Puls

Faza zilei: Hingherii au atentat la maşina Ralucăi Dan

Ziarul de Vrancea
23 iun 2014 4042 vizualizări
Situaţie ca-n Doxarele X ieri dimineaţă în Focşani. În jurul orei 8.30-9.00, maşina de la tractări auto tocmai făcuse o captură babană în Focşani, în carlig fiind săltată chiar maşina secretarului judeţului, Raluca Dan.

Bolidul de zeci de mii de euro al familiei Dan, un Mercedes cu RRD în coadă era plimbat în văzut tuturor pe bulevard prin dreptul magazinului Fortuna. Numai că în momentul în care am cerut o clarificare oficială din partea municipalităţii focşănene, ce să auzi?! Nu există aşa ceva, nu a fost ridicat niciun Mercedes, ca să nu mai discutăm de cel al familiei Dan, apropiată şefului Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. “Am vorbit cu şeful de la Tractări şi mi-a spus că nu a ridicat acea maşină. Astăzi (n.r. ieri) am ridicat trei maşini, dar niciun Mercedes. Am întrebat dacă l-au mutat şi mi-a spus că nici n-a atins acea maşină. Nici în sistem nu este”, ne-a spus Adrian Grosu, purtătorul de cuvant de la Direcţia de Dezvoltare, care are în subordine serviciu de Ridicări auto. Oamenii nu şi-au explicat situaţia stranie în care o maşină ridicată de cei de la tractări poate dispărea din înregistrările oficiale. De parcă nu s-ar şti cum se fac înţelegerile. Nici nu vrem să ştim cat de tare a ţipat secretara judeţului la bieţii hingheri auto care şi-au făcut doar treaba. Dar, aşa e cand ai maşină de fiţe şi o slujbă importantă în sistemul bugetar şi cel politic din baronat. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
eu, acum 3585 zile, 16 ore, 2 minute, 25 secunde
scriitor de doi bani. Daca tot te-ai straduit atata sa inventezi un fapt, de ce nu ai facut si o poza? Acum mai tot prostul are un mobil cu camera foto.Dupa cum vad mai toti prostii sriu un articol de citeste integral
eu, acum 3585 zile, 16 ore, 6 minute, 8 secunde
scriitor de doi bani. Daca tot te-ai straduit atata sa inventezi un fapt, de ce nu ai facut si o poza? Acum mai tot prostul are un mobil cu camera foto.Dupa cum vad mai toti prostii sriu un articol de citeste integral
, acum 3585 zile, 17 ore, 1 minut, 27 secunde
nu postati comentarii, ca va identifica vrajitoarea si se razbuna urat de tot !
sa ne-o suga..., acum 3585 zile, 16 ore, 17 minute, 9 secunde
manata de sentimentul razbunarii!
eu, Paul, acum 3586 zile, 3 ore, 54 minute, 55 secunde
Trafic de influienta, abuz in serviciu....CORUPTIE! E vreun "organ" sculat la ora asta?
hingheru, acum 3585 zile, 23 ore, 35 minute, 1 secunda
Al meu! :D
ion, acum 3586 zile, 4 ore, 14 minute, 37 secunde
Porci au fost si porci sunt inca Si or fi in neamul romanesc Daca era harbul meu nici oprisan nu ma mai scapa de 6.000.000 amenda !
ion, acum 3586 zile, 4 ore, 18 minute, 42 secunde
Porci au fost si porci sunt inca Si or fi in neamul romanesc Daca era harbul meu nici oprisan nu ma mai scapa de 6.000.000 amenda !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.