O poză cât o mie de cuvinte care să definească cultul personalității la OM
Între fotografiile postate pe website-ul Consiliului Județean Vrancea, în care apare baronul PSD Marian Oprișan, atrage atenția, în special una. Este aranjament în care baronul pozează alături de personajele istorice Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, trei copii, un adolescent și o gospodină trecută de vârsta tinereții. A fost făcută, cum de altfel a și fost etichetată, cu ocazia manifestărilor dedicate Unirii de la 24 ianuarie 1859.
Se zice că o fotografie bună valorează cât o descriere în o mie de cuvinte datorită emoțiilor și trăirilor pe care le provoacă. Nu știu voi, cei care ați privit deja această fotografie pe website-ul www.cjvrancea.ro(sau o priviți acum, în vreme ce lecturați acest articol) dar eu când am văzut-o am încercat o senzație de déjà vu. Una foarte neplăcută.
O senzație întărită de inițialele numelui său, „OM“, împletite cu tricolorul național cu care a marcat poza, așa cum face, de altfel, cu toate fotografiile oficiale pe care le postează pe internet.
Mi-a readus în memorie montajele fotografice și picturile în care dictatorul Nicolae Ceaușescu apărea înconjurat de mari personalități ale istoriei, precum Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Vlad Țepeș, Al. I. Cuza etc. Cu siguranță, cei ce ați prins acele vremuri sinistre, înainte de 1989, vă amintiți.
Este genul de imagine menită să promoveze și să alimenteze cultul personalității. Este un fenomen specific regimurilor totalitare și autoritariste ale căror lideri își exagerează trăsăturile, pozând în salvatori și eliberatori ai poporului și arogându-și o poziție superioară, mult deasupra celorlalți.
E drept că Marian Oprișan, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean, nu al Vrancei sau de șef al administrației județene, cum adoră să fie numit, nu a ajuns la nivelul unui dictator precum Nicolae Ceaușescu. Însă a apucat-o de multă vreme pe același drum.
Semnele sunt vizibile
Că așa stau lucrurile o confirmă și lumina aprinsă în permanență, noapte de noapte,în biroul său de la Consiliul Județean,după exemplul lui Stalin. Văzându-i fereastra luminată, vrâncenii au impresia că președintele CJ lucrează fără odihnă, pentru ei, în folosul lor. Asta chiar dacă, nu mai este un secret pentru nimeni, Marian Oprișan calcă destul de rar pe la serviciu iar rezultatele „muncii“ sale neostenite se reflectă doar în factura de energie electrică și numărul de becuri arse. Nu și în nivelul de trai sau calitatea vieții cetățenilor.
O demonstrează refuzul de a-și asuma responsabilitatea pentru eșecurile administrației sale. Un geniu nu greșește niciodată. Întotdeauna altcineva este vinovat: Dumnezeu din ceruri pentru că a dat prea multă ploaie și s-a rupt drumul, Guvernul pentru că nu-i dă bani sau, dacă-i dă, nu-l lasă să-i risipească după dorință, ziariștii cârcotași care-l dau în vileag când se preface că muncește sau când își aranjează afacerile etc.
O mai arată colaboratorii săi, în discursuri publice lingușitoare, în care îl pomenesc cu evlavie aproape în fiecare frază, mulțumindu-i și lăudându-i geniul și harul divin. Doar datorită calităților sale de mare om și mare caracter politic, Vrancea a ajuns ceea ce este. Raiul pe pământ, din perspectiva propagandei oficiale sau unul dintre cele mai sărace județe din țară, conform statisticilor oficiale.
Nu putem încheia fără a pomeni despre proiectele megalomanice de care Oprișan își leagă numele, precum aeroportul de la Focșani, parcul industrial sau stațiunea de schi de la Lepșa. Sunt investiții costisitoare despre a căror eficiență economică nu vorbește niciodată. Pentrucă nu prea există.Sunt fumigenepe care le tot pocnește, ca să abată atenția vrânceanului de rând de la realitatea căcănie în care îl obligăsă-și ducă existența.
Acestea sunt câteva dintre specificitățile fenomenului pe care, cu siguranță, le-ați sesizat și voi la baronul de Vrancea. Iar dacă acesta nu se manifestă în toată plenitudinea sa, așa cum este descris în cărțile despre totalitarisme, se datorează doar temerilor sale de a nu pica în ridicol. (Ionel Sclavone)