Puls

De toate, amestecate: O întâmplare cu zurbagii, despre revoluțiile, visuri la cheie și elvețienii care înfundă wc-uri cu hârtii de 500 de euro

Ionel Sclavone
21 sep 2017 3572 vizualizări

În urmă cu câțiva ani, în blocul meu, într-un apartament ai cărui proprietari lucrau în străinătate, locuiau niște băieți foarte petrecăreți. Aproape săptămânal, întotdeauna în zile lucrătoare, organizau chefuri care, fără excepție începeau cam după miezul nopții când se întorceau de prin cîrciumi.

Reclamațiile împotriva lor curgeau iar polițiștii de proximitate ridicau din umeri neputincioși. Degeaba le dădeau amenzi pentru că nu puteau fi obligați să le achite. Practic, după cum mi-a spus unul dintre șefii poliției care știa situația, erau imuni în fața legii. La rândul lor, ca să se răzbune, au reclamat pekinezul unei vecine care-i lătra când treceau prin dreptul ușii ei și, chipurile, îi speria. Femeia a fost contactată de sectorist și avertizată să-și țină cățelul liniștit  ca să nu fie amendată.

Cu prilejul unei zile onomastice, după miezul nopții, conform obiceiului, tipii au pus-o de un chef monstru cu lăutari, orgă electronică, boxe, stație de amplificare și alte alea. Toate au fost înghesuite într-un apartament de două camere. Am sunat la 112 și, cum muzica se auzea ca în club, operatoarele și-au dat seama de la celălalt capăt al firului că situația este groasă. După vreo trei sferturi de oră a apărut o patrulă de poliție care le-a cerut să înceteze.

Deranjați și probabil turmentați, scandalagiii au sărit la bătaie la polițiști. Aceștia s-au retras și au chemat în ajutor jandarmii care s-au postat în fața ușii însă degeaba căci scandalagiii s-au baricadat în interior și au refuzat să deschidă. Se făcuse deja ora patru și ceva când apărătorii legii au plecat fără să rezolve nimic.

Câteva minute mai târziu, când s-au convins că au scăpat, huliganii s-au înarmat cu oale, polonice și tigăi, au coborât în curtea interioară și au început să bată în tingiri și să urle măscări și amenințări. Au ținut-o așa încă vreo două ceasuri până la răsăritul soarelui.  

M-am gândit să vă împărtășesc această poveste pentru că tot se vorbește de o lege care să-i cadorisească cu dosare penale pe zurbagiii care-și terorizează vecinii organizând petreceri la care muzica se ascultă cu volumul dat la maxim.

****

Realizatorii unui show de televiziune care are drept subiect renovarea locuințelor unor familii cu probleme sociale a ajuns și la Focșani. Dacă îi întâlnește cineva, mă gândesc, n-ar fi rău să-i îndrume și spre Consiliul Județean că poate renovează și unul dintre sediile pe care Marian Oprișan se chinuie să le reabiliteze de aproape zece ani. Să-i facă o bucurie și să-i ofere un vis la cheie.

****

După vreo zece ani în care a combinat banii asociației fără să dea socoteala nimănui, umflând facturile și inventând tot felul de cheltuieli, administratorul blocului a fost schimbat. La inițiativa câtorva locatari mai tineri, care au luat atitudine și i-au convins și pe ceilalți să nu se mai lase duși de nas, asociația de proprietari a ales un alt administrator.

A doua zi după vot, perdantul își exprima dezamăgirea în fața unui vecin compătimitor: „După atâția ani în care i-am ajutat și am făcut să le fie bine nici măcar nu au venit la ședință să voteze“. Se referea, bineînțeles, la foștii foștii care l-au abandonat.

E bine de luat aminte.

De regulă, revoluțiile care duc la schimbarea regimurilor se produc tot astfel.  Cu ajutorul adepților celui aflat într-o poziție de putere care înțeleg că acesta și-a epuizat resursele și că nu vor mai avea nimic de câștigat, în viitor, dacă-i rămân alături.

****

Toaletele unei bănci și a trei restaurante din Geneva, Elveția au fost înfundate cu bancnote autentice de câte 500 de euro. Potrivit poliției care a investigat situația, ar fi fost vorba, în total, de vreo sută de mii de euro care au ajuns în sistemul de canalizare și care au fost recuperați în parte. Legea din Elveția nu interzice infundarea toaletelor cu bancnote astfel încât cei care au comis-o nu vor fi pedepsiți. Cu toate acestea, un avocat, reprezentant al suspecților, s-a prezentat la bancă și la cele trei restaurante ca să plătească instalatorii care au desfundat wc-urile.  

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.