Despre de ce este bine să facem sport-Compunere scrisă la ora de sport de elevul Gâlmă Goguță, clasa a III-a Repetentă
Noi este bine să facem sport fincă dacă facem sport noi ne mișcăm toate organele noastre componente din corpul nostru personal. Dacă facem sport noi nu vom înbătrâni mai repede ca bătrânii care nau făcut sport când erau și ei tineri ca noi și daia au ajuns să aibă reumatisme fiziologice la organe ca cum are bunicu mieu Pisică Ghe. Tărcatu.
Noi la dișciplina Sport am învățat că dișciplina Sport este de 2 (două) feluri: ezixtă un fel de Sport ”profesionist” și un altfel de Sport de ”Amatori”. Ăla profesionistu este atunci când nu te mai ocupi de alceva, adică nu mai muncești și nu mai semnezi condica la locul de muncă de unde să produci bunuri pentru Moluri și alte complexe comerciale ci că ești ”profesionist” adică ești sportist și înveți cum să dai din mâini și din alte organe ale corpului tău personal pentru care primești ceva ce-i zice acu, ”cașcaval”. Sportul amatorist este atunci când te miști cu organele corpului tău personal fără un scop anume ci numai așa de sanchi ca să te miști ca să te vadă lumea cum ar fi, de egzemplu dansurile alea ”de-a rostogolul”, ”de-a tumba” sau alea care imită anumite boli (hepilepsie) sau pe animalele din jungla Africană pentru care se face și concursuri.
Noi am fost întrebați la școală ce sport near place să facem și eu tot mă gândesc și cuget da nu mam hotărât încă că e foarte dificil. Mam gândit la fotbal da miam spus săl evit căi foarte periculos mai ales atunci când ești în joc și pui mâna și te vede omu ăla în negru și te fluieră a pagubă de pus mâna șiți face dosar cu hârtii de te suspendă pe mai multe etape în afara gazonului. Cașa e pedeapsa prevăzută în lege la greșala de ”pus mâna”!
Așa că mam gândit la hanbal că aici ai voie să pui mâna, ba chiar te și obligă să faci asta. Da mam gîndit că nici aici nui bine că dacă calci în perimetru interzis capeți, nici mai mulți nici mai puțini decât 7 metri pătrați de cameră individuală. Păi...7 metri pentru că ai călcat o propietate!?? E te te... Și atunci ce mam gândit: băi cum tu ești atras de sporturile cu mâna miam zis, ”hai la volei” că e ceva tot cu mâna și nici nui cine știe ce răspundere: cum primești un balon cu dosare și hârtii, îl trimiți iute-iute, peste plasă, la cealantă echipă ca să le rezolve ei și să răspundă că tot stau degeaba cam cum fac ăia de pe la ”străzi și canale”. Da ce te faci când ăilanții îți trimit ”balonu” înapoi, cu semnătură de primire? Ei? E cam de rău!
Nui în regulă nici aici și atunci miam zis să mă gândesc la alergări cum a făcut taicămiu pentru pensie. Da și eu am mai alergat de câteva ori și am fost mai iute decât ăia care mă fugăreau da nu mau prins că luasem și eu o amintire de la taraba unui moș. Da nu mau prins fincă am știut să sar peste garduri care miau apărut în cale pe traseu da na fost bine fincă tocmai când săream ultimul gard și miam zis că ”gata, ai scăpat!”, am căzut și ma salvat un domn polițist care noroc că tomnai trecea pe acolo și ma ajutat să dau o declarație scrisă. Ehei...am găsit: mă fac ștafetist, adică dacă tot alerg măcar să alerg cu folos. Da e un sport cu mult antrenament și dibăcie fincă tre să te orentezi și să alergi rapid când la unu când la celălant cănd la ăla care ajunge șef cu gașca da foarte rapid că aici tre să te iei dupe cum bate vânturile că este important dacă vănturile bate din dreapta, din stânga sau din spate după cum e cazul și mișcarea. Adică pe la toți mai marii fincă dacă pierzi ritmul și vânturile ai incurcato și rămâi fără echipă și fără lot. Păi ce treabă i asta? Daia se zice că cică sportu esta e foarte riscant și că daia e făcut numai de politicenii f.f. dibaci și cu esperiență de viață și antrenament.
Așa că miam zis în sinea mea propie să mă înscriu la baschet că aici nu prea ai ce face: sări în sus ca broască și arunci la coș. Ce mare ispravă? Că lam văzut eu pă vărumiu Pișpirică Busuioc care e funționar la o Primărie cum aruncă el cu mare precizie la coș toate hârtiile care le primește de la reclamagii ăia nemulțumiți de apa caldă, apa rece, canale și alte gropi din viața lor. Da ăsta a avut ghinion săracu că a intrat un șef pe ușă taman când arunca la coș un dosar cu șină și na mai stat să afle rezultatul că la aruncat și pe el la coș pentru 3 puncte cu ezecutare că cică, atâta se dă pentru distrugerea unui coș cu documente.
Ba nu. Dacăi vorba de aruncat atunci am găsit! Phiii, ce simplu! Mă fac... aruncător de...greutăți. Cum de nu mam gândit? Că ca aruncător de greutăți ce treabă ai? Am văzut și la Olimpiadă: îți ei așa, un elan, te învârți zdravăn de câteva ori și...zvârrr cu greutatea! Mare scofală! Tot secretu aici e să știi cum și cu cine să te învârți în cercul ăla al tău și apoi cum să arunci greutatea cât mai departe ca să nu se vadă de la arbitraj. Astai o treabă cu răspundere mare de directori generali...de șefi mari...de...ehehei că doar nu te poți învârti așa ca nebunu ci îți trebue antrenamente și tehnică! Ai însă avantaje că nimeni nuți cere socoteala cât de departe ai aruncat greutatea. Ba te și felicită! E performanța ta. Da vezi că și aici este un risc: riști să arunci greutatea ezact pe capul cui nu trebue și atunci, doamne ferește! Se poate da că e fugă de răspundere ba chiar cineva dușmănos ar putea zice că e situație de atentat la funcția cuiva de sus de tot cau mai fost cazuri pe la niște DNAuri și o cam încurci. Renunț!
Mia trecut prin minte fără să observ că să mă apuc de box. Noroc că trecerea de la o ureche la alta prin mintea creerului mic sa produs foarte rapid și mia trecut repede ideea gândindumă că la fizicul meu anatomic total necorenspunzător că nici de sac de box nus capabil să stau atârnat în cine știe ce cui și să dea toți în mine chiar dacă sar purta cu mănuși. Cam mai pățito de vreo două ori când am participat chemat prin semeseuri și voluntar la niște mitinguri organizate spontan pe bază de convocare cu plată și mau bătut niște huligani pașnici că nam știut să strig la semnal ”huo” din vuvuzele și miau vuvuzat fundul cu obiectu de inventar de la nuș ce partid. Să se ducă ăia care știu cu vuvuzeaua!
Tata mia propus cămi vorbește el cu unu Lică Arămaru care are o firmă de suces de struți și cocoșei, import-export dar se ocupă și de sportu cu inele și să mă dea la el să mă învețe cum se face gimnastica cu inelele că acu vrea să treacă și la brățări și poate mă ia ucenic la juniori. Da când mam dus să mă prezint la el personal nu lam mai găsit că cică a fost luat de o echipă de specialiștii în brățări întrun turneu mai lung pe bază de inele și pene de cocoșei de import. Ghinion! vorba unui prieten de familie care știe el ce știe despre ghinioane.
Ca să nu mă mai nehotărăsc atâta miam zis să o consult în particular pe maicămea care a făcut și ea multe sporturi în viața ei deo viață mai ales de parașutism că ia rămas și numele de ”Parașuta” și iam spus că vreau să fac sărituri în baltă de la tranbulină că e frumos și sănătos că nai un să cazi decât în balta cu apă. Maicămea sa făcut foc și pară și mia dat de egzemplu pe sorămea cea mijlocie Țuculeana (ca mai am două surori mijlocii) care sa îndrăgostit de un ”trambulinist” de culoare că ia plăcut pișcina de apă și de culoarea aia a lui da când sa urcat pe trambulina de la pișcină și a văzut că mai erau și alte ”trambuliniste” cu el și de ciudă sa aruncat în apa aia de jos care era secată din cauza secetei de a rămas dilie la cap așa că să mă las păgubaș că nare nevoie de doi dilii în casă. Da tot ea, săraca, tot ea mia dat un sfat ca dela mamă la infantil: făte, mamă, pingpongist.
Dece? Că ca pingponcist poate ajungi vreun ministru sau măcar parlamentar că aștia, ce treabă au? Își tot transmit dela unu la altul legile ca pe o mingiuliță daia de pingpong: natio ție- dămio mie - un fel țăcăneală țac-țac, țac-țac, și e și bine plătită țăcăneala asta. Măăă, ce idee. Tot mama, săraca!
Acu, drept să vă mărturisesc sincer, dacă am auzit de la unu sau dela altu cum că vin și niște alegeri, mai-mai că m-aș face pingpongist depă sfatu maicămi că părintele nuți vrea niciun rău și dacă dă Dumnezeu și mă aleg pingpongist, ce am de pierdut, la o adică: doar biluțele alea de la sport. Ei și?
Acu altă belea: ca să primesc bursă la sport trebue să am de la tata o adeverință că nare afaceri și pământ. Și tata, pe nume Puiu Cocoșel, a scris la el în comuna natală pe nume Poiata de Sus unde sa născut el de mic săi dea o adeverință. Dar cei din comuna unde sa născut iau trimis o adresă cum că nui pot da adeverința fincă în registrele Primăriei din Poiata de Sus numele de Puiu Cocoșel figurează ca mort din cauza decesului provocat de epidemia de gripă aviatică și că acuma el trebuie să semneze hârtia aia ca să recunoască că e mort definitiv și să nu le mai ceară, câte zile va avea, vreo altă adeverință că e viu. Acu tata așteaptă să vină sfintele Paști și Invierea ca să poată să zică că a înviat și săi dea părintele Tămâiță adeverința de inviat. Și așteaptă!
D-aia mă semnez și mă resemnez cu sportu ăsta, eu elevu Gâlmă Goguță
Clasa a 3a Repetentă.
(pentru confirmare, Prof. Victor Simion)
