Unul dintre motivele pentru care premierul Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale îl reprezintă campania negativă pe care au dus-o social-democraţii atât în mediul online, cât şi în întâlnirile directe cu oamenii. La loc de frunte s-au aflat mesaje de genul “Iohannis reprezintă interesele străinilor”, “Iohannis a vândut copii în străinătate”, “Iohannis nu e ortodox etc.” Toate aceste mesaje negative s-au întors împotriva candidatului PSD.
Drept răsplată, în Focşani, fieful baronului Marian Oprişan, Klaus Iohannis a câştigat alegerile. Iar dovezile că am avut o campanie electorală infectă au apărut chiar şi după încheierea alegerilor. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, social-democratul Dragoş Bârlădeanu, apare într-un material video postat ieri pe Internet în care susţine că preşedintele ales al României ar fi vândut copii în occident, inclusiv din Vrancea, iar din banii obţinuţi şi-ar fi cumpărat "prima casă". "De ce nu trebuie ales acest Iohannis? Pentru că acest Iohannis, înainte să fie primar a vândut copii în străinătate. Copii din Vrancea, din România, din Vidra, au fost vânduţi în străinătate pe bani grei. Are şase case. Prima casă şi-a făcut-o din banii pe care i-a câştigat de pe urma copiilor vânduţi”, le-a spus unor cetăţeni din Vidra trimisul lui Oprişan. Discursul manipulator a fost susţinut luni, 11 noiembrie 2014, în timp ce autorităţile judeţene inaugurau în faţa oamenilor din Vidra, culmea, începerea reparaţiilor electorale la un drum local. Înregistrarea de inspiraţie FSN-istă arată că sindromul "Demagogus Latrans" a infectat grav PSD Vrancea şi oamenii lui Oprişan. Vicepreşedintele CJ nu a fost de găsit ieri pentru a i se consemna un punct de vedere, dar ziarul nostru îi va oferi dreptul la replică. (S. V.)
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ce va mai place sa va dati cu parerea. Nu dl Barladeanu a descoperit ca Iohannis a vandul copii. Se stie asta la nivel natioanal. Ar fi fost bine daca isi oprea unul si pentru el, sa fie si el citeste integralparinte.
parchetarul, acum 2990 zile, 4 ore, 37 minute, 21 secunde
Problema nu ar fi atit de grava,daca ar fi numai acest latrau in psd,problema este ca marea majoritate gindesc si vorbesc la fel atunci cind cineva nu este de acord cu ei sau simt ca cineva s-ar putea citeste integralsa le ia ciolanul dintre coltii ascutiti.Un astfel de specimen nu ar trebui sa umble liber printre oameni dar mai ales sa ne si conduca.Somnul ratiunii naste MONSTRII si unul dintre ei este acestindivid care daca ar avea acasa o oglinda,ar trebui sa se uite mai des in ea,dar banuiesc faptul ca s-au spart toate de atita stupizenie.Astia ne conduc iar noi vrem performanta,unde nu-i nicidumnezeu nu da.
paul, acum 2990 zile, 12 ore, 48 minute, 46 secunde
este evident ca insul din aceasta filmare sufera de retard, atat fizic cat si psihic. Nu cred ca poate fi un membru PSD, ar fi imposibil ca un individ vizibil tarat atat fizic cat si psihic sa fi citeste integralocupat vreodata o functie publica.Ar insemna ca si Matisan, cel cu creierul nuca seaca ar putea fi membru PSD. Ar fi o explicatie ca a fost posibil...datorita declaratiilor ce circula in eter.....Cred ca ar trebui emisa o justificare din partea PSD vrancea, ca acesti oameni sunt, sau au fost vreodata membri ai acestei filiale PSD. Credeti ma, mi se pare absolut imposibil ca presedinteleOprisan sa se fi bazat vreodata pe asemenea indivizi...
X men, acum 2991 zile, 1 ora, 24 minute, 16 secunde
Dragos a inceput activitatea in PSD prin a face revista presei lui Oprisan.... El face ce spune sefu'. Oricum toti au mintit pentru ca si-au dorit puterea, toata puterea in tara asta.
Pentru ca citeste integralIohannis a fost mai cinstit decat ei ...au incercat sa il discrediteze cu ce au putut si ei...
Gutza, acum 2991 zile, 13 ore, 7 minute, 25 secunde
Mi-ati taiat comentariul pentruca l-am facut pe un retardat idiot, Imi cer scuze, am gresit, de fapt idiotul este retardat !!!
PS; PSD-ul va face implozie, iar "meseriasi" de genul lui citeste integralBarladeanu vor fi calcati in picioare !!!
sorin, acum 2991 zile, 13 ore, 42 minute, 42 secunde
Alaturi de el la aceasta intalnirea era si marele si lustruitul chestoras de penitenciare Ionel Cel Mare, care la fel ca si Birladeanu intuneca mintile cetatenilor din Vrancea. Si mizeria de cel citeste integralMare care este jurist de profesie stie ca minciuna se pedepseste de lege turna zoaie pe institutia prezidentiala si-l pupa in fund pe Victoras Miki Mays. Curvarul ce calarea angajatelepenitenciarului Mandresti acum preacurveaste in politica.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Soare răsare:. 07: 39
Soare apune: 17:10
Calendarul creștin-ortodox
† Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împ. (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
Calendarul romano-catolic:
Sf. Angela Merici, fc. *
Maxima zilei:
„Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea și demoralizarea și pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanșei. Ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere. Avea o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate.”
—Nicolae Iorga, O viață de om, așa cum a fost
Mergând probabil după principiul „mulți văd, puțini cunosc” prefectul județului și președintele PSD Nicușor Halici a făcut joi 26 ianuarie 2023, după...
Polițiștii din Vrancea caută două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din municipiul Adjud, care au plecat voluntar de la domiciliu și nu s-au mai întors. Persoanele care pot...
Polițiștii din Vrancea caută două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din municipiul Adjud, care au plecat voluntar de la domiciliu și nu s-au mai întors. Persoanele care pot...
Polițiștii din Vrancea caută două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din municipiul Adjud, care au plecat voluntar de la domiciliu și nu s-au mai întors. Persoanele care pot...
Din informațiile Liga2.ro, echipa de fotbal seniori din liga a III-a CSM Focșani 2007 are un nou antrenor principal începând de luni, 23 ianuarie 2023, când a avut loc...
Duminică pe data de 22 ianuarie 2023 începând cu ora 14:00, CSM Focșani 2007 a organizat în municipiul Focșani la Sala Sporturilor "Alin Moldoveanu", concursul de...