Economic

Finanţele au efectuat 141 de controale în martie

Mihai Boicu
14 apr 2014 1122 vizualizări
Structura de inspecţie din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Vrancea a efectuat în luna martie 141 de inspecţii fiscale, din care 100 la persoane juridice şi 41 la persoane fizice.

“În urma verificărilor întreprinse în luna martie 2014 a fost atrasă suplimentar la bugetul general consolidat suma totală de 7,65 milioane lei, din care s-a încasat în timpul controlului 2,12 milioane lei. Sumele atrase suplimentar în luna martie 2014 sunt cu 3,79 milioane lei mai mari faţă de perioada similară a anului precedent”, se arată într-un comunicat de presă al Finanţelor . Cea mai mare parte din suma atrasă suplimentar este reprezentată de diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii, respectiv 6,14 milioane lei. Din această sumă, 4,31 milioane lei provin din TVA. Pentru soluţionarea cu control anticipat a deconturilor negative cu opţiune de rambursare depuse de contribuabili au fost efectuate 55 de inspecţii parţiale. Din TVA în sumă de 4,25 milioane lei solicitată la rambursare a fost respinsă suma de 0,68 milioane lei. În primul trimestru al anului, structura de inspecţie fiscală a atras în total la bugetul general consolidat suma de 14,76 milioane lei, din care 12,59 milioane lei au fost diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.