Mușatisme de Vrancea cu Luminița și Daniel Mușat (fără Escu) - Mureșanu-episodul 7
Am inaugurat cu ocazia Zilei Internaționale a Păcălelii, 1 Aprilie 2024, ,,Mușatisme”, din dorința de a vă descreți puțin frunțile și a vă fura un zâmbet.
Ne-am propus să fie o rubrică de umor și satiră, iar scopul să fie acela de a îndemna să luăm atitudine, față de cei îndreptățiți să repare sau să oprească unele stări de fapt relatate în rândurile noastre.
Ideea a venit de la numele nostru, care își trage rădăcina din seva marelui umorist Tudor Mușatescu! Știm că nu ne vom putea ridica la înălțimea marelui maestru, dar sperăm, că ,,Mușatismele” pe care dorim să le citiți săptămânal, să vă dea curaj și putere să îndreptați strâmbăturile din comunitatea noastră; Cum? Foarte simplu: Citiți-le și dați-le mai departe prin viu grai și poate ajung la urechile celor care pot schimba ceva.
Facem mențiunea (pentru eventualii cârcotași) că nu toate mușatismele ne aparțin în totalitate. Unele sunt inspirate și din proverbe vechi, dar adaptate la timpurile noastre. Noi nu plagiem, scriem Mușatisme, iar dacă dumneavoastră ne dați idei în comentarii, vă nominalizăm ca sursă!
- În această perioadă de pe străzile Focșaniului au dispărut toți maidanezii. Locul lor a fost luat de câinii cu covrigi în coadă!
- Fosta fabrică de croitorie situată pe strada 8 Martie nu se mai vinde. Investitori americani vor deschide o linie modernă de blue jeans Levi Strauss. Noua fabrică se va numi: ,,Cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul”!
- În sfârșit, BCR a fost vândută! Va avea nu unul, ci doi proprietari noi! Aici va funcționa FMI și Banca Mondială. Înțelegeți cât de mult se va dezvolta municipiul Focșani!
- Pe omul prost nu-l poți ucide decât cu indiferența, pentru că nu-și dă seama. Există totuși un păcat: poate muri fără lumânare!
- Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. Lasă-l să moară și să vezi cât de mult trăiești!
- A făcut un credit bancar și după două luni, ofițerul de credit l-a anunțat că trebuie să plătească TVA la dobândă.
- Frumusețea este trecătoare. Îmbătrânești și nu mai arăți ca în tinerețe. Prostia însă este veșnică: se naște prost și moare prost.
- Dacă știi că nu ai nicio calitate încearcă măcar să devii modest. Deodată te vei transforma într-un om minunat.
- În ziua de azi prea multă politețe duce la prostie. Și asta pentru că trăim într-o lume cu prea mulți mediocri.
- Oare cum este? Dacă e prost este și rău sau… dacă e rău este și prost?
Mușatismele nu aduc atingere, atac sau ofensă la persoane! Orice asemănare este pur întâmplătoare! Citiți și dați mai departe!
MUȘATISME = VRĂJELI