Puls

Faza zilei: Adjudeanca analfabetă a ajuns profesor universitar

Ziarul de Vrancea
10 sep 2015 5984 vizualizări
În 2010, un om de pe planeta asta (să-i zicem, pur aleatoriu, Rozalia Biro) spunea, într-o farsă la radio, că oraşul în care era viceprimar nu are nici un om biped. De fapt, poate doar unul-doi, dar, în orice caz, aduşi de prin alte oraşe. „Intelectuala” declara chiar că nici măcar ea însăşi nu e bipedă şi nici în familie nu are vreun caz de asemenea gravitate. Toată lumea a fost scandalizată de gafă când distinsa a fost propusă pentru postul de ministru al Culturii.

 
De curând, a explodat pe reţelele sociale o altă cetăţeană amatoare de gafe lingvistice, care deţine „doar” funcţia de profesor universitar; asta după ce, conform propriei descrieri, a fost consilierul lui Ion Iliescu (1990-1996; 2000-2004) şi al lui Emil Constantinescu (1996-2000). Habar n-avem în ce fel de probleme i-o fi consiliat pe foştii preşedinţi, dar în materie de limbă română sperăm din tot sufletul că nu! Altfel, s-a dus pe copcă ideea de şef de stat care să ştie să-şi vorbească măcar propria limbă.
Că ne face de ruşine ca popor, e una; nimeni nu se îndoieşte. Dar unde mai pui că demoazela e chiar de-aici, de la o aruncătură de băţ de noi, din urbea adjudeană, dacă e să ne luăm tot după cuvintele dumisale! Mare cinste ne face duduia, când îşi semnează aforismele scrise în dulcele stil clasic anume croit pentru inteligenţa ei cu titulatura de „Prof Univ dr Cristiana SArbu”. Desigur, am putea să nu mai fim cârcotaşi şi să ne închipuim că poate şi distinsa conjudeţeană postează de pe tabletă, la fel precum Maria Grapini („L-a Mulţ-i A-ni onomastici”, desigur) o face pe propria pagină de Facebook. Înţelegem tehnologia, are personalitate proprie, nu ne punem noi cu secolul 21. Dar Grapina ar trebui să fie mai atentă la concurenţă în zilele astea de restrişte intelectuală!
Rozalia (aleatoriu numită astfel, amintim!) zicea că nu e bipedă nici s-o pici cu ceară! Noi ne gândim că dacă tot nu-i bipedă, măcar poate nu-şi băga picioarele în ea de Cultură românească! Dar la doamna Sârbu ce te faci? Că ea şi le bagă! Îşi bagă picioarele şi în cultură, şi în educaţie (că limba prost folosită de la catedră se predă), şi în bun-simţ lingvistic. În ce lume trăim! (Anonimul revoltat)

Dupa aparitia articolelor in presa, profesoara si+a suspendat contul de Facebook. 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
R.A., acum 3140 zile, 17 ore, 51 minute, 21 secunde
Asta nici n-a trecut pe la scoala !Cum dracu' a scris 100 de carti cand ea nu-i capabila sa se exprime corect in niste propozitii simple ? Cine a propulsat aceasta "vietuitoare" citeste integral
Analfabetu`, acum 3141 zile, 21 ore, 15 minute, 49 secunde
Pardon, scuzati, iertati! Rog precizari, reluari, aratari... Nu am inteles nimic! Vreau si eu sa ma minunez!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.