

Rusia cere Ucrainei penalităţi de 11,4 miliarde dolari

Producătorul rus de gaze naturale Gazprom, controlat de stat, a trimis companiei ucrainene Naftogaz o notă de plată de 11,4 miliarde de dolari reprezentand penalităţi datorate de partea ucraineană, care a cumpărat anul trecut circa o treime din gazele naturale asumate prin contract. Naftogaz avea obligaţia, conform termenilor contractului cu Gazprom, să importe anul trecut 41,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă a cumpărat doar 12,9 miliarde de metri cubi, scrie agenţia Interfax, citată de Reuters. Suma de 11,4 miliarde de dolari se adaugă datoriilor de 2,2 miliarde de dolari pentru gaze importate dar neachitate încă, a afirmat o sursă apropiată situaţiei. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat recent că Ucraina datorează Rusiei penalităţi totale de 18,4 miliarde de dolari pentru că nu a cumpărat gaze naturale conform obligaţiilor asumate prin contract. Guvernul de la Kiev încearcă să-şi reducă dependenţa de importurile de energie din Rusia, întrucat Putin foloseşte exporturile energetice ca instrument politic. Ucraina importă din Rusia aproximativ jumătate din gazele naturale consumate şi este ruta de tranzit pentru 15% din gazele consumate anual de Europa. "Rusia creşte tensiunile înaintea discuţiilor Ucrainei cu Europa, ştiind că Naftogaz nu va plăti. Conform contractului, Gazprom are dreptul să ceară 11,4 miliarde de dolari. Un alt aspect este, însă, că acest contract a fost inechitabil", a declarat Bohdan Sokolovski, fost consilier pe probleme energetice al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici. Reprezentanţi ai UE au planificate pentru joi discuţii pe tema gazelor cu oficiali din Ucraina şi Slovacia. Ucraina vrea să folosească gazoductele care transportă gaze ruseşti către statele UE pentru a importa gaze de pe piaţa din Europa de Vest. Data negocierilor pe această temă, care vor implica şi Rusia, nu a fost încă stabilită.

Noile modele Mercedes Clasa V, disponibile şi în Romania

Modelele din noua Clasă V de la Mercedes-Benz pot fi comandate în Romania la preţuri începand de la 29.854 euro, fără TVA, a anunţat, ieri, producătorul german de autovehicule de lux. Modelele disponibile sunt Clasa V 200 CDI, cu un preţ începand de la 29.854 euro, Clasa V 220 CDI, (de la 30.546 euro) şi Clasa V 250 CDI (de la 33.840 euro). Preţurile nu includ TVA. "La lansarea pe piaţă programată la finalul lunii iunie a acestui an, noua Clasă V va fi disponibilă ca model cu ampatament lung (lungime de 3.200 mm) şi lungimea caroseriei de 5.140 mm. Modelul compact şi cel extra-lung vor fi disponibile în curand", se arată într-un comunicat al companiei. Acest autovehicul multifuncţional premium oferă două linii de echipare, un pachet cu accesorii sport şi unul special pentru interior, două versiuni disponibile pentru ampatament, trei lungimi pentru caroserie, trei motorizări şi o serie de opţionale pentru personalizarea maşinii. "Prin noua Clasă V, ne extindem gama de autovehicule premium pentru pasageri cu o limuzină ce poate transporta pană la opt persoane", a declarat, în comunicat, Dieter Zetsche, preşedintele comisiei de conducere Daimler AG şi directorul diviziei de autovehicule Mercedes-Benz.

Băncile vieneze joacă la ruleta rusească 38 de miliarde de euro

Cu o expunere de 38 miliarde euro pe Rusia, casele de private banking şi agenţii imobiliari de la Viena se regăesec în prima linie a disputei tot mai tensionate dintre Rusia şi Vest privind viitorul Ucrainei, resimţind deja impactul sancţiunilor dispuse de Washington şi Bruxelles împotriva Moscovei. În perioada de apogeu a Războiului Rece, poziţia neutră a Austriei a dat mană liberă bancherilor să joace de ambele părţi ale Cortinei de Fier, Viena devenind astfel un centru pentru comerţul pe axa Est-Vest, dar şi o zonă de interes pentru intrigi politice şi o ţintă pentru serviciile de spionaj. Ministrul austriac al Finanţelor, Michael Spindelegger, a declarat miercuri că efectul economic al noilor sancţiuni împotriva Rusiei asupra Austriei "nu va fi unul neglijabil", potrivit Bloomberg. "A devenit o problemă. Criza din Ucraina deranjează mai ales pentru că a apărut într-o perioadă în care investitorii începuseră să vadă efecte pozitive în regiune. Acum, incertitudinea este din nou la putere", comentează pentru Bloomberg Klaus Requat, directorul biroului de investment banking la Meinl Bank, Viena. Afacerile Austriei cu vecinii din Est au înflorit după destrămarea Uniunii Sovietice, băncile vieneze deschizand sucursale la Moscova şi Kiev, în timp ce ruşi şi ucraineni bogaţi au căutat siguranţă în trezoreriile şi piaţa imobiliară de la Viena. Agenţia de rating Fitch estimează, într-un raport recent, că băncile austriece au cea mai ridicată expunere pe Rusia, estimată la 38 miliarde euro (52 miliarde de dolari). Tensiunile dintre UE şi Rusia generează deja unde de şoc în industria de private banking de la Viena, a declarat pentru Bloomberg Matthias Albert, membru în consiliul director al Bank Gutmann.

Peste 200.000 maşini din capitală zac în parcări nefolosite

Peste 200.000 de maşini care nu circulă de multă vreme staţionează pe domeniul public din Bucureşti şi ocupă locurile de parcare, a declarat Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Sectorului 3. "Sunt peste 200.000 de maşini care nu circulă în Bucureşti, dar pot fi găsite pe domeniul public cu prelate pe ele sau dezmembrate. Aceste maşini nu se mişcă. Romanul avea Dacia lui veche în 1994 şi s-a dus în Germania, şi-a luat un BMW pe 600 de mărci, a circulat cu ăla vreo trei ani şi după aia a apărut posibilitatea să-şi ia Cielo nou. Iar celelalte două au fost lăsate în parcare", a spus Dumitraşsu. El a afirmat că maşinile respective nu se mişcă şi ocupă locuri de parcare, care ajung "clocitoare" sau adăposturi. "Este o procedură europeană, frumoasă, cu identificarea la poliţie a proprietarului, după număr, cu somaţie la 45 de zile, după care pui un afiş prin care îl înştiinţezi. După care te trezeşti cu cetăţeanul care vine c-o falcă-n cer şi cu una-n pămant şi te întreabă ce ai cu maşina lui, pentru că vrea să o ducă la programul Rabla", a mai spus arhitectul.


Remus Borza scapă de acuzaţii

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, achitarea lui Remus Borza în dosarul în care este acuzat de conflict de interes, decizia nefiind definitivă. Avocatul Remus Borza este acuzat de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti de conflict de interese, pentru că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică. În acelaşi dosar este judecată şi avocata Nicoleta Munteanu, tot pentru conflict de interese, instanţa dispunand şi în cazul acesteia achitarea. "În baza art. 396 alin.1 pct. 5 rap. la art. 16 alin.1 lit.b C.pr.pen., achită pe inculpaţii Borza Remus Adrian şi Munteanu Nicoleta pentru infracţiunea prev. de art. 253 indice 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în vigoare pană la 01 februarie 2014 (34 acte materiale)", se arată în hotărarea instanţei. Decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, aceasta putand fi contestată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica pană în luna iunie 2013, cand compania a ieşit din insolvenţă. Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Sony intră pe piaţa serviciilor imobiliare

Grupul japonez Sony va intra pe piaţa imobiliară cu o investiţie iniţială de 2,4 milioane de dolari, diversificand afacerile şi căutand să valorifice informaţiile şi experienţa dobandite ca producător de electronice de consum, transmite Bloomberg. Sony va înfiinţa o divizie de imobiliare care îşi va începe activitatea în luna august şi va include servicii de brokeraj, managementul proprietăţilor şi consultanţă, a anunţat compania într-un comunicat. "Sony a acumulat informaţii personale prin diviziile Vaio şi PlayStation, astfel că ar putea utiliza aceste baze de date cu consumatori în afaceri imobiliare. Noua afacere pare mai degrabă o optimizare a modului în care sunt utilizate activele decat o mişcare strategică", comentează pentru Bloomberg un analist Deutsche Bank Tokyo. În timp ce cererea pentru televizoare, computere personale şi camere digitale scade, piaţa smartphone-urilor şi tabletelor, aflată încă în creştere, este dominată de Apple şi Samsung Electronics.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.