În deschiderea Festivalului Viei şi Vinului "Bachus" 2015, Marian Oprişan i-a mulţumit public preşedintelui Klaus Iohannis că, prin reprezentantul său, consilierul de stat şi şef al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Dan Andrei Muraru, a onorat circul pe bani publici cu paraîndărăt de la Focşani pentru care s-au alocat 1.2 milioane de lei.
Apropo, ce are de-a face Preşedenţia cu paranghelia? Acum circa un an de zile, tot Oprişan, prin vocea unui intelectual subţire mioritic, vicele de la CJ Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu, îi transmitea într-un mod personal preşedintelui salutul său baronal... Între altele, Bîrlădeanu spunea despre actualul preşedinte Iohannis că a vândut copii în străinătate pentru a-şi cumpăra case. Politica altfel a lui Klaus Iohannis are în centru operaţiunea de împăcare cu foştii săi detractori. După episodul Corneliu Vadim Tudor, căruia i-a trimis flori la înmormântare, la Focşani s-a pupat, iată, Piaţa Independenţei cu Marian Oprişan. Consilierul Andrei Muraru a fost cel care a fumat pipa păcii din partea şefului său de la Cotroceni cu ocazia şpriţului pe bani publici, mai cunoscut local ca Bachus. Pe portalul webtv al ziarului nostru puteţi să urmăriţi descrierea caldă pe care baronul PSD o făcea lui Klaus Iohannis în campania electorală de anul trecut... (S. V.)
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
contribuabil, acum 3874 zile, 5 ore, 10 minute, 32 secunde
Alo, ANTIFRAUDA, ANAF ul, pe unde umblati? Ati mai gasit pe undeva 2 lei in plus la casa si le-ati inchis afacerea si au mai primit si zece mii de lei amenda. De ce nu mergeti tovarasilor in centrul citeste integralorasului unde se desfasoara in direct cea mai mare evaziune din zona? Nu tu bonuri fiscale, nu tu documente, nu tu igiena, vai de pielea noastra !
piscot, acum 3874 zile, 6 ore, 42 minute, 44 secunde
Este EPIDEMIE de HEPATITA la festivalul Bachus ? Nu ar fi de mirate pentru ca acolo nu exista toalete sau posibilitati de a te spala pe maini. Mare atentine la ce consumati si la starea de igiena a citeste integralstandurilor pentru ca
RISCATI SA VA IMBOLNAVITI DE HEPATITA !
piscot, acum 3874 zile, 7 ore, 26 minute, 58 secunde
In Focsani este EPIDEMIE de HEPATITA. Aveti grija ce mancati la festival pentru ca acolo nu exista posibilitati de a te spala pe maini si nici toalete. Mi-au sters comentariul de la Monitorul pentru citeste integralca vor sa ascunda adevarul. Mare grija la festival, riscati sa va imbolnaviti de HEPATITA.
mertex, acum 3874 zile, 8 ore, 48 minute, 39 secunde
CICA DAN ANDREI MURARU ASTA A FOST LA INSTITUTUL CRIMELOR COMUNISMULUI SI AR FI ANTICOMUNIST
NU PREA SE VEDE......JOACA TOT CU OAMENII FOSTEI SECURITATI
DOVADA CA SUNTEM CONDUSI DE ACEEASI JUNTA citeste integralMILITARA DE DINAINTE DE 1989
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Autoritățile din Vrancea au aprobat un plan de măsuri după confirmarea antigenului viral rabic într-o gospodărie din comuna Tulnici. Sunt vizate restricții sanitar-veterinare, vaccinări...
Criza politică de la București are ecouri și în Vrancea: liberalii au decis, marți seară, să intre în opoziție, după moțiunea PSD-AUR care a dus la demiterea Cabinetului Ilie...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Autoritățile din Vrancea au aprobat un plan de măsuri după confirmarea antigenului viral rabic într-o gospodărie din comuna Tulnici. Sunt vizate restricții sanitar-veterinare, vaccinări...
Documente rare din Arhivele Vrancea
Florin Marian Dîrdală, documentarist al Serviciului Județean Vrancea al Arhivelor Naționale și colaborator al Ziarului de Vrancea, readuce...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Intervenție de amploare a ISU Vrancea, cu 8 autospeciale și echipaje SMURD, pentru a limita extinderea incendiului.Forțele ISU Vrancea au fost suplimentate în Rucăreni – peste 13...
Alertă de inundații în Vrancea: risc major pe râul Putna, RO-ALERT emis pentru Biliești și Mirceștii Vechi
Codurile hidrologice GALBEN și PORTOCALIU pun în...
Sportivii pregătiți de antrenorii vrânceni Mugurel Popa și Adrian Moldoveanu au obținut rezultate importante la Campionatele Naționale U13-U15 și seniori, consolidând poziția...