Caterincă Mioritică

Doar o bîrfă să-ţi mai spun!

Ziarul de Vrancea
9 dec 2011 2067 vizualizări
Viceprimăriţa lui Nini, trădare pe jumătate către citricieni?

Bîrfitorii de serviciu care-şi fac veacul pe Independenţei în Focşani spun că vremea trădărilor a început, ca daruri de Moş Crăciun. Iar cei mai înclinaţi să facă acest lucru ar fi gălbiorii care, mai împunşi, mai de bună voie, cedează în favoarea pedeleilor. Un fin cunoscător a dat pe goarnă că ungerea lui Gionea şefuţ la Finansuri cu acordul lui Siforin s-ar fi făcut contra unei anumite sume. De asemenea, citricienii vor să lovească şi pe la izvoare, astfel încît viceprimăriţa de la Vizantea ar fi primit un favor de la Pedeleu: o funcţie pentru fiul său, Johnuţ, pus de partid şef de birou la APIA Vrancea. Serviciu contra serviciu, doar nu credeţi că peste tot sînt numiţi numai oameni competenţi. Şi în 2012 s-ar aştepta anumite trdări ale doamnei, chit că Maricica este şefă la femeile lui Ninel.

Neînţelegeri la instituţia domnişoarelor

Bîrfitorii mai din centru, de pe b-dul Unirii, spun că în instituţia în care s-au întîlnit numai domnişoare competente, este o ţîră de scandal. Cică şefele tocmite de citricieni, una de madame Plăcy, Josepha, şi cealaltă de Tralalin pentru a o verifica pe prima, Mioriţa Lăzăriţa, mai au puţin şi îşi fac permanent una celeilalte. Cele două domniţe sînt cam recalcitrante şi mai-mai că s-ar săpa una pe alta. Dar, aşa se întîmplă cînd pui două cucoane, şi cu nerv cam mult, la conducerea unei instituţii, fie ea şi una care se ocupă cu plasarea şomerilor. Pentru a mai calma spiritele încinse între Josepha şi Mioriţa, Tralalin s-a gîndit că ar fi bine să le aducă un bărbat. Sau poate să le trimită pe cele două cucoane la nişte cursuri de “recalificare”.

Focşănenii vor să-i facă programul primarului

Supăraţi pe edilii plictisiţi ai Focsangelesului, cetăţenii îl roagă pe Didishor să le pună un panou în faţa Primăriei. Unde, în fiecare zi să poată să-i scrie primarului salutări, să-i facă o integramă, să-l înjure şi să-i compună o listă lungă cu sugestii sau cereri. Un fel de listă de cadouri administrative pe care electoratul le vrea de la moş Didi. „Şi de cîte ori acesta vine la serviciu (dînsul şi ceilalţi responsabili din primărie) să vadă ce probleme au mai apărut, poate tot văzîndu-le în fiecare zi, vă (vor) rezolva măcar una”, îi transmite ghiţă ascroafei lui Didi muştiuc.Cum însă, se ştie, lui Didishor îi cam este teamă de nemulţumirile focşănenilor, solicitatea cetăţeanului plătitor de taxe cu poreclă potrivită de Ignat va intra pe o ureche de-a primarului şi va ieşi pe cealaltă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
gica - marasesti, acum 4519 zile, 18 ore, 19 minute, 51 secunde
sa inteleg ca mugurel n-a putut sa-l "dovedeasca" pe ghionea? trasca, siforin - nu va mai satura gaia. cu atat sa ramaneti, cu cat ati adunat de la astia. de-abia astept sa votez. cat puteti citeste integral
privitor, acum 4520 zile, 4 minute, 3 secunde
Cele doua nu s-au certat niciodata. Problema este ca au un dialog al surrzilor. Una tine la oameni iar alta ii birjareste. una este sefa absoluta si a luat haturile in mina sa conduca ca la sorste iar citeste integral
eu, acum 4520 zile, 1 ora, 23 secunde
Sa nu exageram modul de conducere abuziv a Josepinei nu inseamna scandal! asta este lipsa de comunicare!
angajat, acum 4520 zile, 6 ore, 48 minute, 9 secunde
Pai daca josepa nu se mai satura. Iadul pe pamint a coborit de cind Josepa conduce acolo . Ne-a disperat aceasta reptila. Dar vin ele alegerile Aline/. Iaru ne-ai dat , iar nu ai sa iesi primar.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.