Aventuri in oraselul lenes din provincia vranceza
Zicem noroc pentru ca altfel s-ar intimpla niste lucruri inimaginabile si reprobabile pentru o tara situata cica pe batrinul si senilul continent. Statiile de microbuz ar fi puse alandala, urmind niste trasee care numai pentru bipede n-au fost gindite. Sau doamne fereste, sofeurii nu s-ar sinchisi cu vreo oprire in statiile nou inchipuite si i-ar lasa pe fraierestenii asteptatori de cutiii de sardele motorizate cu freza-n soare. Ori, ptiu drace, navetistii, plimbaretii sau insii care trebuie sa se deplaseze neaparat prin jungla asa zis urbana ar fi nevoiti sa bage mars fortat prin canicula pina la aeroportul mocanilor. Sau, fereasca sfintul, ca orice aeroport care nu se respecta, isi tine pasagerii ca vitele in obor, cu gitul lungit si start de varicela, plus capatina din dotare batuta de soare, ploi si nu peste mult timp de vijgarau. Fara banci, acoperis sau macar buticuri cu chipsuri expirate. Zicem saru-mina si AReReului ocrototitor fara de care calatorii ar experimenta, doamne pazeste, senzatia unui balot burdusit bagat la sauna. Cum ziceam, noroc ca noi consumam aerul provinciei vranceze emancipate, altfel ne-am confrunta cu cosmarul descris mai sus si ne-am transforma, piei satana cu asemenea idei, in vreun revolutionar degrab varsatoriu de singe.
