Economic

Mexicul vrea sa cucereasca Vrancea cu piperul negru

Mihai Boicu
23 iun 2007 742 vizualizări
Luis Alberto Barrero Stahl a spus ca relatiile dintre Mexic si Romania sint foarte bune in acest moment u diplomatul mexican s-a intilnit cu citiva oameni de afaceri si a vizitat doua fabrici

Luis Alberto Barrero Stahl, insarcinatul cu afaceri al Amabasadei Mexicului, a fost prezent ieri in Focsani pentru a vedea care sint oportunitatile de afaceri pe plan local si pentru a prezenta oportunitatile oferite de piata mexicana. Prima parte a vizitei s-a derulat la sala de conferinte a Hotelului Solar, unde au venit, in afara de organizatori, doar patru oameni de afaceri: Dorel Boris Simiz, Fanica Panciu, Ioan Martis si Constantin Busca. Oficiile de gazda au fost facute de presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura (CCIA), Sorin Vornic, si de vicepresedintele Romeo Seciu. "Din fericire, relatiile dintre Romania si Statele Unite Mexicane traverseaza o perioada foarte favorabila, insa se doreste sa se faca mult mai mult in aceasta directie", a spus insarcinatul cu afaceri al Mexicului. Luis Alberto Barrero Stahl a spus ca relatiile economice dintre cele doua tari nu sint foarte ridicate, insa a aratat ca dupa intrarea tarii noastre in UE taxele vamale au scazut. "UE nu trebuie sa fie singurul scop al economiei romanesti, sint multe alte zone care pot fi luate in considerare, una dintre ele fiind si Mexicul", a spus Luis Alberto Barrero Stahl. Acesta a recomandat ca oamenii de afaceri vrinceni sa viziteze Mexicul, pentru a stabili contacte cu oamenii de afaceri mexicani si a vedea la fata locului oportunitatile oferite de aceasta tara. Insarcinatul de afaceri a spus ca fructele de avocado si piperul negru sint doua dintre produsele pe care Mexicul vrea sa le promoveze in Romania.


I-a chemat in Mexic pe confectioneri


In ceea ce priveste vinurile locale, Luis Alberto Barrero Stahl a spus ca tara sa este un mare producatori de vinuri, insa sint sanse pentru vinurile din Vrancea sa intre pe piata mexicana, unde si-au facut loc vinuri si din alte tari ale UE. De asemenea, reprezentantul Mexicului i-a sfatuit pe producatorii de confectiii sa-si deschida fabrici in aceasta tara daca vor sa isi vinda produsele in tarile din zona, deoarece costul fortei de munca este mai scazut decit la noi. "Mexicul nu este interesat de produse chimice, are produse industrale, dar exista o disponibilitate de a importa produse agro-industriale complementare productiei noastre", a spus Luis Alberto Barrero Stahl. La rindul sau, Sorin Vornic a spus ca desele sale vizite in Mexic in cadrul unei delegatii au avut si rezultate, firma Farmec din Cluj deschizindu-si acolo o reprezentanta. "Aceasta intilnire este un cap de pod pentru o serie intreaga de dialoguri si intilniri intre oamenii de afaceri de la noi si oameni de afaceri din Mexic", a spus presedintele CCIA Vrancea. Fanica Panciu a spus, in prezentarea pe care si-a facut-o, ca a vizitat Mexicul, unde a intrat pe la Tihuana, venind de la San Diego. Diplomatul mexican a glumit, spunind ca Panciu a intrat in Mexic prin unul dintre cele mai urite orase mexicane. Dupa intilnirea de la Solar, Luis Alberto Barrero Stahl s-a intilnit cu autoritatile municipale la Primaria Focsani, a vizitat firma de confectii Pandora si combinatul de vinificatie Vinexport Trade Mark al omului de afaceri Victor Istrate. Ziua s-a incheiat cu intilnirea cu prefectul Ion Oprea, la Prefectura. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.