Economic

Finanţele vand registre de control şi de evidenţă

Mihai Boicu
5 feb 2014 5947 vizualizări
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea vinde, prin magazinul de bunuri confiscate ale instituţiei, registre unice de control (RUC) şi registre de evidenţă fiscală (REF).

Preţul RUC este de 31 lei, iar cel al REF de 80,6 lei. Pentru a se putea elibera aceste registre este nevoie de o copie după certificatul de înregistrare fiscală, precum şi o copie după cartea de identitate a titularului sau reprezentantului legal. “Reamintim contribuabililor nou înfiinţaţi că au obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data înregistrării să achiziţioneze registrul unic de control. Neachiziţionarea registrului unic de control în cadrul termenului menţionat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 sau 1.000 lei”, avertizează Finanţele. De asemenea, contribuabilii nou înfiinţaţi plătitori de impozit pe profit au obligaţia achiziţionării Registrului de evidenţă fiscală în termen de 30 de la data înregistrării. Contribuabilii care nu mai îndeplinesc condiţiile de plătitor pe veniturile microîntreprinderilor vor achiziţiona Registru de evidenţă fiscală în termen de 30 de zile de la data la care au devenit plătitori de impozit pe profit. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.