Puls

Baronul a luat modelul băsist de integrare absolută în Biserică

Ziarul de Vrancea
22 feb 2013 5358 vizualizări
Atat Biserica, dar mai ales lumea politică servesc dictonul “crede şi nu cerceta” măi dragă chretien-ule

Nu ştim ce ne dezgustă mai tare: faptul că politicul se bagă în Biserică sau că Biserica dă dovadă de caracter uşor lăsand politicienii să mimeze credinţa. Privind însă la cele două fotografii trase parcă la indigo, lăsand la o parte diferenţa de vestimentaţie a pochilor, în care Băselu rade cu gura pană la urechi din mijlocul prelaţilor, iar Mareanul de Vrancea se infiltrează cu cravata violetă în mijlocul aceloraşi oameni ai Bisericii, ne lămurim asupra multor aspecte.

Cine a spus că religia este opiumul popoarelor, a spus-o bine, şi de asta se foloseşte şi politicul în momentul în care măsurile administrativ-politice nu dau roade atat de multe. Pe principiul cretin (nu vrem să ne dăm deştepţi, dar cretin vine din franţuzescul chretien, adică taman de la creştin vechi şi limitat care se ţinea numai de post şi rugăciune), “crede şi nu cerceta”, atat Biserica, dar mai ales politicul ne servesc în fiecare zi gogoşi de înghiţit. Aţi văzut voi vreun politician să fie absolut transparent şi deschis la modul în care toacă banul public? Ferească-l Sfantul! Credem că nu va fi sincer nici cand va ajunge în Ceruri, iar Sfantul Petru îl va întreba dacă a făcut bine sau a făcut rău. Punand cap la cap cele două poze, ne dăm seama însă şi la ce ţinteşte preşedintele de provincie europeană, care dă din groapă în groapă. Însă ca Zeus, greu să ajungă. Dar tentaţia e mare. Sperăm doar ca alăturarea de oamenii Bisericii să-i fi pătruns, atat pe Mareanul mioritzic, cat şi pe Traianul de Cotroceni de linişte şi împăcare. Pentru că ştim că baronul Oprishean are multe ganduri naşpa şi le doreşte răul unor colegi de useleală. Şi dacă tot s-a umplut de spiritualitate şi pace sufletească, poate de acum să slujească într-un mod constructiv la curtea stăpanilor lui, vrancenii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 15

Adaugă comentariu
@george, acum 1753 zile, 8 ore, 38 minute, 32 secunde
Nu văd nimic *ău în * crede în nimeni.Mai ales dacă această alegere este însoțită de * convingere lăuntrică ș* de * credință puternică.Mă întreb dacă cei din fotografie au * clipă citeste integral
George, acum 1753 zile, 20 ore, 55 minute
Nu sunteti sanatosi Aberatia este constitutiva esentei voastre. Mai bine ati tace, facand un bine intregului cosmos
ileana, acum 1753 zile, 23 ore, 57 minute, 25 secunde
Este *ăcat *ă nu ținem cont de comentariile dlui Ulise Grosu care sunt destul de bine documentate.Nu cred în canonizarea celor doi,ș* nu este frumos *ă ne *ăzboim cu DL ULISE care este un citeste integral
Ulise Grosu, acum 1754 zile, 3 ore, 27 minute, 24 secunde
@Freud Sfintia Voastra, V-am citit cu atentie comentariul si pot concluziona : 1. Cand afirmati, citez :"La cate aluzii sexuale faci in fiecare comentariu, iar noi stim unde bati, caci ne-ai citeste integral
Alexie, acum 1754 zile, 3 ore, 36 minute, 50 secunde
Hm, iar iti dai arame pe fata, ZDV... Deci aluzia este pe fatza: crestin=******... Alelei, Dumnezeu ala pe care il desfideti voi nu doarme... ce bine-mi pare!!!!
Freud, acum 1754 zile, 4 ore, 59 minute, 8 secunde
Mai Ulise, ia aseaza-te tu putin pe canapea si stai la psihanaliza. La cate aluzii sexuale faci in fiecare comentariu, iar noi stim unde bati, caci ne-ai terminat de nervi al cui votalau activ/pasiv citeste integral
Ulise Grosu, acum 1754 zile, 6 ore, 13 minute, 55 secunde
@miju Eu ti-am mai raspuns tie "mija" mica si sexoasa, dar vad ca nu ai inteles nimic. Cand ai scris, citez: "Dute la munca ulise nu mai sta mereu pe forum ca nu iesti scriitor sau citeste integral
sf. ghelasie voiosu, acum 1754 zile, 8 ore, 8 minute, 46 secunde
Bravo cucernice ulissye te asteptam la noi la manastire,mai ales ca maicuta aia tinerica se topesta de dorul tau ,posteste intruna de cand ai plecat,locul tau e aici la calugarie mai ales ca ai voce citeste integral
miju, acum 1754 zile, 8 ore, 24 minute, 46 secunde
Dute la munca ulise nu mai sta mereu pe forum ca nu iesti scriitor sau poiet ca eu vas baga la canal pa toti intelactuali astia ca daca va luam la munca nu stiiti care e sapa si care eclopata sa citeste integral
Ulise Grosu, acum 1754 zile, 8 ore, 45 minute, 52 secunde
@marinescu, In legatura cu comentariul Domniei Voastre, imi permit sa va informez ca in urma 4 ani, intr-un divertisment inaintat d-lui presedinte Marian Oprisan *-am spus, in scris, citez: citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.