Caterincă Mioritică

Doar o bîrfă să-ţi mai spun!

Ziarul de Vrancea
27 apr 2012 1125 vizualizări
Giuly de la Integrare, pe biclă la Prefectură ca-n Provence

Giuly de la Integrare din Prefectura Vrancea le-a băgat în boale pe gagicile mai tinere şi mai bătrîne care-şi plimbă fustele şi toacele prin instituţie. Asta pentru că Giuly de la Integrare este atît de europeană, nu numai în gîndire şi muncă, dar şi în mijlocul de deplasare. Domniţa a ales să fie eco şi foarte french şi a venit săptămîna trecută la Prefectura Vrancea călare pe o bicicletă. Pînă aici, nimic anormal. Numai că, Giuly a întors cîteva capete după ea pe stradă pentru că şi-a ales o biclă potrivită mai mult pentru plimbările printr-un orăşel din Provence, care are coşuleţ în faţă pentru flori şi franzele. Şi pentru că o lady trebuie să fie o lady şi în jungla urbană, dar mai ales în jungla de la etaj de prin Perfectura Vrancea, Giuly n-a renunţat la hainele elegante nici pe bicicletă. Iar mijlocul de locomoţie, pentru că nu mai există pe nicăieri parcări pentru biciclete, a fost “garat” elegant, în spatele unei canapele de la intrarea în instituţie, lîngă tonomatul cu ciocolată. Pe acest model eco şi elegant, ar cam trebui ca toţi şefii de instituţii să-şi urce părţile mari şi moi pe biciclete şi să mai lase maşinile, să nu mai polueze şi aglomereze oraşul.

Nini a luat iar tzeapă de la Mare Han

Părintele liberalismului fără liberali, faimosul Nini Palm Olive, a luat iar ţeapă de la Marele Han. După ce l-a ţepuit rău de tot cu Primăria Focşanilor, de unde Palm Olive s-a ales doar cu un scaun, ca şi colegul său Lamb Rino în 2005, fratele Mare Han şi-a băgat coada şi la Broşteni. În locul nemuritorului Ion Buk Our, zis Po Mană l-a băgat pe Halaney, vicele de la pesedex, după metoda “spălată-i ca nouă”. Aşa că, stimaţi alergătorii din colegiul lui Nini Palm Olive, cînd veţi merge la vot să nu uitaţi că în spatele liberalilor din USL se află oamenii Marelui Han. Important este că Heuro-project-ul liberalului suge în continuare bani din Cejexul Baronului, iar Baronul nu se plînge de lovele că are balta peşte, doar a căzut guvernul. Iar strategii ca cea de la Broşteni se pregăteşte şi la Dumitreşti, acolo unde sătenii sînt bulversaţi că vor candida doi primari: cel actual, sCrintea-l, al liberalilor, şi cel vechi, zis Şoricel, al pesedoilor. Uite aşa nu se respectă protocolul între fraţii Nini şi Mare Han.

Ţărăniştii au pretenţii

Cîrcotaşii politici spun că unul dintre partidele breloc agăţate în copacul PDL s-ar ţine băţ că în anumite localităţi şi-ar face singur listele de consilieri. Pentru cei curioşi să afle, băţoşii ar fi chiar ultimii ţărănişti, cei care acum au în judeţ un singur consilier local, într-o comună din zona de munte. Nu ştim dacă PNŢ-ul a renăscut din propria cenuşă, dar parcă emit cam multe pretenţii. Oferta PDL de a se folosi de pigmeii politici pentru a-şi întinde ridurile guvernării ar putea însemna şansa pentru omul floricică ţărănistă din Vrancea să fie băgat în seamă, că nu credem că i se va da, să spunem, un post de consilier judeţean sau la Focşani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.