De la lume adunate și înapoi la urbe date: Hăis (la stănga)-Cea(la dreapta)
Încă din timpuri imemorabile, țăranul român și-a condus carul său alegoric, adresându-se, mereu la fel, cu autentica sa paradigmă, animalelor de la jug: hăis, florene, cea, boulene !
Grăbit mereu de tăvălugul ISTORIEI care-l împingea necontenit de la spate, Ion al lui Gheorghe, al lui Costache, al lui Dumitru, al…, al… trecea anonim și abătut prin toate vicisitudinile vieții sale zbuciumate, punându-și întotdeauna la adăpost sărăcia și nevoile, și neamul. Nu a uitat niciodată de icoana afumată de vreme a Maicii Domnului, din întunericul bordeiului său sărăcăcios, pe care o lua cu el în bejenie, îngropând-o, de frica celor păgâni, în tainița sufletului său neprihănit.
Și tot așa : dii, florene, dii boulene, înainta încrezător prin colb de cronici și letopisețe, tot înainte, drept înainte, pe același drum spinos, pe care l-au urmat și strămoșii strămoșilor săi.
Acum , în epoca modernă și contemporană, Ion a lui Gheorghe, a lui Costache, a lui Dumitru, al…, al… a devenit tot mai debusolat și mai nehotărât. Când vine vremea alegerilor, având acum, conform modernizării, un vehicol cu mai mulți cai putere, nu știe dacă să tragă de volan la stânga sau la dreapta.
Pe partea lui Joian cresc acum iluzoriu numai trandafiri roșii, pe când, pe parte lui Boulean, îmbobocesc atrăgător„ flori de nu mă uita”, alegătorule !
Mergi tot înainte, bade Cârțan, spre Columna Infinitului, că vei fi dăltuit în piatră, ori ca pe un mare anonim, ori ca pe un demn făuritor de Istorie !
Hai la vot, cu inima deschisă și cu mintea neadormită, Ioane, Gheorghe, Costache, Dumitre ai…, ai…
Corneliu Stanciu