Economic

Dobanda pentru obligaţiile eşalonată este de 0,02% pe zi

Mihai Boicu
17 mar 2014 877 vizualizări
Începand cu data de 1 martie, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată nivelul dobanzii este de 0,02% pentru fiecare zi întarziere, în situaţia în care contribuabilul constituie garanţie sub forma scrisorii de garanţie bancară/şi/sau consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoriei Statului.

“Contribuabilii pot solicita eşalonări la plata în baza prevederilor OUG 29/2011 pentru depăşirea dificultăţilor generate de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti, precum şi în scopul prevederii acumulării de noi datorii”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. Condiţiile de obţinere a eşalonării sunt următoarele: să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare; să aibă constituită garanţia; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să nu li se fi stabilit răspunderea în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 şi/sau răspunderea solidară. Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată de pană la 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi 20.000 lei în cazul persoanelor juridice nu este necesară constituirea de garanţii. Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plat procedura de executare silită nu începe sau se suspendă. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.