Economic

Fiecare ministru cu irigatiile lui

Mihai Boicu
19 iun 2007 826 vizualizări
Institutia Prefectului a inaintat o noua documentatie pentru refacerea sistemului de irigatii de la Biliesti, deoarece pe cea din februarie se gasea numele fostului ministru u pina acum, nu s-a alocat nici un ban din cei 8 milioane de lei necesari si nici asociatiile de udatori nu au platit avansul necesar pentru efectuarea unor lucrari minime

Refacerea sistemului de irigatii de la Biliesti nu depinde numai de spiritul de initiativa al autoritatilor locale si de banii de la asociatiile de udatori si de la bugetul de stat. Cele 80 de miliarde de lei vechi necesare pentru aceasta investitie depind si de numele ministrului care se afla pe proiectul de hotarire de Guvern initiat de Prefectura Vrancea pentru a obtine finantare. Astfel, in luna februarie, cind au inceput demersurile, ministru al Agriculturii era liberalul Dan Motreanu, iar acum locul acestuia i-a fost luat de colegul sau de partid, Decebal Traian Remes. Acesta a primit din nou, la vizita de vinerea trecuta in Vrancea, documentatia necesara pentru obtinerea banilor pentru sistemul de irigatii de la Biliesti. "Fiecare ministru vrea sa-si vada numele si semnatura pe o hotarire de Guvern. Ca sa fiu sigur, i-am dat ministrului din nou documentatia. Macar sa am garantia ca voi primi banii", a spus, intr-un acces de sinceritate, prefectul Ion Oprea. Astfel, sansele ca Guvernul sa dea bani pentru irigatii in zona Biliesti - Slobozia Ciorasti depind si de numarul de zile pe care il are actualul ministru in functie. Prefectura a cerut mai intii 8 milioane lei pentru refacerea intregului sistem de irigatii. Dupa aceea, s-a inaintat o solicitare pentru 700.000 lei, suma necesara pentru executarea unui minim de lucrari la instalatii. In cazul nici uneia dintre cereri nu s-au primit bani de la Guvern pina acum. Daca sistemul de irigatii de la Biliesti ar functiona, s-ar putea iriga 10.000 din cele 15.000 de hectare de teren arabil din zona Biliesti - Slobozia Ciorasti.


Doar copiii s-au bucurat de irigatii


Prefectul Ion Oprea si Ionel Partenie, directorul Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare Vrancea, au fost ieri sa inspecteze ceea ce s-a facut pina acum la Biliesti si sa vada ceea ce mai trebuie facut pentru reactivarea sistemului. Pe malul Siretului, angajatii SNIF lucrau din greu pentru montarea unor traverse pentru ca gurile de aspitatie sa nu se "aplece" in riu atunci cind absorb apa. Sistemul de irigatii nu a mai fost pus in functiune din anul 2004, iar inundatiile din anul 2005 au produs o ruptura in malul Siretului chiar in zona statiei de pompare, precum si brese in canalele de irigatie. SNIF a incheiat la inceputul anului contracte cu noua asociatii de udatori, pentru irigarea unei suprafete de 5.195 de hectare, pentru care asociatiile trebuie sa achite un avans de 20% pina la 30 iunie. "S-au efectuat lucrari de revizie si reparatii in limita unor sume de la asociatiile de udatori. Din cele 256 de milioane de lei vechi pe care trebuiau sa le achite, s-au platit numai 118 milioane lei vechi de la trei asociatii de udatori", a declarat Ionel Partenie.


Apa pentru ministru!


Directorul SNIF Vrancea a dat drumul la apa pe canalul de irigatii vinerea trecuta, in speranta ca ministrul Decebal Traian Remes va trece si prin Biliesti. Apa a ajuns numai pina la prima bresa din canal. "Este pacat, pentru ca sintem gata de functionare in conditii minime. Facem un apel catre asociatiile de udatori sa-si achite contributiile. Chiar daca pentru unele culturi irigatiile nu mai prezinta interes, cum ar fi griul, trebuie sa se gindeasca si la anul viitor si la efectuarea unor irigatii de aprovizionare la toamna", a mai spus Ionel Partenie. Pentru repararea canalului de aductiune si a breselor cu o lungime de 400 de metri din canalul de irigatii sint necesari 30 de milioane de lei. O nemultumire a directorului SNIF este aceea ca asociatiile de udatori nu s-au inghesuit sa preia in administratie statiile de pompare, desi in acest caz ar fi beneficiat de finantare pentru repararea si paza acestora. Pina la urma, cineva a profitat de faptul ca SNIF a dat vinerea trecuta drumul la apa pe canalul de irigatii. Citiva pusti din Biliesti se balaceau ieri cu mare entuziasm in apa ramasa linga conducta de alimentare pentru a scapa de canicula. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.