Un sfert de veac de „reformări” deșarte
Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, în 2000, la un deceniu de la infiltrarea Moscovei prin toate crăpăturile caselor noastre, publicam o serie de parodii dedicate socialmente zădărniciei cu care ne confruntam. Ion Iliescu ne îmblânzise cu harapnicul mineriadelor, Emil Constantinescu ne rătăcise prin cotloanele fostei Securități, Traian Băsescu ne-a creat apoi pentru eternitate statul subteran, pentru ca Johanis să ne adoarmă cu vocația somnului în avioane de lux.
Iată ce scriam acum douăzeci și cinci de ani, satirizând anticipat ceea ce ni se întâmplă astăzi. (VA)
Reforma reformelor
Ca să ne menținem forma după ce-am ratat atât, au venit iar cu Reforma, atârnându-ne-o de gât. Neagră, ca un pui de cioară, opărit şi cam ciufut, a cuprins întreaga ţara într-un mod neprevăzut: ca o molimă atroce s-a întins din nord în sud, aruncând la gard feroce tot ce-i sta în cale nud. Zăbăugă şi diformă, ca un ciumafai în frac, cine-o crede că-i reformă, când arată ca un drac?
Țintuită-n ordonanţe ca o acvilă-ntr-un par, se tot zbate-n alianţe, gâfâind ca un pândar: gârbovă ca o bunică ce tămâie-n cimitir, refulată şi calică, aspră ca un glaspapir, incomodă ca o gheată afundată în noroi, doliu de prostituată ca o coadă de cioroi, rece şi aeriformă ca o umbră de hamal: cine zice că-i reformă, ăla nu e om normal...
Aşezată-n brânci pe soclu şi privită cu nesaţ, pare mai curând un cioclu atârnat ca un cârnaţ; sumbră ca o disperare ce-a ajuns la apogeu, tristă ca o fată mare amăgită de un zeu, resemnată, ca-n vitrină un anunţ publicitar, o funingine-n lumină, ca un ghiont duplicitar, un proiect de uniformă bun pentru pensionari: cum să ai dom'le, Reformă, dacă n-ai parlamentari?
Spânzurată ca o notă pe un portativ de bâlci, mistică şi poliglotă, suferind mereu de gâlci, clovn în faţa naţiunii bâlbâind un rol mişel, somn bolnav al raţiunii într-un cap de menestrel, stranie ca o tabletă deversată în eter, vis clocit în eprubetă şi împrăştiat pe cer, sâmbure de filodormă încolţit lângâ altar – cum să poţi numi Reformă un aşa haos murdar?
Ireală ca un spectru izvorât dintr-un abis, lustruită ca un sceptru de conducător proscris, gângavă ca o nebună speriată de-un vârtej, căreia îi stă o prună şi pe creier şi-n gâtlej, tragică în neputinţă ca un fulg luat de vânt şi solemnă-n neştiinţă ca un crud deznodământ, lâncedă şi fără formă ca fosila de gândac – ce vedem nu e reformă, ci un mers stupid de rac!
Gravă ca o preasfinţită pângărită de amanţi, când e dezvinovăţită de prelaţi concilianţi, şubredă ca o baracă, suspendată pe un mal, terfelită şi săracă precum slujnica la bal, prăbuşită şi sinistră ca un templu părăsit, zăngănind ca o canistră când s-a spart şi s-a golit, piază-rea, ca o platformă la un miting de ologi, blestemată fii, Reformă, dacă tot ce-i rău ţi-arogi!
