Puls

Misăilă e un subprefect apolitic, dar când o face plopul mere

Ziarul de Vrancea
3 dec 2014 1683 vizualizări
Nu e un secret că reprezentanţii Guvernului în Vrancea nu au avut nicio legătură cu statutul de înalţi funcţionari publici apolitici, indiferent ce partid a fost la putere în ultimii ani.

De exemplu, subprefectul Cristi Misăilă se comportă şi acum ca şi cum ar fi încă în postul de consilier personal al lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean.

Pagina sa de Facebook este plină de îndemnuri pentru a-l vota pe Victor Ponta în funcţia de preşedinte, dar şi de mesaje politice de la Oprişan, postate înainte de alegeri. Toată lumea ştie că un aşa zis prefect sau subprefect apolitic este pus de un guvern politic, dar parcă de o anumită imparţialitate politică şi de prestanţă tot ar trebui să dea dovadă, nu să se comporte ca şi cum ar fi salariaţii SRL-ului condus de Marian Oprişan. De altfel, pe reţeaua de socializare Facebook, subprefectul Misăilă declară că lucrează şi la Prefectură şi la Consiliul Judeţean, prima fiind o instituţie apolitică, cel puţin teoretic, iar cea de-a doua transformată într-un adevărat sediu de partid pentru social-democraţi, în frunte cu Oprişan. Totuşi, acesta se află cu un pas înaintea lui Dragoş Bârlădeanu, vicele de la CJ, care declară pe Facebook că lucrează la ... PSD. Omul are dreptate, în condiţiile în care fără PSD nu ar fi fost aproape nimic. (M. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
eu, acum 3428 zile, 12 ore, 42 minute, 4 secunde
Iata unde era Birladeanu care a disparut din peisaj,fizic vorbind,pe facebook unde poate sa-si exprime ideile alea pe care le are.fara sa-l deranjeze nimeni cu comentarii.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.