Chitaristul formatiei Grafix

„Faceam chitara clasica din clasa a cincea, cu Vasile Orac, profesorul de desen. Spre clasa a IX-a, a X-a, vazindu-i pe colegii mai mari ca se intereseaza de cum se poate face o formatie, spre finalul clasei a X-a si inceputul clasei a XI-a, patru colegi de generatie am inceput sa ne jucam cu muzica si, incetul cu incetul, a aparut o formula de colaborare muzicala, o formatie pe care am numit-o Grafix. Faceam un fel de rock saltaret, nu neaparat swing, mai apropiat de Holograful acelor ani. Muzica o faceam impreuna, eu cintam la chitara bas si chitara armonie. Ne-am cunoscut cu o sumedenie de oameni, am luat premii la Cintarea Romaniei, am avut concerte de mii de tineri. Parintii mei au fost la unul, mama s-a inspaimintat, si nu uit niciodata socul pe care l-a avut cu noi topaind pe scena, cu toata sala de la Casa de Cultura a Tineretului din Iasi in aer, cu liceele din Iasi urlind si tropaind de placere. O perioada, solist vocal ne-a fost Irina Bobulescu, acum Irina Radu, de la TVR. Versurile erau in romana, ca altfel nu puteai ajunge pe scena, cenzura functiona foarte bine."

Armata si stagiul de cintaret la nunti si restaurante

„Dar perioada mea boema incepe dupa 18 ani, cu exceptia episodului muzical. In paralel, ajunsesem sa cint si la nunti si in restaurante. Nu cu formatia, ci cu un om pe care l-am apreciat enorm, Petrica Mandache, rom, instrumentist, cel mai slab om pe care l-am vazut in viata mea, slab si tuciuriu, atit de slab incit ii vedeai oasele, pur si simplu. Avea niste miini insa absolut fermecate, pe ce punea mina se transforma in instrument. De la el am invatat tehnici de bas, iar odata, pe un pian usor dezacordat, l-am auzit atacind Simfonia a doua de Rahmaninov. De la nunti cistigam citeva sute de lei. Trebuia sa am grija sa nu afle parintii, dar aveam bani de buzunar. Cintam din repertoriul Azur, „Se marita Mona mea", „Cenusareasa", acelea erau deliciul, ca nu mergeam sa cint Beatles. Am cintat si in armata, pe care am facut-o la Cercetare in adincime, divizia a zecea din Constanta. Nu a fost o armata usoara. Am fost un lunetist destul de bun, dar au fost si episoade mai neplacute. Un coleg de generatie nu a avut ceva mai bun de facut decit sa ma toarne la CI-stul unitatii pentru nu stiu ce timpenii vorbeam prin dormitor si CI-stul a fost foarte serios si m-a pocnit. Au fost multe intimplari, de pilda saream gardul unitatii si ma duceam sa cint la Restaurantul Boema, in weekend, mai ales. Ma dadeam dupa cortina ca nu cumva sa ma vada ofiterii si subofiterii care isi scoteau sotiile seara la restaurant. Mai complicat a fost un episod, pe 13 noiembrie 1987. Noi eram TR-isti, dar linga noi era o unitate de tineri care faceau armata lunga, de un an si patru luni, si aveam printre baietii de acolo un prieten care avea in grija o statie mare si cu care reusisem un aranjament. Seara, cind toata lumea se culca, el ridica antena, ii dadea drumul si mai tragea muzica de la Europa libera. Si el ne spune pe 13 noiembrie: «Mai, se intimpla ceva in tara!» Pe 14 a fost alarma. Pe 14-15 am fost cu munitie de razboi la noi, pregatiti de interventie. Eram copii. Nu ne-a spus nimeni despre ce e vorba, am aflat abia pe 16, cind munitia a fost retrasa. Eram pregatiti probabil sa intervenim la Brasov. Ce s-ar fi intimplat? Buna intrebare. Eram un copil de 18 ani caruia-i pui pusca in mina si care are in spate un ofiter care-i zice «Ordinu-i ordin!»."

kmkz.ro