Puls

Faza zilei: Cum reuşea un hoţ să-şi umple rezervorul la Peco fără să plătească

Dan Chiriac
19 feb 2015 6499 vizualizări
Imaginaţia hoţilor uimeşte până şi poliţia.

O nouă metodă de furt a fost inventată de un tânăr din Focşani care şi-a făcut o obişnuinţă din a alimenta la benzinăriile din oraş fără să plătească. Reclamaţiile făcute de administratorii de la staţiile Peco au fost preluate de poliţişti, care au avut surpriza să constate în timpul anchetei că numerele de înmatriculare montate pe maşina respectivă erau furate. În cele din urmă, tânărul a picat în plasa anchetatorilor, care au rămas uimiţi de ce i-a dat prin cap. Poliţiştii focşăneni l-au depistat ieri pe Paul Adrian Spălăţelu, 24 ani, din localitate, bănuit că a pus la cale metoda. “În urma documentării activităţii infracţionale s-a stabilit că în perioada decembrie 2014-ianuarie 2015, pe timp de noapte, a demontat şi a sustras plăcuţele de înmatriculare de la un număr de patru autoturisme. Ulterior acesta monta plăcuţele de înmatriculare la un autoturism cu care s-a deplasat la patru staţii de carburanţi, de unde a alimentat în sistem autoservire cantităţi cuprinse între 35-48 litri benzină, apoi a plecat fără să plătească. Prejudiciul total cauzat a fost în valoare de aproximativ 1.000lei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar bărbatul este cercetat în stare de libertate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, spune subcomisarul Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ion, acum 3352 zile, 10 ore, 34 minute, 21 secunde
- Ne dati idei ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.