Economic

Camerele agricole, in chinurile facerii

Doina Ganea
17 oct 2007 726 vizualizări
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a cerut Oficiului de Consultanta Agricola Vrancea realizarea unui proiect de lege privind infiintarea camerelor agricole u Agentia Nationala de Consultanta Agricola va fi reorganizata in structuri numite camere agricole, cu activitati de informare si reprezentare a agricultorilor u din acestea vor face parte si preotii

MADR intentioneaza sa infiinteze in fiecare comunitate locala o camera agricola care se va ocupa cu informarea si asigurarea consultantei pentru producatorii agricoli, in vederea accesarii fondurilor europene. Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA), institutie aflata in subordinea MADR, va fi reorganizata in structuri numite camere agricole, care ar putea deveni functionale din 2008. Potrivit unui proiect de hotarire aflat pe site-ul MADR, specialistii ANCA urmeaza sa fie transferati in aceste noi entitati in functie de solicitarile zonei respective. "Nu vor mai exista Centre locale de Consultanta, cu un singur inginer in fiecare comuna. Practic, acestea se vor reuni in centre zonale, denumite Camere Agricole, care vor raspunde tuturor cerintelor agricultorilor. Acestea vor avea o structura mult mai complexa, bazata pe trei segmente. Unul va fi cel al factorilor de raspundere locala, al doilea cel tehnic, care sintem noi, si un segment al alesilor agricultorilor. Noi am propus infiintarea unei camere agricole la 20.000 de locuitori", a spus Ioan Rosu, directorul Oficiului Judetean de Consultanta Agricola Vrancea.


Preotii, membri ai Camerelor agricole


OJCA Vrancea se numara, alaturi de alte trei Oficii din tara, printre cei invitati sa prezinte citeva puncte de vedere la acest proiect si chiar sa intocmeasca un altul, adaptat nevoilor fermierilor. Potrivit proiectului initial, din camerele agricole urmau sa faca parte in proportie de 20% primari si consilieri, 20% - personalitati locale si 60% - producatori agricoli. Viitoarele camere agricole, care vor functiona anul viitor pe lingă toate primăriile din mediul rural, vor avea pe listele colaboratorilor platiti, dupa cite se pare, si... preoti. Ideea de a include si preotii a venit urmare a constatării faptului că acestia reprezintă, in comune, cele mai autoritare voci. Gospodarii de la sate dau, adesea, crezare in foarte mică măsură sfaturilor pe care le primesc de la edilii locali sau de la specialistii agricoli, dar... cuvintul preotilor este "sfint". La acest capitol, seful OJCA Vrancea a propus citeva modificari. "Noi credem ca trebuie sa existe un mai mare procent de reprezentativitate din partea fermierilor in Consiliul de conducere al camerelor si de aceea am propus ridicarea procentului de la 60% la 70%. Acestia vor avea drept de vot, iar noi specialistii de la serviciul tehnic vom fi practic in slujba fermierului. Din partea comunitatii vor putea face parte si preotii, dar acestia nu au drept de vot. Preotii pot da un aviz consultativ, dar nu pot oferi o parere specializata. Fiecare cu treaba lui!", a propus Ioan Rosu.


Finantare si autofinantare


Pe linga structurile locale va exista o camera agricola la nivel judetean si o federatie a camerelor agricole la nivel national.

Functionarea acestor structuri va fi finantata pentru inceput de la bugetul statului, bugetul MADR, finantari europene, alocatii din bugete locale, taxe si impozite agricole, urmind ca ponderea acestor sume sa scada treptat, fiind inlocuite cu banii colectati din contributiile membrilor si din alte surse proprii. O alta propunere transmisa MADR de catre OJCA Vrancea a fost cea legata de finantarea Camerelor agricole. "Se vorbeste in proiect de incompatibilitate. Adica, specialistii nostri, care au devenit experti in intocmirea proiectelor de obtinere a fondurilor europene, sa nu-si poata oferi serviciile tocmai membrilor agricultori ai camerelor. Este absurd! Asta ar insemna sa-i trimitem pe fermieri sa-si faca proiectele in alta parte si sa plateasca firme private pentru intocmirea proiectelor", a mai precizat directorul OJCA, Ioan Rosu.

Proiectul privind infiintarea camerelor agricole face parte din descentralizarea administratiei agricole, inclusa in programul de descentralizare al Guvernului in perioada 2007-2009. Actul normativ care va reglementa constituirea camerelor va fi promovat fie sub forma de ordonanta de urgenta in Guvern, fie sub forma de lege promulgata de Parlament. (Doina GANEA)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.