Puls

In doru' lelii

Corneliu Condurache
17 ian 2006 843 vizualizări
La ultima conferinta de presa a Aliantei "Dreptate si Adevar" din judet, doi dintre parlamentarii sai, senatorul Jan Vraciu si deputatul Corneliu Momanu, au facut un gen de bilant al activitatii lor pe anul trecut.

Intrucit ambii au fost cea mai mare parte a perioadei in discutie sefii filialelor judetene ale principalele forte politice care compun coalitia aflata la guvernare, interventiile amintite ar fi putut constitui

un bun prilej de privire retrospectiva de ansamblu asupra actiunilor puterii in Vrancea din 2004.

Numai ca, nu se stie daca voit sau nu, prelegerile sus - amintitilor politicieni locali s-au situat in final destul de departe de un asemenea obiectiv. In primul rind, pentru ca s-au ferit cu vadita grija sa aminteasca ceva de promisiunile facute inainte ca reprezentantii celor doua partide sa se pomeneasca (noi stim foarte bine, cel putin in judetul nostru, cind si foarte putini dintre ei mai credeau posibila o astfel de evolutie) in fotoliile comode ale puterii. Nici un cuvintel nu s-a auzit despre subiecte care pareau a fi unele arzatoare pe atunci cum ar fi rezultatul cercetarii fraudelor de la alegeri.

Nu e vorba de vreun amestec in treburile justitiei, cum s-ar putea sa ne pomenim iar ca-i lesne explicata pasivitatea si nepasarea care-s vizibile si din avion fata de acest subiect, ci de faptul ca, nu-i un secret, cei doi parlamentari au semnat un protest vehement in care se invocau nereguli majore, imediat dupa

scrutinul de la localele din iunie 2004. Ce s-a ales de el sau de alte posibile dosare in justitie pe aceasi tema ? Batalia politica si mai ales eliminarea riscului de se repeta minunatii precum cele invocate presupun si astfel de confruntari, fie ele defel comode, poate chiar costisitoare. Despre actiunile tip "autobuzul", "votul multiplu" cu nu putinele dovezi concrete pe plaiurile noastre, sau utilizarea nstitutiilor descentralizate din judet si a numerosi sefi ai acestora drept activi agenti electorali, Momanu si Vraciu impreuna cu partidele conduse de ei in Vrancea s-au comportat in 2005 de parca n-ar fi auzit

vreodata despre ele! Sint, de alftel, personaje importante din aceste institutii care au interpretat roluri degradante in astfel de scenarii sau in altele similare, gasindu-si apoi proptele solide in diverse zone ale

Aliantei portocalii vrincene, iar in prezent o duc mai comod decit in vremurile "trandafirii". Imediat dupa preluarea friielor puterii ni s-au solicitat inclusiv noua, celor de la "Ziarul de Vrancea" dovezi privind abuzurile grosolane pe care gasca lui Oprisan le-a exercitat asupra libertatii de exprimare si despre cum au fost hartuiti in judet ziaristii care in perioada 2002-2004 au avut "inconstienta" sa nu se inroleze in corul de laudatori si lingai ai satrapului local. Cit praf s-a asternut pe ele de atunci, probabil nici cei doi

reprezentanti ai "dreptatii si adevarului" in Vrancea n-ar mai putea spune cu precizie. Nu-i exclus ca o parte din explicatiile amneziilor instalate fata de subiecte de genul celor sus-enuntate, dar si de multe altele sa poata fi descoperite si-n tendinta celor care s-au instalat la putere in decembrie 2004 de a prelua "constructiv" prin exponentii sau clientii proprii (care au rasarit precum ciupercile dupa ploaie) ulte din naravurile cele zgomotos hulite ale predecesorilor? sa cum s-a putut constata, si nu mai e nici un secret, in citeva cazuri concrete in anul scurs de atunci. Ce justificare ar putea fi invocata, dupa angajamentele privind deschiderea totala si transparenta fata de presa clamate in opozitie, suspecta secretizare a informatiilor din sedintele Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta prin vara?

Loc unde nu-i exclus sa-si fi avut originea mai multe "scamatorii" cu fondurile trimise de guvern pentru inlaturarea grabnica a efectelor inundatiilor din iulie, care n-ar mai putut fi ascunse apoi in totalitate de ochii si urechile presei. Nu s-a amintit, de asemenea, nimic la intilnirea de vineri cu jurnalistii din presa locala, desi cei doi ar fi trebuit sa o faca obligatoriu, despre modul lamentabil in care a functionat anul

trecut coalitia cu fostii umanisti, mai nou, conservatori, in Vrancea. Nici macar daca in 2006 se vor mai tine sedinte ale Aliantei "prin telefon" nu s-a declarat ceva demn de consemnat. Astea fiind spuse, desi observatiile privind subtirimea ar putea continua, bilanturile lui Vraciu si Momanu s-ar putea lesne procopsi cu o caracterizare. C-au fost, parca, facute mai mult asa, in "doru\' lelii ".

P.S.Toate observatiile sint, bineinteles, aplicabile si valabile si celui de-al treilea parlamentar prezent la conferinta de presa, deputatul Nini Sapunaru, desi a evitat modelul de bilant al colegilor sai.

Poate pentru ca-i preocupat de "succesele" oamenilor despre care se vorbeste ca i-a instalat in functii dupa asezarea la ospatul puterii!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.