Puls

Descoperire!! Localizarea celei mai vechi dughene din Focşani

Sorin Tudose
13 apr 2014 3610 vizualizări
Ziaristul şi publicistul I. M. Dimitrescu lansa în 1931 volumul “Însemnări cu privire la oraşul Focşani”, lucrare ticsită de informaţii interesante şi de imagini mai puţin cunoscute.

În primele pagini ale lucrării apare o imagine cu o prăvălie descrisă ca fiind “cea mai veche dugheană de negustor, aşezată langă vechiul local de vamă, de la hotarul dintre Muntenia şi Moldova”. Din descrierea prăvăliei de “Hăinărie şi pălării” se înţelegea că locaţia acesteia era în proximitatea Băncii Economia (Şcoala de Muzică din perioada comunistă n.r.), dar nu se ştia cu exactitate nici locul şi nici partea Străzii Mari pe care aceasta era. Misterul a fost elucidat graţie unei ilustrate făcută de nemţi în Primul Război Mondial şi aflată în colecţia P. Mincu. După cum se observă în colajul prezentat cea mai veche prăvălie din Focşani era lipită de imobilul cu etaj de pe partea dreaptă a străzii Mari cum mergeai spre Piaţa Moldovei. Situat aproape de intersecţia Străzii Mari cu Strada Ştefan cel Mare, magazinul s-ar fi situat astăzi undeva aproximativ în stanga Cinematografului Balada. Cel mai probabil, magazinul data dinainte de 1800 dacă e să ţinem cont şi de aspectul său foarte puţin comercial comparativ cu celelalte magazine care aveau vitrinele cat ţineau pereţii stradali. Pe semne că Strada Mare a Unirii a evoluat de-a lungul secolelor, negustorii de altădată deprinzand tainele comerţului din generaţie în generaţie. Probabil aşa se explică şi apariţia vitrinelor mari care atrăgeau privirile focşănenilor. Între timp, totul s-a năruit. Din Strada Mare a mai rămas doar numele, vechii negustori îşi duc somnul de veci prin cimitirile urbei, iar de cea mai veche dugheană din Focşani mai pomenim doar noi, cei caţiva îndrăgostiţi de spiritul patriarhal al unui Focşani de poveste. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
viorel i. iancu, acum 1340 zile, 14 ore, 33 minute, 34 secunde
Nu pot sa spun decat FELICITARI
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.