Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Aprilie debutează cu un val de scumpiri pe bune

Ziarul de Vrancea
30 mar 2014 979 vizualizări
Carburanţii se scumpesc cu circa 40 de bani pe litru de la 1 aprilie, preţul gazelor creşte cu 2% pentru populaţie şi 5% pentru firme u în plus, preţul pachetului de ţigări va creşte şi el

Acciza pentru benzină şi motorină va creşte cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie, ceea ce va duce la o scumpire a carburanţilor de circa 40 de bani, după cum estimează operatorii din sector. În prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină. În februarie, prim-vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, declara că această majorare a accizei se va reflecta cu certitudine în preţul final de la pompă. 'Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole şi cu siguranţă această evoluţie se va regăsi în preţul la pompă', a spus el.  Dumitru a adăugat că, pe termen scurt, această scumpire va duce la un recul al consumului.  "Această creştere de preţ cu siguranţă va determina o scădere a consumului, e greu de anticipat cu cat, depinde şi de vreme, de alţi factori, va fi o perioadă de reaşezare a pieţei. Va diminua consumul total cu un procent? Posibil. Două procente? Posibil şi asta. Apoi suntem convinşi că se va reveni la un consum normal, atat la benzină, cat şi la motorină", a continuat oficialul Rompetrol. De asemenea, gazele pentru populaţie se vor scumpi cu 2%, iar cele pentru consumatorii non-casnici vor fi mai scumpe cu 5% de la 1 aprilie 2014, potrivit calendarului de liberalizare a preţului gazelor, agreat de Guvernul Romaniei, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), calendarul de liberalizare pentru acest an mai prevede alte două scumpiri. "La 1 iulie va fi o creştere pentru non-casnici de 5% şi pentru casnici de 3%, iar, la 1 octombrie, creşterea va fi de 4% pentru non-casnici şi de 3% pentru casnici', a declarat preşedintele instituţiei, Niculae Havrileţ, în urmă cu o săptămană. Calendarul de liberalizare a pieţei gazelor cuprinde dereglementarea totală pentru consumatorii casnici începand cu 31 decembrie 2018. De la acea dată, doar consumatorii vulnerabili, cu venituri mici, vor mai plăti tarife reglementate. Pentru firme, preţul gazelor va fi liberalizat la 31 decembrie 2014, potrivit actualului calendar de liberalizare. Preţul reglementat al energiei electrice nu va fi modificat de la 1 aprilie, a mai spus preşedintele ANRE. În plus, acciza specifică la ţigarete va creşte de la 1 aprilie la 59,77 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prezent (plus 5,4%), fapt care va conduce la o majorare a accizei totale cu 3,16%, la 84,37 euro/1.000 de ţigarete (plus 3,16%).Acciza ad valorem va scădea uşor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 — 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 79 euro/1.000 de ţigarete în prezent. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, scade procentul accizei ad valorem, raportată la preţul de vanzare cu amănuntul, şi creşte nivelul accizei specifice — componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanţă cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat şi fix, indiferent de preţ.  Ca produse supuse accizelor, ţigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentand suma dintre acciza specifică pe 1.000 de ţigarete plus acciza ad valorem aplicată asupra preţului de vanzare cu amănuntul declarat. Nivelul accizei totale pentru ţigarete, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2013 — 31 martie 2014 inclusiv, este de 81,78 euro/1.000 ţigarete.


Se ieftinesc convorbirile telefonice?

Tarifele de terminare în reţelele fixe şi mobile scad de la 1 aprilie 2014

 Tarifele maxime pe care operatorii telecom din Romania le pot fixa între ei pentru stabilirea preţului final al apelurilor la puncte fixe, dar şi mobile, scad începand cu 1 aprilie 2014, la 0,14 eurocenţi/minut, respectiv la 0,96 eurocenţi/minut. Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/, reducerea tarifelor de terminare în ambele tipuri de reţele a fost agreată de Comisia Europeană /CE/, astfel încat, din prima zi a lunii aprilie a.c., pentru terminarea apelurilor la puncte fixe, în Romania se va plăti 0,14 eurocenţi/minut (de la 0,67 eurocenţi/minut, în prezent), iar pentru terminarea la puncte mobile preţul scade de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut. Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din Romania identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile. Potrivit ANCOM, la fel ca pană acum, tarifele de terminare nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale). Cu această ocazie, ANCOM a stabilit şi noi plafoane tarifare pentru serviciile auxiliare de interconectare oferite de toţi furnizorii de reţele de comunicaţii, respectiv pentru serviciile de tranzit naţional al apelurilor, serviciile de linii închiriate segmente terminale şi serviciile de backhaul pe suport Ethernet, furnizate de societatea Romtelecom. În a doua jumătate a anului 2013, arbitrul telecom a notificat CE, Grupul Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice /BEREC/ şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea noilor plafoane tarifare. Acordul primit din partea Comisiei, pe baza Directivei-Cadru încheie consultarea la nivel european şi permite ANCOM adoptarea setului de măsuri propuse. Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei şi reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului. Recent, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a declarat că scăderea tarifelor de interconectare între operatorii de telefonie din Romania va permite intrarea pe piaţa de profil din Romania a noi jucători. “Scăderea de trei ori a tarifelor de interconectare pe care şi-i le plătesc operatorii între ei, practic scad barierele de intrare pe piaţă a unui operator virtual. Viitorul în domeniul telecom aş vrea să fie global. Aş vrea să plătesc tarife identice indiferent de ţara în care călătoresc', a spus Marinescu.

AFM: Dealerii auto se pot înscrie şi luni în programul Rabla

 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că sesiunea de depunere şi validare a dosarelor dealerilor auto pentru înscrierea în programul Rabla, care a început în 24 martie şi trebuia să se încheie vineri, se prelungeşte şi luni. Condiţiile de participare la programul Rabla 2014, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii sau dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, publicat pe site-ul AFM. Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2014 la programul Rabla, precum şi cea a colectorilor autorizaţi să preia maşinile uzate, va fi publicată pe site-ul AFM. Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearap, a dispus alocarea unui număr de 17.000 de tichete pentru persoane fizice şi 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM. Cei care doresc să se înscrie anul acesta în programul Rabla o vor putea face la orice dealer dintre cei care vor fi validaţi şi îşi vor putea casa vechea maşină la orice colector autorizat, numai pentru radierea maşinii trebuind să meargă la Poliţie în judeţul unde vehiculul este înmatriculat. Solicitanţii îşi vor alege din lista dealerilor validaţi unul la care se vor înscrie, după care pot merge la oricare dintre colectorii autorizaţi să îşi caseze maşina, au declarat reprezentanţii AFM. Distribuţia tichetelor Rabla nu se va mai face anul acesta pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, ci în funcţie de cerere, tichetele electronice urmand să fie extrase dintr-o bază de date naţională de dealerii auto validaţi, pe măsură ce se înscriu solicitanţii, a anunţat ministrul Mediului Attila Korodi. Totodată, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape, ci vor fi toate disponibile de la lansarea programului. Anul acesta, cei care vor dori să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se vor pezenta direct la dealerul auto de la care sunt interesaţi să cumpere şi se vor înscrie, urmand ca apoi să meargă la un colector pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului şi să revină la dealer pentru a încheia contractul de vanzare-cumpărare.


Acţionarii minoritari de la Electrica atacă dur strategia companiei

 Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susţine că noua strategie de guvernanţă corporativă unitară aprobată recent de Electrica SA încalcă drepturile acţionarilor minoritari şi va pune în pericol oferta publică iniţială programată pentru luna iunie.Noua strategie de guvernanţă corporativă îi oferă acţionarului majoritar, statul roman prin intermediul Electrica, o poziţie privilegiată şi încalcă drepturile acţionarilor minoritari prin faptul că permite intervenţia statului în activitatea curentă a celor patru subsidiare în care Fondul deţine o participaţie minoritară, se arată într-un comunicat transmis de Fondul Proprietatea. Mai mult, noua strategie aprobată la data de 20 martie 2014 de Adunările Generale ale Acţionarilor Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Furnizare, prin votul unic al Electrica, în calitate de acţionar majoritar, încalcă sever principiile OECD privind guvernanţa corporativă pentru companiile de stat, care au stat la baza OUG 109/2011, Codul de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti, Legea 31/1990 a societăţilor comerciale şi Legea 123/2012: Managerul Fondului Proprietatea îndeamnă la o revizuire promptă a noii strategii, care să asigure faptul că nu va exista o implicare a acţionarului majoritar în operaţiunile de zi cu zi ale subsidiarelor, o delimitare clară a atribuţiilor între structurile corporative, responsabilitate şi autonomie a managementului şi care să protejeze drepturile acţionarilor minoritari, toate acestea fiind condiţii esenţiale pentru un IPO de succes. Conform acordului dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, statul va vinde 51% din acţiunile Electrica în luna iunie

P&G analizează noi investiţii în Romania

 Procter&Gamble a cumpărat un teren de 25 de hectare la Urlaţi, unde se află fabrica de şampon, şi ar putea investi într-un depozit şi o altă fabrică, săptămana viitoare fiind aşteptată vizita vicepreşedintelui grupului american Patricia Woertz, una dintre cele mai puternice femei de afaceri din lume "Au cumpărat terenul în toamna anului trecut cu peste 3 milioane euro. Vor să mai construiască acolo un depozit şi încă o fabrică", au declarat surse din administraţia locală. În 2010, Procter&Gamble (P&G) a inaugurat la Urlaţi, în judeţul Prahova, o fabrică de şampoane şi produse de îngrijire a părului, în care au fost investiţi peste 100 de milioane de dolari, aceasta fiind şi prima investiţie greenfield a grupului american în Romania. Fabrica are patru linii de fabricaţie, trei de şampoane şi una de balsam de păr, iar 90% din producţie este destinată exportului. La acel moment, cele 25 de hectare era concesionate, iar compania arăta că terenul va asigura spaţiul necesar pentru o viitoare extindere a capacităţii de producţie, manifestandu-şi interesul de a aduce şi alte produse pentru a fi fabricate la Urlaţi. În Romania, P&G mai deţine o fabrică de detergenţi la Timişoara şi divizia de marketing. Patricia A. Woertz conduce gigantul american Archer Daniels Midland, cu vanzări de 90 miliarde dolari anual şi a ocupat anul trecut locul 7 în topul Fortune al celor mai puternice femei de afaceri din lume. Ea va veni în Romania însoţită de alţi executivi ai gigantului american de bunuri de larg consum şi se va întalni săptămana viitoare cu reprezentanţii P&G din Romania. Contactaţi, reprezentanţii P&G Romania nu au dorit să comenteze informaţiile. Woertz (60 ani) este vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al grupului P&G din 2008 şi deţine funcţia de preşedinte al Comitetului de Audit şi este membru în Comitetul de Guvernanţă şi Responsabilitate Publică.
 

BMW investeşte masiv în SUA

 BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va investi 1 miliard de dolari în extinderea unei fabrici de SUV-uri deţinută în Statele Unite, care va deveni cea mai mare unitate de producţie a grupului, relatează Bloomberg. Grupul german va mări capacitatea de producţie a fabricii din Spartanburg, Carolina de Sud, cu 50% pană în 2016, la 450.000 de maşini, a anunţat directorul general al BMW, Norbert Reithofer. În gama de vehicule produse la această uzină va fi inclus şi modelul SUV X7, care va fi comercializat la nivel global. "Extinderea fabricii Spartanburg marchează un nou moment de referinţă în istoria grupului BMW, care scoate în evidenţă angajamentul puternic al grupului în SUA", afirmă Reithofer într-un comunicat. BMW, Audi şi Mercedes-Benz cresc producţia şi intenţionează să atingă în acest an noi recorduri de vanzări, pentru a patra oară consecutiv, datorită cererii de pe pieţele auto din China şi SUA, cele mai mari din lume. Mercedes, divizie a grupului german Daimler, va investi la randul său 1 miliard de euro pentru dublarea capacităţii unei fabrici din Beijing, unde intenţionează să producă anual 200.000 de automobile, din 2015.

Preşedintele Google: venituri de 19,3 milioane dolari

Pachetul salarial al preşedintelui Google, Eric Schmidt, a crescut de peste două ori anul trecut, la 19,3 milioane de dolari, în condiţiile în care sumele alocate altor trei lideri ai companiei au fost reduse semnificativ, relatează Bloomberg. Caştigul lui Schmidt a inclus acţiuni în valoare de 11,4 milioane de dolari, pentru a corecta o eroare administrativă în calcularea beneficiilor din 2011, potrivit documentelor depuse de Google la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC). Schmidt a mai încasat un salariu de 1,25 de milioane de dolari şi un bonus de 6 milioane de dolari, la fel ca în 2012. Luna trecută, Schmidt a primit o primă în acţiuni în valoare de 100 de milioane de dolari, pe care o va încasa pe parcursul a patru ani. Google, operatorul celui mai utilizat motor de căutare pe Internet la nivel mondial, este cunoscută ca una dintre cele mai generoase companii de tehnologie din Silicon Valley, în privinţa remuneraţiilor, creand numeroşi milionari şi mai mulţi miliardari. Co-fondatorii Larry Page şi Serghei Brin primesc salariu simbolic de 1 dolar pe an, dar participaţiile deţinute la Google le-au mărit averile la 31,1 miliarde de dolari, respectiv 30,9 miliarde de dolari, potrivit indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg.

CE cere socoteală Bulgariei în privinţa South Stream

 Comisia Europeană a cerut clarificări Bulgariei în privinţa unui amendament propus pentru legea energiei, care ar modifica statutul tronsonului gazoductului South Stream de pe teritoriul bulgar în interconector, ceea ce l-ar scoate de sub jurisdicţia UE, relatează Novinite. În decembrie 2013, Comisia a cerut ţărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încat să respecte legislaţia comunitară. Ministrul bulgar al Energiei, Dragomir Stoinev, a primit o scrisoare din partea comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger, în care acesta cere clarificări legate de modificările legislative propuse. Comisia Europeană este îngrijorată că modificările avute în vedere au rolul să confere segmentului bulgăresc al South Stream statutul de interconector, pentru a nu mai fi supus legislaţiei UE. Executivul UE a precizat că nu este vorba despre o procedură legală împotriva Bulgariei, întrucat amendamentul nu a fost votat în Parlament. South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitand Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare). Italia este unul dintre principalii clienţi ai gazelor ruseşti, importand anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, uşor peste consumul anual al Romaniei.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.