Economic

Peste o sută de mii de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară

Ziarul de Vrancea
3 ian 2014 724 vizualizări
Aproape 111.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în urcare cu 15% faţă de anul anterior, iar numărul celor care au ales destinaţii din străinătate a fost mai mare cu 30%, respectiv 10.000 de turişti, potrivit FPTR

"Aceştia au cheltuit în afara ţării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% faţă de anul anterior", potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Evoluţia a fost influenţată de "puntea" zilelor libere dintre Crăciun şi Revelion, menţinerea tarifelor, atât în ţara cât şi în străinătate, ofertele propuse de agenţii, hoteluri, pensiuni, restaurante şi cluburi, respectiv faptul că românii au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte cheltuielile aferente vacanţelor.

În România, cele mai mari creşteri s-au înregistrat pentru zonele montane, acestea atrăgând 25.000 de turişti. Totodată, 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul anterior. "În zonele rurale, turiştii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100", conform FPTR.

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai solicitate au fost, ca şi la finalul anului 2012, Austria, Bulgaria, Grecia şi Turcia.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.