Economic

Liceul Tehnologic Panciu are agenţie de turism

Ziarul de Vrancea
15 dec 2013 1397 vizualizări
Liceul Tehnologic “Al. Ioan Cuza” din Panciu a inaugurat propria agenţie de turism în cadrul căreia îşi vor desfăşura activitatea cursanţii primei clase de la şcoala postliceală, cu specializarea “Agent de turism”, înfiinţată în toamnă.

Inaugurarea a fost făcută de viceprimarul Iulian Nica şi de directorul liceului, Valeriu Jalbă Bandrabur, care au inaugurat şi filtrul de decontaminare şi igienizare al laboratorului de alimentaţie publică din cadrul unităţii. Investiţia era necesară, potrivit reprezentanţilor liceului, pentru acreditarea liceului care, în prezent, este autorizat pentru specializările tehnician în gastronomie, tehnician în turism şi organizator de bancheting.  „Oraşul Panciu are nevoie de oameni bine pregătiţi şi am convingerea că, datorită eforturilor şi muncii dumneavoastră, absolvenţii acestui liceu vor contribui, în viitorul apropiat, la prosperitatea comunităţii. Primăria oraşului Panciu va fi, în continuare, alături de profesorii şi elevii Liceului Tehnologic “Al. I. Cuza” şi va susţine toate iniţiativele care au ca scop asigurarea condiţiilor optime de studiu şi îmbunătăţirea calitatea actului instructiv-educativ“, a declarat viceprimarul oraşului. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.