Salutăm întinerirea partidului portocaliu, acolo pe unde au rămas numai băbăciuni, aşa cum remarca însuşi buldogul Blaga. Salutăm spiritul de luptă tanăr şi încercarea de a aduce în faţă feţe noi, care să transmită cu totul altceva decat mesajul domnului preşedinte, aşa cum face tanărul vicepreş Barlă.
Dar nu putem să salutăm lipsa unor tineri otepedelişti de la orele de limba romană. Exemplul cel mai bun de cum să dai cu bata în baltă sau dacă tăceai, filosof rămaneai, îl oferă Ionuţ Copăcescu, numit şef interimar la OTPDL Focşani, o funcţie care îl cam depăşeşte. Încercand să emită o opinie în legătură cu problema cainilor comunitari, distinsul preşedinte portocaliu a dat-o în bagabonţeală. Copăcescu numeşte maidanezii - “caini bagabonţi”, într-un limbaj de cartier. Nu a contat că presa era pe jos de ras, omul a continuat să-şi expună opinia despre cat de bagabonţi sunt maidanezii ăştia de Focsangeles. “O bună parte din cei din Focşani au avut o experienţă neplăcută cu cainii bagabonţi, fiind fugăriţi sau hăituiţi. Noi, tinerii democrat liberali, nu mai putem asista la neputinţa aleşilor locali de a gestiona situaţia cainilor bagabonţi, care persistă şi în ziua de azi sub formă de haite. Vrem transparenţă în gestionarea problemei cainilor bagabonţi. Acum caţiva ani au fost scene de groază cu caini bagabonzi (sic!) omoraţi prin spanzurare sau loviţi cu batele”, a spus Copăcescu, iubitor de animale bagaboante. Noi zicem că nici avocatul nu se agita prea mult, dar măcar nu stalcea în halul acesta limba romană. Şi ca să radeţi mai mult, declaraţia otepedelistului este şi pe platforma web tv a ZdV.
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Andreea, acum 3652 zile, 6 ore, 43 minute, 57 secunde
Rusine, Copacescule si mai esti si pe lista de candidati din partea PNL la Consiliul Local Focsani . Asa o sa ne faci si pe noi, " bagabonti ", cetatenii acestui oras . Rusine !!!!
lars, acum 4611 zile, 6 ore, 20 minute, 19 secunde
mai nene ,hai sa-ti dau un sfat,asa, de la un pirlit de alegator ce sunt:cind vine milcovul mare ,leaga-ti o piatra de git si arunca-te de pe podul de la golesti,stiu eu poate te ineci si ne scutesti citeste integralde un viitor ,,mare politician,, vrincean,nu de alta dar poate ne impinge pacatul sa te trimitem deputat sau senator pe la bucuresti de o sa creada aia ca toti cei din focsani sunt ,,bagabonti,,!
danb, acum 4611 zile, 14 ore, 6 minute, 15 secunde
Pana la urma e bine ca mai exista totusi cineva la sediul PDL, asa de dragul opozitiei, mimate sau reale. Mari "vorbareti" nu a avut PDL Vrancea niciodata si mai ales acum cand situatia este citeste integraldestul de subreda acolo nu ar trebui nici presa sa aiba atat de multe pretentii. Daca se intelege cat de cat ce vrea omul sa spuna e suficient pentru un politician. Cand nu se va mai intelege ii gasimun traducator.
Deci ca o concluzie, stimate domn Copacescu, cuvantul "bagabonti" nu exista in dictionarul limbii romane. Intr-o conferinta de presa a unui politician roman care se adreseazaromanilor ar fi indicat totusi sa folositi limba romana oficiala ca sa nu va mai comenteze rautatile astea de jurnalisti.
Chicane, acum 4611 zile, 14 ore, 11 minute, 12 secunde
Acest baiat isi continua discursul si arata o latura a personalitatii lui ce poate sa fie indiciul unui oportunism tipic tinerilor de la PDL care s-au perindat pe acolo in ultimii ani (vezi cazul citeste integralrecent Daniel Gongu si trecerea lui in tabara securistului Felix de la PC).
In plus, acest sef interimar al OT-PDL pretinde(a) pana de curand calitatea de .. "jurnalist" !! Faza esteamuzanta, ii va aduce acea notorietate necesara sa se intrebe lumea : cine mai e si asta ? Pentru ca nu il stie nimeni si, pentru primii pasi in politica, nu e deloc un bun start !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Calendar creștin-ortodox:
17 D Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan
Duminica a VI-a după Paști (Vindecarea orbului din naștere);
Calendar romano-catolic:
17 D † DUMINICA a 7-a a Paştelui
Sf. Pascal Baylon, călug.; Fer. Ioan Scheffler, ep. m.
Maxima zilei: „Fiţi tari, fiţi statornici în credinţă… Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, Maica noastră! (…) Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc, supremul Păstor al sufletelor şi Judecătorul tuturora, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos! (…) Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca să se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc: Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15) Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta…” Episcopului martir Anton Durcovici
Accident mortal pe Autostrada Moldovei, pe sensul Buzău – Vrancea. O autoutilitară condusă de un bărbat din Vrancea s-a izbit violent de glisiera mediană, iar impactul a fost devastator
Criza politică de la București are ecouri și în Vrancea: liberalii au decis, marți seară, să intre în opoziție, după moțiunea PSD-AUR care a dus la demiterea Cabinetului Ilie...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Accident mortal pe Autostrada Moldovei, pe sensul Buzău – Vrancea. O autoutilitară condusă de un bărbat din Vrancea s-a izbit violent de glisiera mediană, iar impactul a fost devastator
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Inspector principal de poliție Ioana Gheorghiu a câștigat proba de tragere cu pistolul la IPA Games 2026, competiție desfășurată în Polonia și la care au participat peste 800 de...
Cristian Popovici a vorbit la finalul sezonului despre presiunea ultimelor etape și despre obiectivul îndeplinit de echipa din Adjud, care va continua să reprezinte Vrancea în Liga a...