În Spitalul condus de dr. Niki Moise se poate întîmpla orice
Cred că da, dar ce păcat ca are geamurile neferecate ...” Acesta este mesajul postat pe pagina noastră de internet de un cititor al Ziarului de Vrancea şi care ilustrează perfect modul tragi-comic în care funcţionează lucrurile prin spitalele noastre, unde mori şi dacă vrei şi dacă nu vrei. Iar la Terapie Intensivă chiar se intră pe bază de interfon, asta pentru a-i ţine la distanţă pe cei care vor să ude buzele bolnavilor cu puţină apă. Pentru că am îndrăznit să punem la îndoială modul în care se face supravegherea bieţilor bolnavi în spitalul în care, vorba cititorilor, sar lifturile în aer, în care bolnavii se aruncă pe geam, în care pacienţii îşi cumpără toate medicamentele cu bani de acasă şi vizitatorii plătesc taxă de intrare ca la muzeu, managerul portocaliu Nicolae Moise s-a supărat tare pe reporterii ziarului nostru, cărora le-a închis telefonul în nas cînd au cerut explicaţii cu privire la tentativa de suicid de vineri. Vroia să scriem probabil că el este un manager de top, că operaţia a fost o reuşită, chiar dacă pacientul este aproape mort. Ei bine da, domnule Niki Moise, în spitalul pe care-l conduci de ani şi ani s-a ajuns ca sanitarii să cînte prohodul la capul pacientului. „Halal spital!”.
Cum nişte vile l-au mătrăşit pe Neluţu Breloc
Lupta între Mopri şi Oprea s-a încheiat cu plecarea lui Stan Păpuşă din Preafăcătura Vrancea, asta după ce procesul cu referendumul l-a îngenunchiat de tot pe Neluţu. Cel care în ultimii ani n-a mai prins nici o inundaţie ca să se remarce. Sursele infiltrate prin partidele vrînceneşti explică şi de ce la Curtea de Hapel Galaţi s-a dat sentinţa în favoarea lui Mopri, patriotul lui peşte prăjit. Cică baronul a fost prevăzător din timp şi la mai toţi judecătorii de pe malul urît mirositor al Dunării le-a dat terenuri şi vilişoare la aer curat, pe la Tulnici. Unde, deşi se zice că despre morţi se spune numai de bine, cică aceste vilişoare ar fi fost ridicate de răposatul primar lemnagiu Aguridă.