Economic

Noua conducere a Obştii Tulnici, alungată ieri de susţinătorii lui Alin Olteanu

Gabriel Sava
15 apr 2014 1555 vizualizări
Opt persoane, în frunte cu Costică Olteanu, care susţin că sunt reprezentanţii Consiliului de Administraţie ales pe 31 martie 2013, au venit ieri dimineaţă să preia birourile obştii u susţinătorii conducerii alese însă în aprilie, reprezentată de Alin Olteanu, le-au cerut “uzurpatorilor” să plece u la faţa locului au venit şi poliţiştii pentru a asigura ordinea

Un nou scandal la Tulnici legat de conducerea Obştii de Moşneni care gestionează aproape 15.000 hectare de pădure din zonă. Mai multe persoane, care pretind a fi nou recunoscuta conducere a Obştii au venit luni dimineaţă, cu intenţia de a prelua birourile Obştii, documentele şi de a se instala în sediu. Au dat de două femei, secretara şi femeia de serviciu, cărora le-au cerut să plece. “Au intrat cu o hartie în mană şi au spus că ei sunt acum la conducere, că au hotărare de instanţă şi noi să plecăm”, a spus Lenuţa Ionaşcu, femeia de serviciu. Costică Olteanu, Aurel Cîmpureanu, Costel Nicoară, Nicuţă Oprea, Lucică Milcoveanu, Fănel Găină, Ionică Găină şi Fănel Nicoară ar fi, conform unuia dintre consilierii obştii, Aurel Boţu, cei care au intrat în sediul Obştii de Moşneni. Primul dintre ei, respectiv Costică Olteanu, a susţinut că ar fi numit în această funcţie, de către membrii unui Consiliu  de Administraţie ales în scrutinul “ca la picnic” din curtea Obştii, anul trecut, pe 31 martie. Printr-o încheiere de şedinţă a judecătoriei de la Targu Bujor, din 4 februarie, Fănel Găină, Lucică Milcoveanu, Ion Chiriac şi Costică Olteanu au obţinut o încheiere în urmă căreia Judecătoria Focşani a decis să înscrie în Registrul Special al Asociaţiaţiilor şi Fundaţiilor, noua conducere. Pentru că dosarul de la Tîrgu Bujor nu s-a judecat în procedură contencioasă, respectiv Obştea prin reprezentantul său legal nu a fost reprezentată, încheierea din februarie a fost înscrisă ca atare. “Admite cererea înregistrată (…) formulată de petenţii Găină Fănel, Milcoveanu Lucică, Chiriac Ion şi Olteanu Costică în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie ai Obştii de Moşneni Tulnici (…) avand ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice. Dispune înscrierea menţiunilor (…) în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor”, se arată în încheierea de la Tîrgu Bujor. În prezent, respectiva soluţie este atacată în regim de apel al Tribunalul Galaţi. În acest moment, cu o menţiune care este supusă căii de atac, noua conducere, aleasă în lipsă de cvorum, respectiv cu mai puţin de jumătate din numărul membrilor obşteni cu drept de vot, emite pretenţii la conducerea obştii. Asta în condiţiile în care, aceleaşi persoane au participat la alegerile organizate două săptămani mai tarziu, pe 14 aprilie 2013, obţinînd un scor cuprins între 70 şi 170 voturi. Cu toate acestea, reprezentanţii desemnaţi în aşa-zisele "alegeri de la picnic" s-au întrunit şi au luat hotărari şi mai nou l-au numit în funcţia de preşedinte al Obştii pe Costică Olteanu.

Huiduiţi de susţinătorii lui Olteanu

Imediat ce noua conducere a intrat în sediul obştii, în faţa clădirii s-au adunat zeci de persoane mobilizate de cei care s-au aflat în fruntea moşnenilor în ultimii ani. Aceştia le-au cerut “golanilor” să plece, susţinandu-l pe Alin Olteanu ca preşedinte, care, la scrutinul din aprilie 2013, a fost ales cu 714 voturi din peste 1.000 de obşteni care au venit la vot. “Nu vor decat să pună mana pe pădurea noastră şi să îşi umple ei sacii”, a declarat Vasile Bulimej, unul dintre membrii fondatori ai Obştii. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii pentru a asigura ordinea. Oamenii legii i-au invitat de altfel pe reprezentanţii noii conduceri la sediul postului de poliţie din localitate, acolo unde au ajuns şi cele două angajate ale Obştii. Ofiţerul de presă al Poliţiei a declarat că, după ziua de ieri, au fost înregistrate trei plangeri penale, una pentru nerespectarea hotararii judecătoreşti şi alte două, din partea celor două angajate, pentru acces fără drept în incinta sediului Obştii. Spiritele s-au calmat spre după amiază, cand noua conducere a renunţat la ideea de a se mai instala în sediul obştii, iar cei adunaţi pentru susţinerea conducerii de drept s-au întors la casele lor. Reprezentanţii noii conduceri nu au mai fost de găsit pentru a-şi exprima un punct de vedere legat de cele întamplate. De asemenea, nici Alin Olteanu nu a făcut declaraţii publice. Între conducerea reprezentată de Alin Olteanu şi cea reprezentată de Costică Olteanu, sprijinit de Costel Nicoară, fostul şef de Ocol de la Tulnici, în prezent există pe rolul instanţelor din întreaga ţară mai multe dosare, pornite după decesul fostului edil Vasile Aguridă, cel care controla afacerile cu lemne din zonă. Miza este "aurul verde" al celei mai bogate obşti din munţii Vrancei care nu scapă intereselor politice ale celor care se perindă pe la putere. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
adria, acum 1552 zile, 14 ore, 45 minute, 51 secunde
99,9% adevarat! Exceptia o reprezinta faptul ca cei ce s-au adunat acolo s-au adunat pentru a-si apara proprietatea de turma de animalute scapata de la gradina zoologica, nicidecum la cererea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.