Puls

Fetiţa lui Pepe, botezată azi de naşii Andra şi Cătălin Măruţă

Ziarul de Vrancea
17 feb 2013 3976 vizualizări
Pepe şi Raluca, soţia lui, îşi botează astăzi fetiţa de şase luni, iar petrecerea pregătită pentru marele eveniment e una pe măsură. Vor fi 200 de invitaţi, un meniu select şi un program artistic asigurat de nume cunoscute din muzica românească.

 

 

 


Astăzi va fi botezată Maria, fetiţei lui Pepe şi a Ralucăi. Slujba religioasă va avea loc la Biseria Sf. Spiridon, începând cu ora 17.00, scrie libertatea.ro.

"Vreau ce-i mai bun pentru fetiţa mea", a spus Pepe.

La ora 19.00, 200 de invitaţii sunt aşteptaţi la o petrecere de fiţe în Sala Londra a Restaurantului Aristocrat Events Hall, din nordul Capitalei. Pepe, Raluca şi naşii Andra şi Cătălin Măruţă au optat pentru decoruri alb şi roz, aşa că mesele vor fi ornate cu buchete de trandafiri în aceste nuanţe.

Pentru copiii prezenţi la botez, Pepe a comandat peste 250 de baloane colorate şi a pregătit o mulţime de surprize. Cei mici vor fi pictaţi pe faţă, vor întâlni personaje Disney şi patru ursitoare şi vor mânca dintr-un tort special, sub forma lui Minnie, personajul feminin din desenele animate Mickey Mouse.

Meniul va include, printre altele, somon afumat, brânzeturi franţuzeşti, salată de pui cu mango, icre de somon, pate de gâscă, preparate din peşte şi friptură de pui, vită şi porc. Totul va fi stropit cu băuturi fine.

În ce priveşte muzica, Pepe a vrut să împace pe toată lumea, aşa că de-a lungul nopţii se vor auzi acorduri din toate genurile.

El însuşi va cânta muzică spaniolă, după care pe scenă se vor mai urca şi Liviu Vârciu, Ştefan Stan, Aurelian Temişan, băieţii de la Alb-Negru, trupa de jazz condusă de Petrică Andrei şi trupa de coveruri Mihai Napu. În plus, Ionuţ Galani va cânta muzică grecească, iar Cristi Nuca, muzică lăutărească modernă.

Pepe a angajat mai mulţi bodyguarzi, care vor fi prezenţi şi la biserică, şi la petrecere, vor păzi intrările şi vor sta cu ochii pe lume, ca nimeni să nu filmeze sau să facă poze, în afara persoanelor angajate special pentru asta de organizatori.


Citeste mai mult pe www.rtv.net

 

Baloane şi bodyguarzi pentru «pitica» lui Pepe

Micuța Maria e botezată azi de nașii Andra și Cătălin Măruță

Azi e mare petrecere în lumea mondenă. Pepe şi Raluca, soţia lui, îşi botează fetiţa de şase luni, iar petrecerea pregătită pentru marele eveniment e una pe măsură: 200 de invitaţi, un meniu select şi un program artistic asigurat de nume cunoscute din muzica românească.

O fi azi zi de odihnă pentru cei mai mulţi dintre noi, dar nu şi pentru Pepe. Cântăreţul, soţia lui, Raluca, şi rudele celor doi sunt în mare fierbere, căci dupăamiază este programat botezul mezinei familiei, Maria, născută în august anul trecut.

Slujba religioasă va avea loc la Biseria Sf. Spiridon, începând cu ora 17.00. Pepe a asistat la mai multe ceremonii în acel lăcaş de cult şi, impresionat de preoţi şi de cor, a ales să facă botezul acolo. “Vreau ce-i mai bun pentru fetiţa mea”, ne-a mărturisit el.

La ora 19.00, invitaţii - 200 la număr - sunt aşteptaţi la o petrecere de fiţe în Sala Londra a Restaurantului Aristocrat Events Hall, din nordul Capitalei. Pepe, Raluca şi naşii Andra şi Cătălin Măruţă au optat pentru decoruri alb şi roz, aşa că mesele vor fi ornate cu buchete de trandafiri în aceste nuanţe.


↑ Micuța Maria e botezată azi de nașii Andra și Cătălin Măruță (așa va fi decorat restaurantul pentru petrecere)-Foto:libertatea.ro

Invitaţii se vor putea distra fără a se teme de camere ascunse, spune Pepe, care a angajat o firmă de pază pentru evenimentul de azi. Bodyguarzii, care vor fi prezenţi şi la biserică, şi la petrecere, vor păzi intrările şi vor sta cu ochii pe lume, ca nimeni să nu filmeze sau să facă poze, în afara persoanelor angajate special pentru asta de organizatori.

Pent ru copiii prezenţi la chef, Pepe a comandat peste 250 de baloane colorate şi a pregătit o mulţime de surprize. Cei mici vor fi pictaţi pe faţă, vor întâlni personaje Disney şi patru ursitoare şi vor mânca dintr-un tort special, sub forma lui Minnie, personajul feminin din desenele animate Mickey Mouse.

← Așa arată tortul comandat pentru petrecerea de botez

Micuţa Maria va fi şi ea prezentă la restaurant, iar când va da semne de oboseală, mami şi tati o vor duce la culcare într- o cameră special amenajată lângă sala de petrecere.

Meniu de fiţe, cu somon şi brânzeturi franţuzeşti

Meniul include, printre altele, somon afumat (foto), brânzeturi franţuzeşti, salată de pui cu mango, icre de somon, pate de gâscă, preparate din peşte şi friptură de pui, vită şi porc. Totul va fi stropit cu băuturi fine - zeci de sortimente din care invitaţii vor putea alege.

Vor cânta o mulţime de vedete

În ce priveşte muzica, ei bine, Pepe a vrut să împace pe toată lumea, aşa că de-a lungul nopţii se vor auzi acorduri din toate genurile.

El însuşi va cânta muzică spaniolă, după care pe scenă se vor perinda Liviu Vârciu, Ştefan Stan, Aurelian Temişan, băieţii de la Alb-Negru, trupa de jazz condusă de Petrică Andrei şi trupa de coveruri Mihai Napu. În plus, Ionuţ Galani va cânta muzică grecească, iar Cristi Nuca, muzică lăutărească modernă.


Mai mult  pe Libertatea.ro

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.