Un sfert de veac de „reformări” deșarte (IX)
Săracă țară bogată! Cu cele mai mari resurse de gaze naturale, cu aur, păduri, grâu și porumb la export, te zbați la coada Europei de parcă ai avea buzunarele goale. De-un sfert de veac, te știm mereu tot așa: cu capul pe butuc, mimând decapitarea...
Ce-ți doresc ei ție, tristă Românie...
(„eminesciană”)
Ce-ţi doresc ei ție, tristă Românie – țară de
nelinişti, la răscruci de vânt: inima firavă, roasă de mânie,
oameni fără vlagă, goi, lipsiţi de-avânt; toamnele să-ți
fie-o agonie lungă, cu copaci ce mor când coama-şi
desfrunzesc, tinerii pe umeri soarta să-şi deplângă. Tristă
Românie, asta îți doresc...
Veşnică-atârnare de finanţa lumii, avuţia ta
vândută pe nimic, praful să se-aleagă, jale-n plânsul
mumii, cerul de la daci să-ți fie cât mai mic; datinile
sfinte şterse în uitare, pruncii-n altă limbă să ți-i vezi
cum cresc, leagănul de visuri pârjolit de soare – tristă
Românie, asta ei doresc!
Ce-ţi doresc ei ție, tristă Românie, țară de tranziţii
şi de-atâţi transfugi: fiii-ți să se zbată-n cruntă duşmănie,
ziua să le fie noapte stinsă-n rugi; îngerul iubirii, fulgerat
de moarte, cu-ale sale jertfe ce te potopesc, crucea
destrămării-n hăuri să ţi-o poarte! Tristă Românie, asta
îți doresc...
