Migdale amare | Toamnă gri (variațiuni pe o temă de G. Topîrceanu)
Cu furtuni dezlănțuite și recolte zdrențuite, vine peste noi în fugă, cu alura-i de transfugă, gata a neînnăcri – o spurcată Toamnă gri.
Rece, hâdă și zăludă, cu hlamida-i veșnic udă, bâzâie ca un gândac și cu-alaiul ei de-o clipă peste câmpuri se-nfiripă vie ca un pui de dac. Și cum vine-n pași gigantici (amer-euro-atlantici),Palatul din Cotroceni (aburit de-o ceață deasă, parcă înadins aleasă) pare-o glugă de coceni. La Guvern este un haos ca-n vremea lui Menelaos: prețul pus pe energie și pe becul din odaie ne pișcă și ne despoaie mai ceva ca o urgie.
Înspre Est se-aude ursul mormăindu-și iar parcursul năvălirii peste noi – matahală nucleară agitându-și dur o gheară camuflată-n straie noi. Cri-cri-cri, Toamnă gri, nu credeam c-o să revii așa repede-n privaz, că nu mai curge de-acuși (tu-le mama lor de ruși!) pe conductă... pic de gaz, și-o să înghețăm de vii...
Totul pare-a fi un basm (în fond, este un marasm!): cei ce n-au averi deloc, plini de bube și fracturi, se tot uită la facturi și le stă inima-n loc. Nici cu școala n-am prea dres-o, amețind-o in extenso – fără note, fără teze, doar vacanțe și module cu finalități fudule puse între paranteze.
De-aia poate guvernanții, stinși în certuri și-n nevroze, nu mai stau deloc pe roze, nu mai fac nici pe galanții.Numai Prezidentul iese să citească de pe prompter, răspicat ca un reporter, cum ne umplem de succese.
Cri-cri-cri, Toamnă gri, toate s-au sfârșit de-acuși... Cu noi pe grătare puși, viața-ncepe-a se-nnegri și la Paști, în loc de miel, vom duce plocon la nașul – europarlamentar pungașul – gândaci negri de Bruxelles.
Valeriu Anghel