Economic

Transportatorii de persoane, verificaţi pentru a nu face evaziune

Dan Chiriac
26 mar 2014 786 vizualizări
Timp de cinci zile, 970 de poliţişti de ordine publică, rutieri şi de investigare a fraudelor au acţionat în judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea, pentru verificarea transporturilor publice de mărfuri şi persoane, precum şi pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

La activităţi au participat şi 48 de lucrători ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. În urma acţiunii, poliţiştii au constatat 25 de infracţiuni şi au aplicat 3.034 de amenzi. Dintre sancţiunile aplicate, 57 privesc transportul de mărfuri şi persoane, 38 perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.  Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, pentru viteză, neacordare de prioritate sau pentru depăşire neregulamentară. Poliţiştii vranceni au aplicat, la randul lor, o parte din aceste sancţiuni, dar centralizarea s-a făcut la nivel naţional. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.