Puls

Din lumea celor care nu cuvântă coerent: Rodica Boboc a băgat forma de guvernământ în PSD

Ionel Sclavone
23 oct 2017 8615 vizualizări

În preambulul acestui text trebuie să spunem că, potrivit Constituției, forma de guvernământ a statului român este republica. Dacă nu mă credeți, puteți verifica singuri în cărticică: articolul 1, alineatul 2). Ori, puteți căuta pe Google sau pe Wikipedia.

Rodica Tudorița Boboc, deputat PSD de Vrancea are o altă idee sau cel puțin așa le-a spus unor reporteri după ce, mai întâi, i-a pus să repete întrebarea - „Ce formă de guvernământ are România? – ca să fie sigură că dă răspunsul corect. În opinia doamnei Tudorița, forma de guvernământ a României este „a Partidului Social Democrat“.

La cum o cunosc, răspunsul nu mă miră foarte tare deși, sincer, m-aș fi așteptat la un altul, pe care doamna să-l recite cu emfază, adoptând poziția de drepți în fața camerei, cu pieptul înainte și plămânii plini cu aer: „a domnului Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene“.

Celor care sunt de părere că parlamentarul PSD s-a intimidat în fața reporterilor și de aceea a dat răspunsul pe care l-a dat, le recomand să-și arunce o privire pe CV-ul postat pe websiteul Camerei Deputaților. În dreptul numelui angajatorului, Rodica Boboc a trecut Palatul Parlamentului iar nu Camera Deputaților, cum se numește instituția la care și-a băgat cartea de muncă.

 

Ca să fim corecți, Rodica Tudorița Boboc n-a fost prima opțiune a PSD Vrancea pe lista candidaților la Camera Deputaților. N-a fost nici a doua. A fost a patra opțiune câștigându-și mandatul datorită norocului și a gafelor făcute de contracandidații din opoziția PNL și USR.

Declarația consemnată de reporteri și locul de pe care a candidat spune foarte multe despre competențele domniei sale ca politician. Privind din alt unghi, Rodica Boboc este președinte al Organizației de Femei a PSD Vrancea ceea ce spune foarte multe despre valoarea acestei structuri politice.

Că Rodica Boboc a terminat o facultate de drept e mai puțin relevant. Parlamentul  este plin de specialiști științe juridice care nu știu să citească o lege dar scot acte normative pe bandă rulantă.

Mai grav mi se pare că Rodica Tudorița Boboc a fost profesor de cultură civică între 1991și 1996 și cel puțin teoretic a predate noțiuni precum Constituția, forma de guvernământ, drepturi civile etc. Acest lucru explică, cel puțin parțial, de ce foarte mulți tineri consideră că dictatura comunistă a fost un regim politic cool, văd în Nicolae Ceaușescu un dictator mișto și votează cu PSD.

Dacă aș fi fost elev al doamnei Boboc, acum, după ce i-am ascultat bazaconiile, aș fi dat-o în judecată pe motiv că mi-a distrus sistemul de valori și încrederea în democrație și i-aș fi cerut despăgubiri uriașe.

Pe de altă parte, dacă aș fi părintele unui copil care merge la o școală publică, mi-aș face mari griji în legătură cu viitorul său.

Sistemul de învățământ este plin de personaje asemenea Rodicăi Boboc, de la ministrul Pop zis Genunche și până la bază. Or, aceștia n-au nimic de oferit, nu educă și nici nu formează caractere ci le distrug iar singurii care îi pot împiedica și chiar au obligați s-o facă, în numele viitorului, sunt părinții.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
orion orion, acum 2347 zile, 9 ore, 45 minute, 37 secunde
Parlamentul este plin de de-al de madam Boboc. PSD-ul ,prin masurile luate se gandeste doar la cei care-l voteaza.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.