Cine rămane şef la OPC?
Ei bine, nu! Nici Baazzznă, nici DJ Dilă Pilă nu vor să renunţe la funcţia de conducere a instituţiei amandoi spunand că aceasta le revine de drept pentru că au învăţat pentru examen. Dilă lucrează în instituţie de mai bine de un deceniu, timp în care a fost şef de mai multe ori iar relaţiile sunt pe măsură atat la nivelul Galaţiului, cat şi la Bucureşti. Baznă e mult mai proaspătă la protejarea consumatorilor de nu ştim exact ce, dar cu toate acestea cunoştinţele ei sunt cel puţin la fel de sus puse ca şi ale celui cunoscut sub numele de cameleon politic. Oare de ce? Problema lor e că Bogdan Cristian Ni(mi)ca toată e sătul de hazul lor şi ar vrea pe cineva nou. Sursele noastre spun că foarte doritor este mana dreaptă a lui Dilă, stangaciul Romy Gavrilă, care cică nu i-ar diplăcea funcţia principală a Opece. Aceleaşi surse din instituţie spun că alegerea n-ar fi foarte inspirată pentru că Romy are multe “poliţe” de plătit şi ar fi ocupat cu rezolvarea acestora, mai puţin cu conducerea unităţii şi protejarea consumatorilor abuzaţi. Cine ajunge primul la inima sau la buzunarul lui Ni(mi)ca acela va fi şi şeful Opece. Noi nu băgăm mana în foc, dar aşa spun unele din sursele noastre cu trei urechi.