Puls

Faza Zilei

Ziarul de Vrancea
20 oct 2016 2586 vizualizări
De ce a lipsit Oprişan de la Festivalul Vinului: era la shopping!

Baronul Marian Oprişan nu s-a pogorat din înălțimea funcției sale la deschiderea Festivalului Viei şi Vinului, în mijlocul muritorilor din județul său, pe care îi ”slujeşte” prin organizarea de paranghelii de cate ori prilejul. Avea treburi importante, a transmis prezentatorul, la Bucureşti, aşa cum se întamplă de fiecare dată cand ”preşedintele județului” nu-i prezent prin Vrancea. Numai că ”domnul preşedinte” era chiar prin Focşani, unde a fost zărit de ochii celor care nu s-au dus în Piața Unirii să vadă cum se toacă 400.000 de euro. Gura lumii zice că ditamai baronul a coborat din sferele înalte ale politicii să facă nişte cumpărături la un hipermarket de pe centura Focșaniului. Cat o fi omul de baron, de preşedinte de județ, de preşedinte de UNCJR şi ce o mai fi, politica trece şi ea prin stomac. Să nu vă închipuiți că Marian Oprişan împingea vreun cărucior printre rafturi şi îşi punea cele trebuincioase în el. Nu, domnul preşedinte avea un ”servitor” cu el, căci el nu face cumpărături ca toți oamenii pe care zice că îi slujeşte. Şi îi zicea ”valetului” său, indicand scurt cu degetul, ce să pună în coş: una din aia, două bucăți din cealaltă ... Doar nu era să îşi murdărească un ditamai baronul mainile cu ”impuritățile” de pe produsele aflate la vanzare. Din această întamplare putem trage concluzia că sub sintagma ”treburi importante la Bucureşti” se pot ascunde situații nebănuite: baronul la shopping, baronul la schi, baronul făcand clăbuci în cadă, baronul stand pe tron şamd. (Shop Ping)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.