Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Valoarea tranzacţiilor imobiliare a crescut spectaculos

Ziarul de Vrancea
16 apr 2014 1001 vizualizări
Valoarea tranzacţiilor înregistrate în primul trimestru a depăşit nivelul din întreg anul trecut

Valoarea tranzacţiilor cu proiecte imobiliare din Romania a crescut spectaculos în primul trimestru, la 303 milioane euro, depăşind nivelul din întreg anul trecut, piaţa locală plasandu-se pe poziţia a treia în Europa Centrală şi de Est, după Polonia şi Rusia. Tranzacţiile au crescut şi ca valoare, dar şi ca volum, în perioada ianuarie- martie 2014 fiind înregistrate 9 transferuri, faţă de 4 anul trecut, potrivit unui comunicat al CBRE Romania. Anul trecut, Romania a atras investiţii de 229 milioane de euro, în creştere cu aproape 25% faţă de 2012, iar în primul trimestru al anului trecut acestea s-au plasat la 85 milioane euro. Cele mai importante tranzacţii din acest an au fost răcumpărarea proiectul mixt Upground (birouri şi rezidenţial) de către Globalworth Real Estate de la un fond de investiţii parte Deustche Bank, achiziţia Innovations Park (industrial), a Moldova Mall (retail), a centrului comercial Mario Plaza din Bucureşti şi a fostului hipermarket PIC Oradea. De asemenea, în statistici este luat în considerare şi transferul clădirii Charles de Gaulle Plaza între două fonduri ale companiei germane GLL Real Estate Partners. Europa Centrală şi de Est a atras în primul trimestru un volum investiţional totalizand 1,954 miliarde de euro, în scădere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut. Polonia a fost principala ţintă pentru investitorii imobiliari, atrăgand investiţii de 893 milioane de euro, în creştere cu 40% comparativ cu primul trimestru din 2013. Rusia se află pe locul doi în regiune, după valoarea investiţiilor, cu un total de 418 milioane de euro, dar în scădere cu 78%. şi Cehia a raportat o scădere a investiţiilor de la 412 milioane de euro la 236 milioane de euro. "Apetitul pentru investiţii în Europa Centrală şi de Est continuă şi, deşi volumele investiţionale din primul trimestru în unele ţări ar putea reprezenta o încetinire, acest an va înregistra o creştere generală. În ţări precum Republica Cehă, Ungaria şi Romania se înregistrează activităţi sporite şi un nou interes din partea investitorilor, care acum dau mai multă atenţie acestor pieţe decat în trecut. Deşi acest interes nu s-a materializat încă în tranzacţii concrete, ne aşteptăm ca acest lucru să se schimbe de-a lungul anului 2014 şi volumele să crească faţă de 2013", a declarat Mike Atwell, director pieţe de capital Europa Centrală şi de Est al CBRE. Totalul investiţiilor în Europa a ajuns la 37,9 miliarde euro în perioada analizată, în creştere cu 18%, cel mai rapid avans fiind înregistrat în Austria (183%), Irlanda (179%), Spania (132%) şi Finlanda (103%). Pieţele principale din Suedia (plus 68%), Germania (47 %) şi Franţa (plus 37 %) au înregistrat, de asemenea, o creştere semnificativă.

Firmele se pot înscrie din 23 aprilie în programul "Rabla"

Persoanele juridice vor beneficia de 3.000 de tichete

Instituţiile publice şi persoanele juridice pot depune din 23 aprilie dosarele pentru înscrierea în programul "Rabla", cele 3.000 de tichete urmand să fie alocate electronic, în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice din Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2014 va fi deschisă în 23 aprilie, a anunţat, ieri, Administraţia Fondului pentru Mediu. Potrivit sursei citate, dosarele se vor depune la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, pană la 1 septembrie 2014. Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice validate să participe în programul "Rabla 2014" va fi publicată pe site-ul www.afm.ro. Persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul administraţiei, în care sunt prevăzute atat condiţiile de eligibilitate, cat şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program. Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat, în acest an, 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Programul "Rabla 2014" pentru persoane fizice a început în 8 aprilie. Cei interesaţi să achiziţioneze un autovehicul nou prin programul Rabla 2014 se pot înscrie la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Anul acesta, cei care vor dori să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se vor prezenta direct la dealerul auto validat de la care doresc să cumpere şi se vor înscrie, urmand ca apoi să meargă la un colector autorizat în program pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului şi să revină la dealer pentru a încheia contractul de vanzare-cumpărare. Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Atunci cand va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul.

Iată ce program vor avea marile magazine în perioada Paştelui

Supermarketurile, hipermarketurile şi magazinele cash&carry au program normal sau prelungit pană vineri, 18 aprilie, redus sambătă şi luni, 19 şi 21 aprilie, şi vor fi închise duminică, 20 aprilie, în ziua Paşte, exceptand anumite unităţi situate în malluri, potrivit anunţurilor retailerilor. Astfel, în perioada 11-18 aprilie, hipermarketurile Carrefour vor funcţiona între orele 07:00 (08:00) - 24:00 (23:00), magazinele Auchan între 07:00 (08:00) - 24:00 (23:00), Cora între 08:00 - 22:00 (23:00), iar Kaufland între 07:30 - 22:30 (23:00). În acelaşi interval, reţeaua cash&carry Metro va avea magazinele deschise între 05:00 (06:00) - 23:00, iar Selgros între 06:00-22:00. Supermarketurile Profi îşi prelungesc programul pană la ora 24:00. Pe 19 şi 21 aprilie, unele dintre magazine vor avea program normal, iar altele redus pană la orele 16:00, 18:00 sau 20:00. Lidl va ţine magazinele închise şi pe 21 aprilie. Duminică, 20 aprilie, în ziua de Paşte, majoritatea magazinelor vor fi închise, cu excepţia anumitor unităţi situate în deosebi în centre comerciale, precum Auchan Cotroceni care va avea program între 14:00 - 22:00.

Master Planul pe transport include 530 proiecte

Ministerul de resort a redactat Master Planul pe transport, care include la acest moment 530 de proiecte, iar documentul va fi lansat în dezbatere publică, procedură la finalul căreia se va cunoaşte exact care sunt proiectele prioritare care pot fi finanţate din fonduri UE, a anunţat premierul Ponta. "M-a anunţat astăzi ministrul şova că, în sfarşit, Master Planul de transport, lista proiectelor considerate admise pentru Master Planul de transport - e vorba de 530 de proiecte, transport rutier, feroviar, naval, aerian şi intermodal - vor fi puse în dezbatere publică şi, pe baza acestora, Romania va transmite mai departe către Comisia Europeană proiectele concrete, după dezbatere publică şi după toate procedurile", a anunţat Ponta, în şedinţa de ieri a Guvernului. El a arătat că, astfel, se va cunoaşte exact care sunt proiectele prioritare şi care vor putea fi finanţate din fonduri europene. În luna iulie 2013, agenţia MEDIAFAX a prezentat un document în care Comisia Europeană atenţiona Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitand ca documentul să fie refăcut. Comisia semnala şi lipsa unui Master Plan pe Transport, atrăgandu-se atenţia că Acordul nu va fi luat în discuţie decat atunci cand Master Planul va fi finalizat şi că, în plus, există pericolul ca întregul program operaţional preconizat pentru marile proiecte să fie blocat în absenţa acestui plan. La finele lunii martie, ministrul Transporturilor, Dan şova, a declarat că Master Planul General de Transport va fi finalizat pană la 15 aprilie în forma necesară pentru aprobarea fondurilor europene. El a arătat că documentul ar fi trebuit finalizat pană la sfarşitul anului trecut, dar că, din cauza nerespectării acestui termen, a fost necesară prelungirea unui contract de consultanţă încheiat de Ministerul Transporturilor cu Banca Mondială, în cadrul unui proiect de suport pentru punerea în aplicare a unei strategii generale în sectorul de transport şi infrastructură. Potrivit datelor anunţate de ministrul Transporturilor, nivelul absorbţiei de fonduri europene atrase anul trecut de Romania prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS T) a fost de 923 milioane euro, din care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a atras 559 milioane euro, CFR - 299 milioane euro (din care 65 milioane euro pentru Metrorex), iar restul de 64 milioane euro au fost direcţionate către sectorul naval, nefiind obţinute sume pentru sectorul aerian.

24 ianuarie va fi declarată zi de sărbătoare legală

Guvernul a acordat un aviz favorabil propunerii legislative ca ziua de 24 ianuarie, cand este celebrată Unirea Principatelor Romane, să fie declarată drept zi de sărbătoare legală. Avizul favorabil a fost emis în şedinţa de ieri a Guvernului. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală este sprijinită de un grup de senatori şi deputaţi din toate grupurile parlamentare. Conform Codului Muncii actual, zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, sunt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august-Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei, 1 decembrie-ziua naţională a Romaniei, prima şi a doua zi de Crăciun.

Creştere modestă pentru Yahoo

Yahoo a anunţat o creştere modestă a veniturilor pentru primul trimestru din acest an, la 1,09 miliarde de dolari, în timp ce profitul net al companiei americane a scăzut cu 20%, la 311,6 milioane dolari, rezultatele măsurilor de restructurare din ultimii doi ani întarziind să apară. Yahoo nu mai poate conta pentru mult timp pe sprijinul Alibaba Group Holding, care se va lista în acest an la bursa de la New York, notează Bloomberg. Veniturile Alibaba au crescut cu 66% în ultimele trei luni ale anului trecut, iar profitul net al companiei chineze s-a dublat. Yahoo deţine 24% din titlurile Alibaba, participaţie care se va înjumătăţi după oferta publică iniţială. Alibaba controlează aproximativ 80% din comerţul electronic din China, piaţa cu cei mai mulţi utilizatori de internet, în număr de aproximativ 600 de milioane. Analiştii anticipează că grupul chinez ar putea fi evaluat la pană la 180 miliarde de dolari pe bursă. Acţiunile Yahoo au fost sprijinite pană acum de interesul investitorilor pentru Alibaba. Odată cu listarea la New York, investitorii americani vor avea acces direct la acţiunile companiei chineze, prefigurandu-se un declin pe termen lung al capitalizării Yahoo dacă grupul american nu va reuşi să-şi revigoreze mai rapid afacerile.

Maserati anticipează triplarea vanzărilor

Maserati va majora producţia şi va introduce în gama de modele automobilul sport Alfieri, în condiţiile în care vanzările producătorului italian de vehicule de lux, divizie a Fiat, sunt pe cale să se tripleze în 2013, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Producătorul sedanurilor Ghibli şi Quattroporte primeşte 3.500 de comenzi pe lună, a declarat directorul Maserati, Harland Wester, într-un interviu. În acest ritm, comenzile vor ajunge în acest an la 42.000 de automobile, comparativ cu 15.400 de vehicule comercializate în 2013. Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, reorientează producţia grupului de la automobilele de serie la vehiculele de lux, mai profitabile, pentru a profita de cererea care a adus vanzări record liderilor pieţei premium, BMW, Audi şi Mercedes-Benz. Planul lui Marchionne va aduce primele rezultate în acest an, cand Maserati va genera probabil un profit suficient pentru a compensa pierderile din Europa pe segmentul maşinilor de serie. "Suntem pregătiţi să atacăm uriaşii din industria auto. Strategia noastră este să ne extindem pe segmentele premium, mai profitabile, care au început în mod clar să genereze rezultate", a afirmat Marchionne la adunarea anuală a acţionarilor care a avut loc luna trecută la Torino.

Economia Chinei a urcat cu 7,4%

Economia Chinei a crescut cu 7,4% în primul trimestru faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cel mai moderat ritm de creştere economică din ultimul an şi jumătate, transmite Bloomberg. Evoluţia a depăşit aşteptările economiştilor, care anticipau o creştere economică de 7,3%. Producţia industrială şi investiţiile în active fixe au evoluat sub estimările analiştilor. Creşterea în zona investiţiilor în proprietăţi imobiliare a fost cea mai slabă din 2009, semnaland accesul mai dificil la creditare şi scădere cererii, notează Bloomberg. Principalul indice al bursei de la Shanghai a urcat miercuri cu 0,3%, în timp ce cursul yuanului nu a variat semnificativ. Pieţele asiatice au urcat cu 1%, iar bursele europene au deschis pe plus. Creşterea economică a Chinei a încetinit de la 7,7% în trimestrul al patrulea al anului trecut.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.