Judecat după ce s-a dus nepoftit să-şi ureze fostele rude
Conform rechizitoriului întocmit de oamenii legii, Florin Dediu a mers chiar în prima zi a anului 2015, în jurul orelor 20- 20.30, la Vasile C., consătean de-al său şi unchiul fostei soţii. Acesta nu s-a arătat prea încântat de vizita fostului nepot, aşa că a depus plângere penală. Pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, Dediu s-a dus şi la Constantin P., fostul său socru. Unde a intrat cu cele mai curate intenţii, aşa cum a declarat, să-l ureze şi pentru ca acesta să-l cinstească cu un pahar de vin. Nici fostul socru nu s-a arătat încântat de vizita ex-ginerelui său, pe care l-a "cinstit", ca şi în cazul anterior, cu o plângere penală. Bărbatul a recunoscut ambele fapte însă a spus că nu a avut în intenţie decât să le ureze “La mulţi ani!” fostelor rude. Se pare că bărbatul nu a învăţat nimic din cele care i s-au întâmplat în trecut. Asta pentru că, Florin Dediu a fost condamnat definitiv tot de Judecătoria Focşani la şase luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni, pentru că ar fi intrat tot fără permisiune în domiciliul fostei sale soţii, Marcelina P. În acelaşi dosar din 2012, ex soţul femeii mai fusese trimis în judecată pentru lovire, ameninţare şi distrugere, semn că mariajul celor doi nu s-a încheiat deloc în cele mai amiabile condiţii. Instanţa a încetat însă procesul penal sub aspectul comiterii celor trei infracţiuni. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Focşani. (G. SAVA)